Viaţa De Lângă Noi AZI

Temperaturi de minus 12 grade

29 noiembrie 2018  16:30| Viaţa De Lângă Noi | Social
Temperaturi de minus 12 grade

Vremea va fi deosebit de rece în Bucureşti, temperaturile urmând să ajungă la minus 12 grade.

Vântul va sufla moderat şi vor fi şi condiţii de ceaţă şi chiciură, se arată într-o actualizare a prognozei speciale pentru Bucureşti, publicată joi, valabilă pentru perioada 29 noiembrie -2 decembrie. Începând de joi seara până vineri dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece, cu o minimă de -7...-6 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze de 30...35 km/h. Vor fi înnorări, dar probabilitatea de ninsoare se va menţine redusă.

De vineri până sâmbătă dimineaţă, vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. Vântul va sufla moderat la începutul intervalului, cu viteze de 25...30 km/h, apoi va deveni slab. Temperatura aerului va urca de la -7...-6 grade la începutul zilei, până la -3...-2 grade în orele amiezii, apoi va scădea până la -12...-10 grade la sfârşitul nopţii, când vor fi şi condiţii de ceaţă şi chiciură şi trecător, posibil, fulguială.

Începând de sâmbătă dimineaţă până duminică dimineaţă, vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului va urca de la -12...-10 grade la începutul zilei, până la -3...-2 grade în orele amiezii, apoi va scădea până la -12...-10 grade la sfârşitul nopţii. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
PARLAMENTARUL CERE RAPORT DE ACTIVITĂŢI AL TVR PE 2018. Preşedintele Comisiei de Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu reclamă, într-un comunicat, decizia directorului TVR, Doina Gradea, de a nu trimite la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk „niciun angajat al TVR” şi îi cere demisia acesteia. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin Lume

NU A FOST FĂCUT PUBLIC CONŢINUTUL „MISIVEI”. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a primit o scrisoare personală „excelentă” din partea preşedintelui american Donald Trump, a anunţat agenţia nord-coreeană KCNA, în condiţiile în care negocierile între cele două ţări bat pasul pe loc. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Stat de drept

PROCESUL SE AFLĂ ÎN FAZA DE APEL. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat azi pentru 27 iunie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost judecat pentru trafic de influenţă. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI În cultură

ÎNTREGUL EVENIMENT POATE FI URMĂRIT ŞI PE INTERNET. Preşedintele Comisiei pentru Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu aduce la cunoştinţă că ediţia din acest an a Festivalului George Enescu nu va fi transmisă de TVR, ci de Trinitas, acuzând “incapacitatea conducerii TVR de a gestiona problemele televiziunii publice”. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin ţară

ANUNŢ SEC PE FACEBOOK. Fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a demisionat, în această dimineaţă din PNL Braşov. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc azi Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

First Bank poate prelua Leumi Bank

First Bank poate prelua Leumi Bank

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care First Bank SA a preluat Leumi Bank România... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Spitzenkandidatul român

Spitzenkandidatul român

Premierul Ddăncilă pare a fi găsit soluţia pentru desemnarea candidatului PSD la preşedinţie: un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

În vizită la James Bond

În vizită la James Bond

Producătorii francizei „James Bond” au avut parte de o vizită regală, când prinţul Charles al... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress