La termenul de astăzi, de la instanţa supremă, a procesului în care fosta şefă DIICOT, Alina Bica, este cercetată pentru fapte de corupţie, avocatul acesteia a anunţat că aceasta nu s-a întors în ţară, pentru că „încă nu este deplasabilă”, însă nu a primit înscrisuri în acest sens.
„De ce nu s-a prezentat inculpata, a cerut să fie audiată?”, l-a întrebat preşedintele completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe avocatul Alinei Bica.
„Este vorba despre aceeaşi situaţie dovedită prin înscrisurile depuse la termenul iniţial. Pentru termenul de astăzi nu am primit înscrisuri. Nu este în sală, pentru că nu este deplasabilă”, a spus apărătorul fostei şefe a DIICOT.
Totodată, magistratul a subliniat că, din câte a auzit, accidentul Alinei Bica nu a avut loc în Costa Rica, însă avocatul acesteia a explicat că nu are suficiente informaţii şi că tot ceea ce i s-a comunicat din partea clientei sale a depus la dosar.
Următorul termen a fost stabilit pentru data de 2 martie.
Procurorii o acuză pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat şi reprezentant al Ministerului Justiţiei în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ulterior procuror şef al DIICOT, de câte două fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu şi în cote parţi egale cu acesta, un teren în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi din Snagov pentru a interveni în dosarul de despăgubire al lui Dorin şi Alin Cocoş „având ca obiect suma de 377.000.000 euro (dosarul lui Gheorghe Stelian, n.r.)”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Dorin Cocoş este acuzat că, în schimbul influenţei exercitate asupra Alinei Bica şi a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, ar fi pretins şi primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la Gheorghe Stelian, beneficiarul drepturilor litigioase, denunţător în cauză, suma de 10 milioane de euro, cu condiţia să-i asigure rezolvarea dosarului de despăgubire.
21 februarie 2019
21 februarie 2019
21 februarie 2019
21 februarie 2019
21 februarie 2019
Cu un IQ impresionat de 158, Carolin e absolventă a mai multor facultăţi, este capabilă să facă în minte calcule complicate cu o viteză uluitoare, vorbeşte fluent şase limbi străine şi cântă cu pricepere la diverse instrumente muzicale.
[ Vezi toate ]