Stat De Drept AZI

Se cere acordul procurorilor din Madagascar pentru judecarea lui Mazăre

25 iunie 2019  14:15| Stat De Drept | Politică
Se cere acordul procurorilor din Madagascar pentru judecarea lui Mazăre

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Ministerului Justiţiei pentru ca reprezentanţii instituţiei conduse de Ana Birchall să ceară consimţământul autorităţilor din Madagascar pentru judecarea lui Radu Mazăre în dosarul privind locuinţele sociale din campusul „Henri Coandă”.

Potrivit minutei instanţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Ministerul Justiţiei al României în vederea formulării solicitării către autorităţile din Republica Madagascar referitoare la obţinerea consimţământului pentru judecarea lui Radu Ştefan Mazăre pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de fals în declaraţii, în apelul dosarului privind locuinţele sociale din campusul „Henri Coandă”, cauză în care fostul edil şi fratele său au fost achitaţi în primă instanţă. Decizia instanţei supreme este definitivă. Instanţa a menţinut termenul stabilit în dosar pentru 18 septembrie 2019, la ora 9.00.

La termenul din 10 iunie al dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis şi o cerere a avocaţilor lui Radu Mazăre, care spun că acesta nu ar mai putea fi judecat sau cercetat şi în alte cauze decât cea pentru care a fost extrădat şi au transmis o adresă la Ministerul Justiţiei în care solicită lămuriri. În iunie 2018, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să-l achite pe Radu Mazăre pentru luare de mită şi să-i dea fostului primar de la Constanţa o amendă de 5.000 de lei. Şi fratele acestuia, Alexandru Mazăre, a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, şi în cazul acestuia fiind dispusă o amendă penală de 5.000 de lei. Instanţa supremă a dispus achitarea şi în cazul omului de afaceri Avraham Morgenstern pentru dare de mită. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost definitivă şi a fost atacată de procurori ulterior.

Achitările au venit în condiţiile în care procurorul a cerut condamnarea la şapte ani de închisoare cu executare pentru Radu Mazăre, şi tot atât pentru fratele acestuia, Alexandru, iar pentru Avraham Morgenstern, DNA a propus cinci ani. În acest dosar, Radu Mazăre este acuzat de procurorii anticorupţie că a luat mită 175.000 de euro de la Avraham Morgenstern - reprezentant al firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă” - pentru ca să-l ajute pe acesta să câştige licitaţia şi pentru a mări, ulterior, valoarea contractului. Şi fratele fostului primar al Constanţei, Alexandru Mazăre, este cercetat în acest dosar pentru luare de mită, după ce ar fi primit, şi el, bani în contextul favorizării firmei care a construit campusul de locuinţe sociale „Henri Coandă”.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
O DEMONSTRAŢIE PUBLICĂ VA AVEA LOC PE 26 IULIE. Una dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur a fost instalată, în premieră în România şi în Europa, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE AMERICAN A FOST IRONIZAT LA MONTREAL. Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au denunţat afirmaţiile făcute de Donald Trump la adresa a 4 parlamentare democrate provenind din rândul minorităţilor, calificându-le drept „inacceptabile”, fără a menţiona explicit numele preşedintelui american. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Stat de drept

CRISTINA TARCEA A CONTESTAT CANDIDATURA. Secţia pentru judecători a CSM a validat-o pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [ Citeste mai departe ]

18 iulie 2019

AZI În cultură

PESTE 1.300.000 DE EURO STRÂNŞI DE-A LUNGUL TIMPULUI. Concertul Regal Caritabil, unul dintre cele mai longevive şi de succes evenimente de strângere de fonduri din România, îi va aduce pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, pe soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin ţară

DECORUL ÎNSUMEAZĂ PESTE 30 DE CAMIOANE. Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

3.058 de candidaţi s-au înscris la concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

La nivelul Uniunii Europene, România a avut cel mai mare deficit guvernamental raportat la PIB,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că speră ca de luni sistemul informatic al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress