Ştiinţă & Tehnică AZI

Furnicile îşi epurează „semenii” bolnavi

10 ianuarie 2018  16:15| Ştiinţă & Tehnică | Sport & Divertisment
Furnicile îşi epurează „semenii” bolnavi

O nouă cercetare publicată în jurnalul eLife sugerează că epurarea este o practică importantă în cadrul coloniilor de furnici acţionând ca un mecanism de apărare contra infecţiilor, informează Phys.org şi UPI.

O echipă de oameni de ştiinţă din mai multe ţări a descoperit că furnicile Lasius neglectus îşi sacrifică semenii care sunt prea bolnavi şi nu se pot vindeca. Aceştia sunt ucişi pentru a se preveni astfel răspândirea infecţiilor. Cercetătorii din Austria, Germania şi Marea Britanie au studiat modificările comportamentale faţă de indivizii infectaţi cu metarhizium, fungi patogeni cu potenţial mortal care se pot transmite de la o furnică la alta.

„Furnicile pot mirosi dacă membrii coloniei lor sunt grav bolnavi", a declarat într-un comunicat de presă Christopher Pull, cercetător în cadrul universităţii britanice Royal Holloway. Aceşti fungi reprezintă un pericol pentru întreaga colonie chiar şi în situaţia în care doar un singur exemplar intră în contact cu sursa infecţioasă, „astfel că furnicile au adoptat o modalitate eficientă pentru a face faţă: îşi omoară colegii cu infecţii grave", după cum a precizat Pull.

Testele efectuate au demonstrat că furnicile îşi sacrifică semenii injectându-i cu acid formic, substanţă ce ucide atât fungii cât şi individul infectat. „Furnicile încearcă mai întâi să scape de fungi", a precizat Sylvia Cremer, profesor în cadrul Institutului pentru Ştiinţe şi Tehnologie din Austria. „Ele au grijă de membrii contaminaţi cu patogeni din cadrul coloniei periindu-le intensiv corpurile pentru a scăpa de sporii ciupercii. Însă, dacă astfel nu este prevenită infecţia ele îi omoară pe membrii infectaţi din colonie", a adăugat Cremer.

Furnicile produc hidrocarburi în exoschelet. Compuşii servesc pe post de mecanism de comunicare. Oamenii de ştiinţă au descoperit că furnicile bolnave produc hidrocarburi în exces, modalitate prin care îşi anunţă semenii cu privire la îmbolnăvire. Celulele umane se comportă în moduri similare. Cele infectate produc semnături chimice pentru a ajuta sistemul imunitar să le identifice şi să le atace. „Aceasta este o descoperire foarte interesantă", a declarat Pull. „Furnicile din cadrul unei colonii colaborează la fel ca celulele din corp, cele sănătoase acţionând precum leucocitele pentru a le omorî pe cele pe care le percep drept o ameninţare", a adăugat acesta.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2
PAŞAPORTUL TEMPORAR, OBŢINUT DOAR CU MOTIVE SERIOASE. Valabilitatea paşapoartelor simple se dublează, începând de astăzi, de la cinci la zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani. [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI Prin Lume

ZECE ANGAJAŢI SUNT SUSPECTAŢI DE COOPERARE CU SERVICIILE SPECIALE OCCIDENTALE. Serviciul de Securitate Federal din Rusia a făcut, astăzi, mai multe percheziţii la un centru de cercetare al agenţiei spaţiale de stat Roskosmos, în urma suspiciunii privind scurgerea de informaţii despre noile arme hipersonice către statele occidentale, relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI Stat de drept

DOSARELE DE MARE CORUPŢIE ŞI CELE MAI VECHI DE 10 ANI. Inspecţia Judiciară a anunţat controale în a doua jumătate a anului 2018 la toate instanţele, privind respectarea termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătoreşti, dosarele mai vechi de 10 ani şi dosarele de mare corupţie. [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI În cultură

43 FILME. 16 CONCERTE. 20 PRELEGERI, DEZBATERI ŞI ATELIERE. 70 DE INVITAŢI SPECIALI. 5 EXPOZIŢII. Peste 40 de producţii cinematografice, dintre care opt avanpremiere, vor fi prezentate în perioada 20-29 iulie în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (FFIR). [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI Prin ţară

TÂRGUL DE FETE. Mii de oameni sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, la cea mai mare sărbătoare populară din România, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, organizat din vremuri străvechi în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Ziua Aviaţiei: Ion Dobran, ultimul as al aviaţiei de vânătoare din al Doilea Război Mondial

Ziua Aviaţiei: Ion Dobran, ultimul as al aviaţiei de vânătoare din al Doilea Război Mondial

Câteva sute de persoane au asistat, astăzi, la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Aviaţiei,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

PAID a înregistrat 262 de dosare de daună ca urmare a inundaţiilor din perioada iunie - iulie

PAID a înregistrat 262 de dosare de daună ca urmare a inundaţiilor din perioada iunie - iulie

PAID România - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a încheiat prima jumătate a... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Centenar bicentenar

Centenar bicentenar

Consiliul Judeţean Hunedoara marchează Centenarul Marii Uniri printr-o gafă monumentală.... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

„După 20 de ani” muşchetarii din colonii aduc Regelui Emanuel I un nou titlu mondial

„După 20 de ani” muşchetarii din colonii aduc Regelui Emanuel I un nou titlu mondial

Geopolitica gazonului şi-a spus din nou cuvântul. În confruntarea dintre „marile puteri” şi... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Numai cu fiica mea - Betty Mahmoody, William Hoffer

În avionul care o duce la Teheran, împreună cu soţul ei de origine iraniană, Moody, şi cu fiica sa de patru ani, Mahtob, pentru o vacanţă de două săptămâni, Betty are sentimentul că a făcut o greşeală ireparabilă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Submarinul care a fost prea greu să plutească, acum e prea lungă să încapă în port

Submarinul care a fost prea greu să plutească, acum e prea lungă să încapă în port

Un submarin din dotarea Marinei spaniole nu încape în baza militară Cartagena din sudul ţării,... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress