Viaţa De Lângă Noi AZI

80 de ani de existenţă a Bricului Mircea

17 aprilie 2019  17:15| Viaţa De Lângă Noi | Social
80 de ani de existenţă a Bricului Mircea

Nava şcoală Mircea participă, azi, la antrenamente pe Marea Neagră, urmând ca la începutul lunii mai să plece într-un marş anual de instrucţie istoric, de la Constanţa la Hamburg.

În respectivul port german a fost construită nava în 1939, fiind marcată astfel împlinirea a 80 de ani de la intrarea velierului în serviciul Marinei Militare Române, a informat Statul Major al Forţelor Navale (SMFM). „Cel mai longeviv ambasador al României pe mările şi oceanele lumii, nava şcoală Mircea, va împlini, peste o lună, venerabila vârstă de 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest eveniment, conducerea Forţelor Navale Române a planificat marşul anual de instrucţie de la Constanţa până la Hamburg, portul în care a fost construit şi de unde a plecat falnicul velier în anul 1939”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de SMFN.

Conform acestuia, marşul între Hamburg şi Constanţa va reprezenta o reîntoarcere în timp, legendarul velier românesc urmând acelaşi itinerariu ca în urmă cu 80 de ani. De atunci, Mircea a reprezentat România, cu onoare şi cu cinste, în peste 120 de porturi din Europa, Asia, Africa şi America de Nord, la bordul său pregătindu-se peste 70 de generaţii de marinari militari. „Cu o istorie de opt decenii în spate, uneori învolburată, alteori înseninată, Mircea îşi croieşte încrezător drum pe valurile timpului şi va destăinui tainele Marinăriei cadeţilor pe care îi va avea la bord, în timpul marşurilor de instrucţie. Anul acesta, nava va pleca din portul Constanţa la începutul lunii mai şi se va întoarce acasă după trei luni”, potrivit SMFN.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
„VINOVAT” ESTE UN CAMION DE MARE TONAJ. Un crater s-a format azi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la intersecţia Gorjului, după ce s-a surpat asfaltul, o maşină a suferit avarii, dar nimeni nu a fost rănit. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin Lume

OPOZIŢIA CONSIDERĂ CĂ DECIZIA ESTE „BRUTALĂ”. Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Stat de drept

DOAR UN CERCEL ERA AL ALEXANDREI. Anchetatorii au identificat, la percheziţia maşinii lui Gheorghe Dincă, şi o poşetă albastră care nu este a fetelor, Luiza sau Alexandra, au precizat, surse judiciare. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI În cultură

SPECTACOL MONTAT ÎN 15 ŢĂRI. Un fragment din celebrul musical „We Will Rock You” va fi prezentat pe scena Festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc între 22 şi 25 august, în Piaţa Sfatului din Braşov. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin ţară

LANSAREA UNUI PLIC FILATELIC. Împlinirea, azi, a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Decorat post mortem

Decorat post mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Torok,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Consultaţii medicale în stradă

Consultaţii medicale în stradă

Zeci de persoane în vârstă au apelat, azi, la consultaţiile gratuite asigurate în aer liber de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress