Stat De Drept AZI

Parchetul General a clasat dosarul legat de înregistrările cu Kovesi

10 noiembrie 2017  11:30| Stat De Drept | Politică
Parchetul General a clasat dosarul legat de înregistrările cu Kovesi

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a clasat dosarul deschis în iunie 2017 urma sesizării Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) referitor la înregistrările cu Laura Codruţa Kovesi apărute în presă, au precizat reprezentanţii Parchetului.

În presă, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruţa Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive şi către persone cu funcţii.

Dosarul a fost deschis după ce DNA a sesizat procurorul general al României pentru a decide dacă este necesară sesizarea din oficiu pentru inducerea în eroare a organelor judiciare.

Tot atunci, DNA anunţa că a fost deschis dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Sesizarea din oficiu a fost întemeiată „pe faptul că la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii”, transmitea DNA. Direcţia a sesizat şi Inspecţia Judiciară.

În comunicatul transmis de DNA, reprezentanţii instituţiei susţineau că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice şi „conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere”.

„Între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparţin procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi anumite expresii licenţioase pe care nu le-a folosit şi nu le foloseşte”, spun procurorii, dând exemplu de fragmente despre care spun că sunt nereale:

„Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să «decapaţi» instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”.

„Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!”

„Eu după decizia Curţii Constituţionale mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuşi presăm. Sau, mă rog... ceva dosare importante”.

„Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ şi Curtea a venit şi... aoleu, mânca-ţi-aş gura... Păţesc că (...) de la Constanţa...”

DNA a arătat că o parte a înregistrărilor a fost făcută în contextul organizării a două şedinţe de analiză, ambele la data de 30 martie 2017, la care au participat, separat, procurorii din cadrul a două secţii operative din cadrul Structurii Centrale: Secţia de combatere a corupţiei şi Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. La şedinţă au participat şi cei doi adjuncţi al procurorului şef, discutându-se despre „operativitatea soluţionării cauzelor, ritmicitatea în administrarea probelor, respectarea cu stricteţe a normelor de procedură penală”, Kovesi cerând monitorizarea cauzelor mai vechi.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2

17 ianuarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PENTRU CEI CARE AU ÎNDEPLINIT CONDIŢIILE DAR NU S-AU GĂSIT PE LISTĂ. CGMB a aprobat acordarea a 25.000 de vouchere în valoare de 500 lei participanţilor care au îndeplinit condiţiile de înscriere în proiectul ,,Biciclişti în Bucureşti” în perioada 24 - 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor de vouchere, potrivit Primăriei Capitalei. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Prin Lume

PUTIN AR FI SUSŢINUT DE 81% DIN POPULAŢIE. Echipa de campanie a preşedintelui rus Vladimir Putin a reuşit să strângă peste un milion de semnături pentru depunerea candidaturii la viitoarele alegeri prezidenţiale, a declarat pentru agenţia Tass Andrei Kondrashov, purtătorul de cuvânt al echipei de campanie a liderului de la Kremlin. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Stat de drept

NU S-A PREZENTAT LA ULTIMELE TERMENE. Alina Bica nu s-a prezentat, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul în care este judecată alături de fostul ministru Adriean Videanu, într-unul dintre dosarele privind despăgubirile acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor către Gheorghe Stelian, iar avocatul acesteia ar fi anunţat în sala de judecată că este plecată de trei săptămâni în Costa Rica unde intenţionează să lucreze ca avocat, potrivit hotnews.ro. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI În cultură

INTERESAT DE CULTUL ORTODOX, PICTURĂ ŞI OLĂRIT. Premierul Japoniei, Shinzo Abe, şi soţia sa, Akie Abe, au vizitat, astăzi, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, primul-ministru fiind foarte interesat de cultul ortodox, de pictura pe lemn şi pe sticlă, ca şi de tehnica olăritului. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Prin ţară

S-A ÎNRĂUTĂŢIT VREMEA. Salvamontiştii au oprit, astăzi, pe o perioadă nedeterminată, căutările în cazul bărbatului de 30 de ani din Bucureşti care a fost surprins de o avalanşă pe Valea Coştilei din Masivul Bucegi, în condiţiile în care vremea s-a înrăutăţit, iar riscul este prea mare pentru salvatori, potrivit Agerpres . [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Centrul Social de Urgenţă din Ploieşti, neîncăpător

Centrul Social de Urgenţă din Ploieşti, neîncăpător

Centrul Social de Urgenţă Ploieşti a devenit neîncăpător în ultimele zile din cauza frigului.... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Lumea pune preţ mai mare pe energiile regenerabile

Lumea pune preţ mai mare pe energiile regenerabile

Anul trecut, investiţiile globale în energiile regenerabile au crescut cu 3%, la 333,5 miliarde... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Din România

Din România

Mai multe căsuţe din lemn comandate anul trecut de Primăria Ploieşti, care ar fi trebuit să fie... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Grandșlemul anului: Dragnea - Tudose 60 - 5!

Grandșlemul anului: Dragnea - Tudose 60 - 5!

Se pare că este înscris în ADN-ul acestui partid să înceapă anul cu o criză. Anul trecut a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Merită să mori - Lee Child

În „ţinutul porumbului” din Nebraska există un mister sinistru, iar Jack Reacher se trezeşte direct implicat în el.

[ Vezi toate ]

Magazin

Clooney revine în televiziune după 22 de ani

Clooney revine în televiziune după 22 de ani

Actorul şi regizorul american George Clooney va produce, va regiza şi va juca într-un nou serial... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de sărbători

Dieta de sărbători

Nutriţioniştii spun ca, după mesele încărcate din zilele de Crăciun, să se adopte o alimentaţie... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress