Stat De Drept AZI

Pronunţarea sentinţei a fost amânată

20 mai 2019  17:30| Stat De Drept | Politică
Pronunţarea sentinţei a fost amânată

Procesul în care se discută dosarul lui Liviu Dragnea privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman a început azi la ÎCCJ, un nou procuror DNA fiind desemnat în acest caz.

Acesta a anunţat, în instanţă, că retrage cererile făcute anterior de sesizare a Curţii Constituţionale cu două excepţii. El a arătat că cele două sesizări nu au legătură cu judecarea apelului în acest dosar. Totodată, noul procuror DNA a renunţat şi la o cerere de schimbare a încadrării juridice în cazul a trei inculpaţi din dosar. Dragnea nu s-a prezentat la acest termen, fiind reprezentat de doi avocaţi - Flavia Teodosiu şi Marian Nazat.

În timpul termenului de ieri, un procuror de la DNA a cerut magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea preşedintelui PSD şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual. La instanţa de fond, Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, fiind achitat pentru instigare la fals intelectual. „DNA a făcut apel faţă de soluţia de achitare dată de instanţa de fond în cazul inculpatului Liviu Dragnea. Soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică. Există probatorii privind transferul de rezoluţie infracţională de la Floarea Alesu la Liviu Dragnea, atât în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi cu privire la falsul intelectual. Instanţa de fond a stabilit că Liviu Dragnea a avut un ascendent asupra inculpatei Floarea Alesu. Vă solicităm să dispuneţi condamnarea inculpatului Liviu Dragnea şi pentru infracţiunea de fals intelectual. Dragnea este autorul moral al infracţiunii de abuz în serviciu comisă de Floarea Alesu. Vă solicităm să reanalizaţi probatoriile şi să majoraţi spre mediu pedepsele", a spus procurorul DNA.

Iniţial, avocaţii lui Dragnea au solicitat amânarea procesului după 5 iunie, când Curtea Constituţională ar trebui să ia o decizie în ceea ce priveşte modul de constituire a completurilor de 3 de la Instanţa supremă. De asemenea, avocaţii au ridicat mai multe cereri şi excepţii, inclusiv de sesizare a Curţii Constituţionale. Judecătorii au respins toate aceste cereri ale apărătorilor şi nu au fost de acord cu amânarea procesului, astfel încât s-a trecut la dezbateri pe fond. Preşedintele completului, Aida Popa, a anunţat că va amâna pronunţarea sentinţei în acest dosar.

Dimineaţă, la sediul ÎCCJ se aflau în jur de 300 de susţinători ai lui Dragnea, care au ocupat toate trotuarele din jurul Instanţei supreme. Ulterior, în jurul orei 13.00, la cererea jandarmilor, care le-au reamintit că participă la o adunare publică neautorizată, aceştia au părăsit zona.

Procesul se află în faza de apel după ce, pe 21 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în dosarul DGASPC Teleorman, care viza angajarea fictivă a Adrianei Botorogeanu şi a Anisei Niculina Stoica. Procurorii susţin că Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a celor două angajate.

Potrivit DNA, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei PSD Teleorman. DNA mai susţine că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, Liviu Dragnea coordona şi controla activitatea DGASPC Teleorman, instituţie în cadrul căreia au fost încadrate Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Procurorii afirmă că Liviu Dragnea a determinat-o pe Anisa Niculina Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. Dragnea mai este acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Pe 15 aprilie, la ultimul termen al procesului, avocaţii lui Dragnea au solicitat amânarea dosarului până când judecătorii de la Curtea Constituţională vor lua o decizie cu privire la conflictul de natură constituţională dintre Parlament şi Instanţa supremă pe tema completurilor specializate pe cazurile de corupţie. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
VOR FI LIMITATE LA VITEZA DE 25 KM/H. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un nou acord de cooperare cu o companie care va pune la dispoziţie 1.000 de trotinere electrice în Capitală. [ Citeste mai departe ]

27 iunie 2019

AZI Prin Lume

EVENIMENTUL ARE LOC PE 28 IUNIE. Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu premierul britanic la final de mandat Theresa May şi cu preşedintele american Donald Trump în această săptămână, la summitul G20 din Japonia. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI Stat de drept

FUSESE CONDAMNAT LA 5 ANI DE ÎNCHISOARE. Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost achitat definitiv de magistraţii ÎCCJ, acesta fiind acuzat de procurori că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI În cultură

La Ateneu întâlnindu-se iară soliști și orchestre de tineret, neapărat de (re)auzit. În iulie și august. Sub egida ”București 560”. Adică, ediție aniversară, Capitalei închinată. [ Citeste mai departe ]

27 iunie 2019

AZI Prin ţară

VOR „ACOPERI" TOATE TIPURILE DE INFRACŢIUNI. Peste 180 de poliţişti vor fi detaşaţi din ţară pe litoral, începând cu 27 iunie şi până la sfârşitul sezonului estival, acţionând în zona staţiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiştii să îşi petreacă vacanţa în siguranţă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Serviciile de ride-sharing vor intra în legalitate

Serviciile de ride-sharing vor intra în legalitate

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că Guvernul va stabili, după un proces de consultare publică... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Bulgaria se grăbeşte spre euro

Bulgaria se grăbeşte spre euro

Bulgaria speră să intre în mecanismul ERM II, pre-etapa trecerii la euro, înainte de finalul anului. [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ultima redută a legalităţii: Birchall

Ultima redută a legalităţii: Birchall

Noul ministru al Justiţiei şi-a luat foarte în serios rolul de veghetor în lanul de secară al... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Sheryl Crow a pierdut toate originalele şi copiile primelor înregistrări

Sheryl Crow a pierdut toate originalele şi copiile primelor înregistrări

Cântăreaţa americană Sheryl Crow spune că toate înregistrările sale muzicale originale şi copiile... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress