Stat De Drept AZI

Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, funcţională prin OUG

10 octombrie 2018  16:45| Stat De Drept | Politică
Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, funcţională prin OUG

Guvernul a adoptat, astăzi, OUG pentru operaţionalizarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, a anunţat ministrul Justiţiei. Tudorel Toader a mai precizat că dosarele de la DNA în care sunt investigaţi magistraţi se vor muta la Ministerul Public.

Tudorel Toader a precizat că a considerat necesară o ordonanţă de urgenţă pentru că din 23 iulie au intrat în vigoare modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, una dintre prevederi referindu-se şi la înfiinţarea acestei secţii, care trebuie operaţionalizată în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii.

„Mai e scurt timp şi la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii nu au fost demarate procedurile pentru operaţionalizarea secţiei. S-ar crea aşadar un blocaj pentru că, pe de o parte, DNA îşi pierde competenţa cu privire la faptele posibile, iar secţia nu a devenit operaţională. Şi atunci OUG adoptată aduce elementele de noutate: În lege se prevede că legea funcţionează cu până la 15 procurori. Cineva ar putea spune, cine stabileşte că sunt până la 15, dacă-s 8, 10 etc. S-a prevăzut în mod expres faptul că Secţia va funcţiona cu 15 procurori. (...) Comisia poate funcţiona chiar şi în trei”, a completat Tudorel Toader.

Ministrul a anunţat că procurorii interesaţi să-şi desfăşoare activitatea în această secţie au un termen la dispoziţie pentru depunerea candidaturilor care se depun la direcţia de resurse umane de la CSM. Toader a mai spus că nu se suplimentează schema de personal, cei 15 procurori fiind selectaţi din sistem.

„Direcţia verifică dosarele, le transmite la comisia formată din patru membri CSM, care organizează un interviu, urmăreşte îndeplinirea unor criterii legale, a competenţelor manageriale pentru cei care îşi doresc funcţia de procuror sau procuror-şef al secţiei şi stabileşte care sunt câştigătorii, care sunt cei mai bine plasaţi pentru funcţia de execuţie şi pentru celelalte funcţii. OUG a fost adoptată azi, se va publica azi sau mâine în Monitorul Oficial, ca orice OUG intră în vigoare la momentul publicării în MO, cu condiţia depunerii spre dezbatere la cele două Camere”, a mai spus Tudorel Toader.

Ministrul a declarat că, din momentul în care OUG este publicată în Monitorul Oficial, procurorul general are un termen pentru a asigura desfăşurarea activităţii acestei Secţii, adică spaţiile necesare, personalul auxiliar, de specialitate, aparatura şi toate cele necesare.

Ministrul Justiţiei a mai precizat că dosarele de la DNA în care sunt investigaţi magistraţi se vor muta la Ministerul Public. La DNA sunt aproximativ 300 de dosare în care sunt investigaţi magistraţi.

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

17 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

MANIFESTĂRI ÎN COMUNITĂŢILE DE ROMI. Senatul a adoptat, astăzi, cu 83 de voturi „pentru”, un proiect legislative prin care se instituie ziua de 16 iunie drept Ziua limbii romani. La această dată se vor organiza anual manifestări culturale în localităţile în care există comunităţi de romi. Proiectul merge mai departe la Camera Deputaţilor, care este for decizional. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI Prin Lume

SONDAJ. Dacă Marea Britanie ar organiza astăzi un alt referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, fiecare a doua persoană ar vota acum pentru rămânerea în blocul comunitar, indică un sondaj comandat de Parlamentul European şi dat astăzi publicităţii, potrivit DPA. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI Stat de drept

N-AR TREBUI SĂ PLECE NICIUN PROCUROR. Secţia de procurori din CSM a decis, astăzi, în unanimitate, să recomande ca prevederile din OUG pe legile justiţiei să nu se aplice retroactiv, a anunţat vicepreşedintele Consiliului, Codruţ Olaru. Prin urmare, procurorii din DNA, DIICOT şi de la parchetele importante, care au ocupat funcţiile prin concurs, rămân în funcţii. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI În cultură

DRACULA FILM FESTIVAL. Timp de cinci zile, pasionaţii de filme horror şi fantasy vor putea să vadă cele mai noi şi apreciate filme de gen, în cadrul celei de-a şasea ediţii a Dracula Film Festival, care are loc între 17 şi 21 octombrie, în Braşov, la Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria şi Cinema One. [ Citeste mai departe ]

17 octombrie 2018

AZI Prin ţară

ANCHETĂ DSP. Un copil de patru ani din Sinaia a murit, astăzi, la Bucureşti, de meningită. Inspectorii sanitari au luat probe din unitatea de învăţământ pentru stabili dacă au de-a face cu o epidemie, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Minus 4,9% la activele nete ale fondurilor de investiţii

Minus 4,9% la activele nete ale fondurilor de investiţii

Activele nete ale celor 206 fonduri deschise şi închise, locale şi străine au crescut, în... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Grasă şi proastă - Rodica Ojog-Braşoveanu

Viaţa nu e doar în roz. E în toate culorile. Şi dragostea la fel. Nici nu-ţi trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minţi...

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress