Stat De Drept AZI

Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, rămâne în închisoare

19 iunie 2017  17:15| Stat De Drept | Politică
Fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, rămâne în închisoare

Magistraţii Tribunalului Constanţa au păstrat, astăzi, decizia din 11 aprilie a Judecătoriei Medgidia, care au respins propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, privindu-l pe Mihai Necolaiciuc.

Decizia este definitivă, astfel că fostul director al CFR va rămâne încarcerat la Poarta Albă. Neculaiciuc va avea dreptul să depună o nouă cerere de eliberare condiţionată peste patru luni.

În noiembrie 2016, fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsa fiind redusă de la zece ani, cât decisese iniţial Judecătoria Sectorului 1.

Mihai Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR SA şi administratori de firme au fost acuzaţi de fraudarea companiei cu aproximativ 56,7 milioane de euro.

Din pedeapsa lui Necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012, şi perioada din 17 octombrie 2014 până în 17 iulie 2015, când a fost eliberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2

23 februarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PROCESIUNE RELIGIOASĂ. Traficul rutier va fi restricţionat temporar, sâmbătă şi duminică, pe mai multe străzi din Capitală cu ocazia desfăşurării unei manifestări cultural-religioase. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin Lume

MEMBRII PARTIDULUI ALEG DACĂ SĂ INTRE LA GUVERNARE CU CONSERVATORII ANGELEI MERKEL. O cincime din membrii înregistraţi ai Partidului Social Democrat german (SPD) au votat deja la referendumul privitor intrarea sau nu într-o nouă coaliţie de guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, potrivit DPA. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Stat de drept

SUPERIMUNITATEA JUDECĂTORILOR CCR. PNL şi USR au sesizat, astăzi, Curtea Constituţională a României (CCR) asupra modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, care instituie un regim de superimunitate membrilor Curţii Constituţionale. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI În cultură

SIMFONIE PE DOUĂ VOCI PRINCIPALE – VIOLONCEL ŞI VIOLĂ. Astăzi, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Naţională prezintă o călătorie simfonică în lumea celebrului hidalgo Don Quijote şi a scutierului său, Sancho Panza, imaginată muzical de Richard Strauss, în poemul simfonic cu acelaşi nume. [ Citeste mai departe ]

23 februarie 2018

AZI Prin ţară

A DAT FOC UNEI BUCĂŢI DE BRÂNZĂ TOPITĂ ÎMBIBATĂ CU SPIRT. Un elev din clasa a 9-a de la un liceu din Galaţi a ajuns la spital cu arsuri pe mâini şi abdomen în urma unui experiment nereuşit. Adolescentul a aprins o bucată de brânză topită îmbibată cu spirt, iar flacăra l-a ars pe aproximativ 25 la sută din corp, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

52 de victime ale gripei

52 de victime ale gripei

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a anunţat, astăzi, că alte două persoane, doi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Peste o treime dintre români vor cheltui între 50 şi 100 de lei pentru cadoul de Dragobete

Şapte din 10 români vor sărbători tradiţionalul Dragobete, iar peste o treime alocă între 5 şi... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Udrea, exmatriculată de la master pentru că nu a călcat pe acolo

Elena Udrea a fost exmatriculată de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Submarinul galben

Submarinul galben

Dintre multele „perle” lansate cu prilejul audierii candidaţilor la funcţiile de miniştri în cel... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

N sau M (Tommy şi Tuppence) - Agatha Christie

În toiul celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce raidurile Forţelor Aeriene încearcă să ţină piept atacurilor Luftwaffe, Anglia se confruntă cu o ameninţare şi mai înspăimântătoare: inamicii din interior – nazişti care pozează în cetăţeni englezi oneşti.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

Scrisoare semnată de toţi membrii trupei Beatles, scoasă la licitaţie

O scrisoare semnată de toţi cei patru membri ai trupei The Beatles va fi vândută, sâmbătă, la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent previne îngrăşarea

Mâncatul în ritm lent, dar şi renunţarea la gustările de după cină şi evitarea meselor târzii ar... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress