Stat De Drept AZI

CCR a dat mână liberă legiuitorilor

18 iulie 2019  15:00| Stat De Drept | Politică
CCR a dat mână liberă legiuitorilor

Curtea Constituţională a României a decis că trebuie lăsat la latitudinea legiuitorului să stabilească pe cine amnistiază, amintind de dreptul preşedintelui ţării de a acorda graţierea individuală, care se dă în primul rând pentru motive umanitare.

Membrii CCR au adăugat că este greşit să i se interzică preşedintelui să graţieze un condamnat pentru motive ce ţin de viaţă şi sănătate. Curtea Constituţională a discutat, azi, pe marginea respectării dispoziţiilor constituţionale în cazul celor două proiecte de revizuire a Constituţiei depuse pentru dezbateri în Parlament de PNL-USR şi PSD-ALDE. Potrivit art. 19 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.

Pe 1 iulie, partidele parlamentare de opoziţie au depus la Parlament proiectul de modificare a Constituţiei, care transpune rezultatul referendumului din 26 mai. Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a explicat atunci că propunerile de revizuire a Constituţiei sunt în acord cu Pactul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis şi semnat de partidele de opoziţie. Proiectul a fost semnat de toţi parlamentarii PNL şi USR, PMP şi 9 parlamentari de la PRO România.

Astfel, potrivit proiectului, amnistia sau graţierea pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupţie sunt interzise, graţierea individuală de către preşedinte pentru astfel de fapte este de asemenea interzisă, criteriul integrităţii pentru ocuparea unei funcţii publice va fi prevăzut în Legea fundamentală. Cetăţenii condamnaţi definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu vor putea candida la alegerile parlamentare, locale, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit aceluiaşi proiect, abuzul de ordonanţe de urgenţă va fi oprit, ordonanţele de urgenţă vor putea fi supuse unui control de constituţionalitate la sesizarea preşedintelui României, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a 50 de deputaţi sau 25 de senatori sau a Avocatului Poporului.

Tot la începutul lunii iulie, PSD şi ALDE au depus la Camera Deputaţilor un proiect pentru revizuirea Constituţiei, care prevede interdicţia de a deţine funcţii publice pentru persoanele condamnate la închisoare, precum şi extinderea dreptului de a sesiza CCR în privinţa ordonanţelor de urgenţă. „Prin prezenta iniţiativă legislativă propunem modificarea şi completarea dispoziţiilor Legii fundamentale, în vederea instituirii interdicţiei de a se acorda graţiere individuală pentru infracţiuni de corupţie şi creării unui cadru normativ nou referitor la ordonanţele Guvernului prin care se limitează domeniile în care pot reglementa ordonanţele de urgenţă şi se extinde sfera de reglementare a controlului constituţional asupra ordonanţelor. Propunem ca Guvernul să nu poată reglementa prin ordonanţe de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora şi, totodată, să atribuim preşedintelui României, unuia dintre preşedinţii celor două Camere, unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori competenţa de a sesiza CCR cu privire la ordonanţe de urgenţă, precum şi la ordonanţele emise în temeiul unei legi de abilitare, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, în termen de cinci zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în expunerea de motive a proiectului, care a fost semnat de 140 de parlamentari de la PSD şi ALDE.

O altă modificare propusă vizează interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
„VINOVAT” ESTE UN CAMION DE MARE TONAJ. Un crater s-a format azi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la intersecţia Gorjului, după ce s-a surpat asfaltul, o maşină a suferit avarii, dar nimeni nu a fost rănit. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin Lume

OPOZIŢIA CONSIDERĂ CĂ DECIZIA ESTE „BRUTALĂ”. Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Stat de drept

DOAR UN CERCEL ERA AL ALEXANDREI. Anchetatorii au identificat, la percheziţia maşinii lui Gheorghe Dincă, şi o poşetă albastră care nu este a fetelor, Luiza sau Alexandra, au precizat, surse judiciare. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI În cultură

SPECTACOL MONTAT ÎN 15 ŢĂRI. Un fragment din celebrul musical „We Will Rock You” va fi prezentat pe scena Festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc între 22 şi 25 august, în Piaţa Sfatului din Braşov. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin ţară

LANSAREA UNUI PLIC FILATELIC. Împlinirea, azi, a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Decorat post mortem

Decorat post mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Torok,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Consultaţii medicale în stradă

Consultaţii medicale în stradă

Zeci de persoane în vârstă au apelat, azi, la consultaţiile gratuite asigurate în aer liber de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress