Sport AZI

Viitorul rugby-ului românesc depinde de victoria cu Portugalia

09 noiembrie 2018  17:00| Sport | Sport & Divertisment
Viitorul rugby-ului românesc depinde de victoria cu Portugalia

Tricolorii vor juca mâine, la Baia Mare, de la ora 14.00, pe Arena Zimbrilor, cu Portugalia, barajul de menţinere în Rugby Europe Championship.

În urma deciziei World Rugby de a descalifica România de la Cupa Mondială 2019 din Japonia şi de a o penaliza cu 25 de puncte ca urmare a folosirii unui jucător neeligibil în partidele de calificare, „Stejarii” au ajuns pe ultimul loc al clasamentului Rugby Europe Championship 2018. Astfel, România trebuie să joace barajul cu Portugalia, care a câştigat Rugby Europe Trophy 2018, al treilea eşalon valoric, învingătoarea urmând să evolueze în ediţia 2018-2019 a Rugby Europe Championship.

România va avea trei debutanţi în echipa de start, Daniel Plai, Ionel Melinte şi Vlăduţ Zaharia. Staff-ul tehnic, format din Thomas Lievremont, Danie de Villiers şi Dănuţ Dumbravă, a stabilit echipa care va intra pe teren: 1. Constantin Pristaviţă (CSM Ştiinţa Baia Mare), 2. Eugen Căpăţână (Timişoara Saracens), 3. Alexandru Ţăruş (Sale Sharks), 4. Marius Antonescu (Colomiers), 5. Adrian Moţoc (Agen), 6. Mihai Macovei (Colomiers), 7. Valentin Ursache (Oyonnax), 8. Andrei Gorcioaia (RC Massy), 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Daniel Plai (CSA Steaua), 11. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), 12. Fonovai Tangimana (CSM Bucureşti), 13. Cătălin Fercu (Timişoara Saracens), 14. Vlăduţ Zaharia (Timişoara Saracens), 15. Ionel Melinte (CSA Steaua). Rezerve: 16. Andrei Rădoi (Timişoara Saracens), 17. Ionel Badiu (Romains), 18. Alexandru Gordaş (CSM Bucureşti), 19. Johan Van Heerden (Perpignan), 20. Adrian Ion (CSM Bucureşti), 21. Valentin Calafeteanu (CSM Bucureşti), 22. Vlăduţ Popa (Timişoara Saracens), 23. Florin Vlaicu (CSM Bucureşti).

Căpitanul Mihai Macovei şi-a îndemnat colegii să menţină „stejarii” în a doua divizie europeană, printr-o victorie în faţa Portugalia. „Sunt doi ani de când Portugalia joacă în eşalonul doi, însă asta nu o face cu nimic un adversar slab. Va fi un meci greu, ne aşteptăm la asta, ei vor veni aici fără nicio presiune, nu au nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Marea presiune este pe noi, pentru că de această partidă va depinde viitorul rugbyului românesc. Noi suntem încrezători, ne păstrăm capul pe umeri pentru că ne-am învăţat foarte bine lecţia, nu ne mai considerăm câştigători dinaintea intrării pe teren când avem adversari mai slab cotaţi decât noi. Trebuie să ne vedem de sistemul nostru, de proiectul nostru şi să îl ducem până la capăt, rugbyul românesc are nevoie de victorie”, a spus el. „Suntem conştienţi că toţii că am trecut printr-o perioadă mai dificilă, atât noi jucătorii, cât şi Federaţia, cât şi iubitorii acestui sport frumos, dar ziua de mâine ne face să construim un nou grup şi să ne gândim la un nou obiectiv. Sigur nu o să fie greu pentru cele întâmplate în ultimele luni, suntem conştienţi că trebuie să facem tot posibilul să menţinem România în cea de-a doua divizie. Este datoria noastră a jucătorilor să lăsăm ceva în urma pentru viitorul rugbyului românesc”, a spus el. „Momentan avem un nou staff, Federaţia a ales un nou staff, un nou sistem de joc pe care o să-l vedeţi mâine (sâmbătă, n. red.) şi multe schimbări în grup, mulţi jucători tineri, care vin cu foame de rezultate, cu motivaţie pentru a juca pentru România, să dea totul pentru acest tricou. (...) Baia Mare e locul unde am revenit acasă şi locul care m-a format ca jucător de seniori” a mai spus Mihai Macovei.

Internaţionalul român Florin Surugiu, unul dintre cei mai experimentaţi componenţi ai naţionalei de rugby, spune că întâlnirea va fi dificilă „la nivel psihic înainte de toate”. „Va fi un meci foarte greu, la nivel psihic înainte de toate, şi apoi şi pe teren, pentru că are o miză foarte mare. Eu nu mă gândesc că putem pierde acest meci. Câştigarea lui depinde foarte mult de noi, de jucătorii cu experienţă, să transmitem celor mai tineri încredere, calm, să luăm asupra noastră presiunea mare a acestei partide. Trebuie să fim uniţi, să jucăm bine şi să respectăm ceea ce antrenorii ne cer. Sunt tot felul de discuţii despre cât de bună este sau nu Portugalia, însă cred că este mai important să vedem ce facem noi, să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut pentru că, până la urmă, noi suntem principalul nostru adversar”, a spus Surugiu, într-un interviu acordat site-ului FRR. El a menţionat că din păcate meciurile cu o miză importantă nu au fost prea bine gestionate de tricolori. „(...) Nu ştim să gestionăm aceste situaţii, pentru că nu ne-am aflat prea des în postura de a evolua cu presiune. Însă cred că în astfel de situaţii vedem dacă suntem uniţi cu toţii, jucători, staff, oficiali ai Federaţiei, suporteri. Cred că este foarte uşor să critici, însă în momentul acesta avem nevoie de susţinere şi de încredere. Trebuie să trecem de acest hop, să arătăm că suntem cei mai buni şi să mergem mai departe spre Cupa Mondială din 2023”, a spus componentul echipei CSA Steaua.

Surugiu a adăugat că îşi doreşte ca din urmă să vină jucători tineri, talentaţi, care să fie în lotul României pentru CM 2023, sprijiniţi de veteranii naţionalei. „Îmi doresc să fiu sănătos şi să joc şi îmi doresc să vină din spate alţi jucători, mai buni decât noi, care să ne ia locul. Nu vreau să se vorbească, cel puţin de mine, ca de un reper, să zică lumea că era odată la naţională Surugiu, ci vreau să se vorbească de jucătorii tineri, care vor fi mai buni decât mine. Este de datoria noastră, a celor cu experienţă, să îi ajutăm să crească, să le dăm încredere. Eu joc la echipa naţională de 10 ani şi au fost ani frumoşi. Privesc cu aceeaşi încredere şi înspre viitor”, a menţionat mijlocaşul la grămadă în vârstă de 33 de ani.

Referindu-se la sistemul de joc pe care noul selecţioner, francezul Thomas Lievremont, doreşte să-l pună în practică, Florin Surugiu a precizat că acesta nu este foarte complicat, dar pune mare accent pe linia de treisferturi. „Este un sistem care pune accentul mult pe treisferturi şi astfel salvăm mai multă energie pentru înaintaşi. Este un sistem care te solicită fizic foarte mult, cel puţin la postul meu trebuie să alergi mult, să comunici, să vezi ce opţiuni ai pentru a juca balonul. Eu zic că a fost un test bun cu Kenya, ştiam că ei sunt buni la rugby în 7 şi ne aşteptam să ne alerge. În ideea că au viteză şi explozie, la fel ca portughezii, a fost un meci de pregătire util. Ne aşteptam, ce-i drept, să fie greu fizic, dar este bine că am dus toţi această partidă”, a spus Surugiu.

Noul selecţioner al echipei României, francezul Thomas Lievremont, a subliniat că meciul cu Portugalia va fi unul dificil. „Este dificil să începi un nou ciclu cu un meci de baraj. Portughezii sunt tineri, trebuie să rămânem vigilenţi în privinţa lor, concentraţi pe meci, pentru a-l câştiga. Avem o combinaţie de jucători experimentaţi şi jucători noi, am încredere că primii îi vor ajuta pe cei noi, astfel încât să câştigăm împreună”, a declarat Thomas Lievremont. Totodată, Lievremont a punctat evoluţia pozitivă a debutanţilor din echipa României în testul cu Kenya: „Debutanţii ne-au demonstrat la meciul contra Kenyei şi în cele două săptămâni de pregătire de la lot că sunt capabili să facă faţă rigorilor unei astfel de confruntări. Trebuie să începem ceva nou, avem nevoie de entuziasmul lor, dar şi să găsim un echilibru între experienţă şi entuziasm. (...) Când eşti antrenor trebuie să bagi în teren cea mai bună echipă, doar asta contează”.

De partea cealaltă, căpitanul Salvador Vassalo Santos a declarat: „Mâine ne vom confrunta cu o echipă experimentată, pe care am studiat-o îndeaproape şi căreia vom încerca să îi facem faţă cu toate resursele noastre. Suntem o echipă tânără, dornică să joace şi sperăm ca mâine să demonstrăm ce putem”. Antrenorul portughezilor, Martim Aguiar, a afirmat, la rândul său, că meciul cu România este o oportunitate, dar şi o provocare: „Ne bucurăm să putem întâlni echipe bune, cum este reprezentativa României. Pentru noi acest meci este în acelaşi timp şi o oportunitate, şi o provocare. Ne dorim ca jucătorii noştri să vadă standardul căruia trebuie să îi facă faţă, să vadă ce se va cere de la ei, pentru ce trebuie să muncească. România are multe avantaje, este o echipă puternică, evoluează acasă, însă noi ne vom juca şansa noastră”.

România va mai disputa pe 17 şi 24 noiembrie, două partide test, cu SUA şi Uruguay, la Bucureşti, pe stadionul Ghencea. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

18 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ACCESUL TURIŞTILOR INTERZIS PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR. Salvamont a închis, astăzi, traseele turistice din zona superioară a Munţilor Făgăraş din cauza căderilor de zăpadă şi a vântului puternic. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

LEGE. Bundestagul (camera inferioară a parlamentului german) a adoptat, astăzi, o lege prin care solicitanţii de azil din Algeria, Georgia, Maroc şi Tunisia vor întâmpina mai multe dificultăţi în a-şi revendica dreptul de a rămâne în Germania, informează DPA. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

TRANSPUNEREA UNEI DIRECTIVE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI DIN IULIE 2017. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI În cultură

CIRCUL CA ARTĂ ŞI ACTIVITATE RECREATIVĂ. Organizat în cadrul Programului de Educaţie Participativă, finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, atelierul de circ „Alandala” va fi coordonat de profesorii Ramona Cişmaru şi Nicolas Peyroux. [ Citeste mai departe ]

18 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PRIMARUL CERE ANGAJAŢILOR SĂ ACCESEZE MAI MULTE GRANTURI. Salarii angajaţilor Primăriei Suceava vor creşte cu 9,5%, în urma unei decizii luate astăzi de Consiliul Local. Cel mai mare salariu, de 16.536 lei, este cel al secretarulului oraşului. Primarul oraşului, Ion Lungu, vrea însă ca angajaţii să acceseze mai multe granturi pentru a acoperi majorările. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

„Trai decent” cu 2600 de lei pe lună pentru o familie de 4 persoane

Experţii în economie au criticat calculul făcut de autorităţi, care susţin că în România o... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Prea săraci pentru inovaţiile presupuse de taxa pe lăcomie

Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB),... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Bufniţa vânează întotdeauna noaptea - Samuel Bjorc

Atunci când o adolescentă dispare dintr-un orfelinat, iar trupul ei este găsit pe un pat de pene, detectivul veteran Holger Munch şi echipa lui primesc acest caz delicat.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cadou pentru Putin

Cadou pentru Putin

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic i-a oferit omologului său rus, Vladimir Putin, un cadou... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress