Stat De Drept AZI

Opt ani de închisoare pentru Emanoil Bocăneanu, fostul prefect al judeţului Galaţi

13 iunie 2018  13:45| Stat De Drept | Politică
Opt ani de închisoare pentru Emanoil Bocăneanu, fostul prefect al judeţului Galaţi

Fostul prefect al judeţului Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu, a fost condamnat de către magistraţii Curţii de Apel galaţi la opt ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 4 ani pentru fapte de corupţie comise în 2013, când ocupa funcţia publică. Decizia este definitivă, potrivit Mediafax.

Emanoil Bocăneanu a fost trimis în judecată de DNA în februarie 2014, după ce în noiembrie 2013 fusese arestat preventiv în aceeaşi cauză.

În noiembrie anul trecut, după trei ani de judecată şi peste 50 de termene, judecătorul de la Tribunalul Galaţi a decis să contopească mai multe pedepse rezultând condamnarea fostului prefect la 8 ani de închisoare.

Potrivit deciziei, Bocăneanu a primit 3 ani pentru trafic de influenţă în formă continuată, 3 ani pentru instigare la abuz în serviciu, 1 an pentru instigare la folosirea de informaţii nedestinate publicului şi 2 ani pentru delapidare. Bocăneanu a fost achitat în ceea ce priveşte acuzaţiile de şantaj şi fals în declaraţii.

Decizia Tribunalului a fost atacată atât de avocaţii lui Bocăneanu, cât şi de DNA, dar Curtea de Apel a respins apelurile.

Fostul prefect al judeţului Galaţi în perioada 2012-2013 a fost denunţat la DNA de o angajată a Serviciului Judeţean de Evidenţă a Persoanei. Anul trecut, Emanoil Bocăneanu a fost condamnat la trei ani de închisoare deoarece a încercat să tocmească un asasin pentru a o ucide pe femeia care l-a denunţat. Bocăneanu a mai făcut închisoare şi în urma unei condamnări privind finanţarea ilegală a clubului de fotbal FCM Dunărea.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, la 1 august 2013, Emanoil Cătălin Bocăneanu l-a ameninţat şi a făcut presiuni asupra directorului executiv de la acea vreme al Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi (martor denunţător), pentru a-l determina să accepte angajarea în instituţie a lui Carmen Cotan, o prietenă a soţiei lui Bocăneanu.

Bocăneanu mai era acuzat că, în perioada decembrie 2012-2013, cu ocazia derulării concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, fiind membru al comisiei, „s-a implicat activ în sprijinirea inculpatului Balaban Vasile, pentru ca acesta să fie declarat câştigător la concursul desfăşurat în luna august 2013”. Totodată, Bocăneanu ar fi determinat un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa „să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida”.

O altă faptă de care era acuzat Bocăneanu, care ar fi fost comisă în perioada 2012 - 2013, a fost aceea că, în calitate de prefect, ar fi determinat angajaţi din Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi să-i prelungească suspendarea din activitate unei angajate a unităţii, primind în schimb sume de bani, în mod repetat, prin intermediul fiicei acesteia.

Fostul prefect al judeţului Galaţi mai era acuzat că, în cursul anului 2013, la solicitarea lui Bogdan Topală, ar fi intervenit, în două situaţii, la ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât subordonatul său să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză, pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv să i se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.

  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • actualitate
  • intro2
PESTE 40 DE TRENURI VOR FACE LEGĂTURA CU LITORALUL PÂNĂ PE 9 SEPTEMBRIE. CFR Călători începe, vineri, 29 iunie, programul estival de circulaţie „Trenurile Soarelui”. Până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Prin Lume

LUCREAZĂ LA IMPLEMENTAREA ACORDURILOR PRIVIND PROCESUL DE PACE DIN SIRIA. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, au discutat, astăzi, la Moscova, despre acordul nuclear cu Iranul şi progresele înregistrate în Peninsula Coreeană, a relatat agenţia de presă TASS, preluată de Reuters. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Stat de drept

SEMNĂTURĂ FALSĂ SAU NU? Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a sesizat Parchetul General pentru a verifica dacă protocolul SRI-PG-ÎCCJ, recent desecretizat, a fost încheiat în condiţiile unor infracţiuni de fals, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI În cultură

11 ZILE DE MUZICĂ LIVE. Timp de 11 zile, în perioada 21 iunie-1 iulie, Cluj este gazda Festivalului Jazz in the Park. Deschiderea oficială va avea loc la Opera Maghiară din Cluj cu concertul Juan de Marcos Afro Cuban All Stars. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2018

AZI Prin ţară

DOSAR PENTRU TENTATIVĂ DE OMOR. Procurorii au stabilit, în cazul cutiei care a explodat la Cluj, că a fost vorba de un dispozitiv artizanal şi au deschis un dosar pentru tentativă de omor. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Ploaia din cursul acestei dimineţi a provocat inundaţii pe străzile mai multor sectoare ale... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Placebo pentru inflaţie

Placebo pentru inflaţie

Băncile centrale care vor să îşi atingă ţinta de inflaţie ar trebui să ia în considerare simplul... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Până astăzi refrenul cârcotaşilor a fost: o fi ea numărul unu mondial, dar n-a câştigat nici un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Povestiri din Sevastopol - Lev Tolstoi

Într-un Sevastopol sub asediu, încordarea ce pluteşte în aer se topeşte pentru o clipă dacă priveşti atent fiecare mică scenă ca ruptă din viaţă de zi cu zi a unui orăşel obişnuit.

[ Vezi toate ]

Magazin

Comoară muzicală scoasă la licitaţie la Paris

Comoară muzicală scoasă la licitaţie la Paris

Două manuscrise de Mozart - primul conţinând prima versiune a unei cunoscute arii din opera... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress