Stat De Drept AZI

Conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ va fi analizat pe 5 iunie

20 mai 2019  16:00| Stat De Drept | Politică
Conflictul dintre Parlament şi ÎCCJ va fi analizat pe 5 iunie

Curtea Constituţională a României a amânat luni pentru 5 iunie pronunţarea deciziei în cazul sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie.

Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta afirma că ÎCCJ a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În replică, preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, declara că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea preciza că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pe 25 martie, Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile către Florin Iordache.

Tot ieri, CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001 CCR. În sesizarea către CCR preşedintele arăta că „prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale”. Iohannis afirma că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate - Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat. „În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament”, se arată în sesizare.

Una dintre critici a vizat reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean. Klaus Iohannis menţionează că, potrivit expunerii de motive a legii criticate, în practica judiciară s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti de dizolvare a unor consilii locale, aceste instanţe considerând că termenul de 2 luni prevăzut la articolul 55 alineatul (1) litera a) din Legea 215/2001 curge de la data ultimei şedinţe, în timp ce alte instanţe au respins cererile de dizolvare a unor consilii locale, cu motivarea că acest termen de 2 luni se socoteşte pe luni pline. „În toate cazurile, instanţele nu au ţinut seama că, potrivit interpretării coroborate a dispoziţiilor legii, consiliile pot lucra de la data constituirii lor şi până la data când legea prevede încheierea mandatului”, atrăgea atenţia şeful statului.

De asemenea, Iohannis preciza că în expunerea de motive a legii criticate s-a mai arătat că „aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru prevederile literei b) ale alin. (1) din art. 55, referinţele la intervalul de timp de 3 luni neprevăzând data de început a acestui interval”.

„Conform scopului urmărit de iniţiatori, «prin stabilirea unei date de la care începe să curgă intervalul în care se poate declara dizolvarea de drept, conştientizează şi consilierii locali, care în acest context au un reper palpabil privind posibilitatea de a fi dizolvat de drept organismul din care fac parte şi ar putea lua măsuri în acest sens»“, se arată în sesizare.

Şeful statului mai spune că scopul iniţiativei legislative l-a constituit reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/ judeţean prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) coroborat cu art. 99 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, instituirea unei excepţii privind inaplicabilitatea sancţiunii dizolvării de drept a consiliului local/ judeţean în lipsa convocării în termenul legal la şedinţă ori în cazul convocării fără respectarea dispoziţiilor privind modul de convocare, precum şi republicarea Legii nr. 215/2001.

„Atât din punct de vedere formal, cât şi al conţinutului, textele adoptate de către fiecare dintre cele două Camere sunt diferite”, se menţiona în documentul trimis judecătorilor CCR.

Potrivit preşedintelui, articolul I punctul 1 din legea dedusă controlului de constituţionalitate încalcă articolul 1 alineatul (3) şi alineatul (5) din Constituţie.

„La art. I. - pct. 1. din legea criticată se prevede: «La articolul 34, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins: (3) Exercitarea mandatului consiliului local debutează la data adoptării hotărârii prevăzute la alineatul (2). Durata mandatului consiliului local reprezintă durata între data de constituire a consiliului local, în urma desfăşurării alegerilor locale generale şi ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale»“, se arată în sesizare.

În primul rând, precizează Iohannis, prevederile criticate instituie un paralelism legislativ care lipseşte dispoziţia în discuţie de claritate şi previzibilitate, contrar exigenţelor de calitate a legii impuse de articolului 1 alineatul (5) din Constituţie.

„Norma criticată contravine dispoziţiei prevăzute la art. 38 alin. (2) din Legea 215/2001, conform căreia «Consiliul local îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales»“, se nota în documentul trimis la CCR.

Aşadar, după cum arăta şeful statului, prevederile criticate, pe de o parte, le dublează pe cele care prevăd momentul de început al mandatului consiliului local, iar, pe de altă parte, intră în contradicţie cu cele care se referă la momentul de încetare a mandatului consiliului local.

Totodată, menţiona acesta, conform textului de lege criticat, durata mandatului consiliului local este cea cuprinsă între data de constituire a consiliului local, în urma desfăşurării alegerilor locale generale, şi ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale.

„Acest text este unul cu caracter general, prin care se stabileşte limita temporală a duratei mandatului consiliului local/ judeţean ca fiind «ziua anterioară datei de constituire a noului consiliu local, ca urmare a desfăşurării unor noi alegeri locale generale», însă lasă neacoperită ipoteza în care se organizează alegeri locale parţiale”, se preciza în sesizarea preşedintelui către CCR. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
173 DE ELEVI DIN CAPITALĂ AU LIPSIT LA EXAMEN. În Bucureşti, un număr de 11.684 de candidaţi la Evaluarea Naţională (84,94%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit unui centralizator al IŞMB. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI Prin Lume

L-A ÎNLOCUIT ÎN APRILIE PE KEVIN MCALEENAN. Responsabilul interimar al autorităţilor americane de frontieră, John Sanders, şi-a înaintat demisia, în plină polemică asupra condiţiilor de detenţie a minorilor într-unul din centrele din subordinea sa. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI Stat de drept

FUSESE CONDAMNAT LA 5 ANI DE ÎNCHISOARE. Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost achitat definitiv de magistraţii ÎCCJ, acesta fiind acuzat de procurori că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI În cultură

La Ateneu întâlnindu-se iară soliști și orchestre de tineret, neapărat de (re)auzit. În iulie și august. Sub egida ”București 560”. Adică, ediție aniversară, Capitalei închinată. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI Prin ţară

CELE TREI PERSOANE SE ÎNDREPTAU SPRE CASĂ. Două persoane au murit şi o altă persoană a fost rănită în zona comunei Ciurea din judeţul Iaşi, după ce au fost lovite de un tren care circula pe ruta Bucureşti-Iaşi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Tramvaiul 41 va fi suspendat două luni

Tramvaiul 41 va fi suspendat două luni

Circulaţia tramvaielor pe linia 41 va fi suspendată, din 29 iunie până pe 1 septembrie, pentru... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Active în creştere cu 24,18% pentru fondurile de pensii private obligatorii

Active în creştere cu 24,18% pentru fondurile de pensii private obligatorii

La 31 mai 2019, fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 53,41... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ultima redută a legalităţii: Birchall

Ultima redută a legalităţii: Birchall

Noul ministru al Justiţiei şi-a luat foarte în serios rolul de veghetor în lanul de secară al... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Sheryl Crow a pierdut toate originalele şi copiile primelor înregistrări

Sheryl Crow a pierdut toate originalele şi copiile primelor înregistrări

Cântăreaţa americană Sheryl Crow spune că toate înregistrările sale muzicale originale şi copiile... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress