Stil De Viaţă AZI

Tot mai mulţi străini evită Delta

24 ianuarie 2020  15:45| Stil De Viaţă | Social
Tot mai mulţi străini evită Delta

Numărul total al turiştilor veniţi în Delta Dunării în 2019 a rămas aproape de acelaşi nivel record înregistrat în 2018, însă a continuat scăderea numărului turiştilor străini constatată şi în anii anteriori.

Preşedintele Asociaţiei de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a declarat că anul trecut numărul turiştilor străini a fost de 20.501, în timp ce în 2018 Delta a fost vizitată de 25.722 de turişti străini, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. „Scăderea vine din faptul că nu putem susţine un turism de calitate pe toate componentele lui în Deltă. Mă refer şi la ghizii de turism care, din păcate, nu întotdeauna ştiu o limbă de circulaţie internaţională, la transportul pe Dunăre, inclusiv la anumite servicii”, a menţionat Ţibuleac.

El a mai spus că turiştii străini nu vin într-o zonă în care nu există predictibilitate şi şi-a exprimat speranţa că în 2020 Delta va recupera din scăderea numărului de turişti străini: „cred că printr-o intensificare a acţiunilor de promovare la nivel internaţional, concomitent cu acţiuni coerente de îmbunătăţire a serviciilor, putem regla această situaţie”.

„Există vreun plan de deschidere a canalelor colmatate? Care este acesta? 80% din canale sunt colmatate şi trebuie să sun 20 de pescari să aflu că pe un canal nu se poate circula. Se va plăti o taxă de pescuit sportiv anul acesta? Se va mări taxa de acces în Deltă în 2020? Avem probleme cu personalul”, a spus Daniel Iluşcă, preşedintele Asociaţiei Patronatului în Turismul din Delta Dunării. Operatorii turistici au Cerut schimbarea impozitării, în condiţiile în care sezonul în Deltă este de nouă luni, modificarea perioadei de prohibiţie a pescuitului şi a legislaţiei, astfel încât să li se permită să cumpere peşte direct de la pescari. În 2018, conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a semnalat că în 2015 aproape 37.000 de turişti străini au vizitat Delta, în anul următor 22.000, iar în 2017 - 18.100.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

26 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

ÎNTRUNESC TOATE CONDIŢIILE DE ELIGIBILITATE. Cei 120 de militari români din Detaşamentul de elicoptere „Carpathian Pumas” care participă la misiunea de menţinere a păcii din Mali au fost medaliaţi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Baza militară Camp Castor din Gao. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Prin Lume

SECRETARUL PARTICULAR AL LUI THATCHER ERA INTERESAT SEXUAL DE COPII. Politicieni britanici au închis ochii la abuzuri sexuale comise asupra unor minori de colegi de-ai lor şi au muşamalizat în mod activ decenii la rând informaţii privind aceste abuzuri, relevă o anchetă independentă citată de Reuters. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Stat de drept

LA PRIMA CURSĂ A ATERIZAT ÎNTRE BĂLĂRII. Un pilot a relatat, la Tribunalul Bucureşti, că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD. [ Citeste mai departe ]

25 februarie 2020

AZI În cultură

49 DE SPECTATORI/CĂLĂTORI LA FIECARE SPECTACOL. Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova lansează proiectul „Naveta culturală”. [ Citeste mai departe ]

26 februarie 2020

AZI Prin ţară

O SINGURĂ TRAVERSARE PENTRU O SCANARE COMPLETĂ. O barcă dotată cu sonar de ultimă generaţie, ce permite identificarea unor corpuri sau obiecte aflate sub apă până la o distanţă laterală, stânga-dreapta, de câte 200 m, permite pompierilor din Sălaj o verificare mai rapidă şi mai precisă a principalului lac de acumulare din judeţ, de la Vârşolţ, în cazul unor accidente sau a unor victime aflate sub apă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Înapoi de unde au fost trimise

Înapoi de unde au fost trimise

Cele trei puncte de lucru din Bucureşti şi judeţul Ilfov ale firmei care a importat 16 containere... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Profit mai mic pentru sistemul bancar din România

Profit mai mic pentru sistemul bancar din România

În 2019, întregul sistem bancar din țară noastră a obţinut un profit net de 6,392 miliarde de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

110 infracţiuni asociate trotinetelor şi bicicletelor

110 infracţiuni asociate trotinetelor şi bicicletelor

Oraşul Montreal a anunţat că pune punct în acest an circulaţiei trotinetelor electrice utilizate... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Niciun caz confirmat de infecţie în România

Niciun caz confirmat de infecţie în România

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat într-o conferinţă de presă că... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress