Ştiinţă & Tehnică AZI

Rogozin va conduce agenţia spaţială rusă

Rogozin va conduce agenţia spaţială rusă

Preşedintele Vladimir Putin l-a înlocuit joi pe directorul agenţiei spaţiale ruse, Roskosmos, afectată în ultimii ani de o serie de eşecuri, şi l-a numit în această funcţie pe Dmitri Rogozin, fost viceprim-ministru, a anunţat biroul de presă de la Palatul Kremlin.

Dmitri Rogozin, care a fost până săptămâna trecută viceprim-ministru pentru Apărare şi Industria Spaţială, este cunoscut pentru declaraţiile sale virulente la adresa occidentalilor şi este vizat de sancţiuni impuse de Statele Unite - partener major al Rusiei în sectorul spaţial - Canada şi Uniunea Europeană, sub forma interdicţiei de a călători în aceste zone.

El l-a înlocuit în funcţia de director al Roscosmos pe Igor Komarov, care a ocupat acest post începând din ianuarie 2015.

„Voi face tot ce este posibil şi tot ce este necesar pentru a justifica încrederea voastră”, a declarat Dmitri Rogozin, potrivit imaginilor difuzate joi de postul public de televiziune Rossia-24.

Rusia a cunoscut în ultimii ani o serie de eşecuri răsunătoare, care au pătat reputaţia sectorului său spaţial.

Astfel, în decembrie 2017, Rusia a pierdut pentru o scurtă perioadă contactul cu primul satelit angolez de telecomunicaţii, lansat de pe cosmodromul din Baikonur din Kazahstan, înainte de a relua legătura cu dispozitivele aflate la bordul acestuia. Totuşi, viabilitatea pe termen lung a acestei misiuni spaţiale rămâne incertă.

În noiembrie 2017, contactul cu satelitul meteorologic Meteor şi cu alţi câţiva sateliţi mai mici a fost în întregime pierdut după o lansare operată de pe cosmodromul Vostocinîi, care, pe termen lung, urmează să îl înlocuiască pe cel din Baikonur şi a cărui construcţie a costat între 300 de miliarde şi 400 de miliarde de ruble (4 miliarde - 5,3 miliarde de euro).

Rusia rămâne însă o forţă în domeniul spaţial, deţinând singurele vehicule capabile să transporte echipaje de astronauţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Modulul principal al staţiei orbitale provine tot din Rusia.

Şaisprezece ţări participă la proiectul ISS, un laborator spaţial plasat pe orbită în 1998, a cărui construcţie, finanţată în cea mai mare parte de Statele Unite şi Rusia, a costat în total 100 de miliarde de dolari.

Spaţiul reprezintă unul dintre rarele domenii de cooperare bilaterală care nu au fost afectate de tensiunile politice existente între Washington şi Moscova.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

ÎNSCRIERE ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE - 11 DECEMBRIE 2018. După debutul cu succes al programului DiscoverEU, Comisia Europeană va lansa o a doua rundă, în această toamnă. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2018

AZI Prin Lume

ORBAN VA PUTEA FACE CAMPANIE ÎN ALEGERILE EUROPENE SUB SIGLA PPE. Reuniţi la Bruxelles, liderii Partidului Popular European (PPE) au decis să nu îl sancţioneze în niciun fel pe premierul ungar Viktor Orban, acuzat de derivă autoritară, potrivit cotidianului francez Le Monde. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2018

AZI Stat de drept

DECIZIA NU ESTE DEFINITIVĂ. Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, astăzi, pe fostul şef ANAF, la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost cercetat pentru trafic de influenţă. Decizia poate fi contestată. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2018

AZI În cultură

Maine seară, minifestival cu muzica asta de suflet, în urbea argeşeană. Ca şi in anterioarele trei ediţii, va fi concurs, însoţit de recitaluri. [ Citeste mai departe ]

18 octombrie 2018

AZI Prin ţară

400 DE MONEDE VECHI. Un sătean din satul Groşi, comuna bihoreană Auşeu a descoperit peste 400 de monede medievale de argint în timp ce săpa un şanţ în propria curte. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Teamă de cutremur – da, asigurare – ba

Teamă de cutremur – da, asigurare – ba

Patru din cinci români au auzit despre obligativitatea de a-şi asigura locuinţele împotriva... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Play-back (eBook) - Raymond Chandler

La începutul lui 1952, un client necunoscut îl angajează pe Marlowe prin interpuşi să urmărească o splendidă roşcată care călătoreşte sub numele de Eleanor King, dar pe care, în realitate, o cheamă Betty Mayfield.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress