Sport AZI

Al 8-lea triumf al lui Federer la Wimbledon

17 iulie 2017  16:30| Sport | Sport & Divertisment
Al 8-lea triumf al lui Federer la Wimbledon

Tenismanul elveţian Roger Federer a obţinut al 8-lea său trofeu la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins în finală pe croatul Marin Cilic cu 6-3, 6-1, 6-4, după 101 minute.

Federer, 35 ani, a jucat a 11-a sa finală la Wimbledon, unde s-a impus ultima oară în 2012. Elveţianul a obţinut pe iarba londoneză al 19-lea său titlu de Grand Slam. Cilic, care a cerut intervenţia medicului în setul doi, rămâne cu un singur titlu de Grand Slam, câştigat la US Open în 2014. În acest an, Federer a reuşit să câştige turneul londonez fără să piardă vreun set. La 35 ani şi 342 zile, Federer a devenit cel mai vârstnic jucător ce se impune la Wimbledon în era modernă. În acest an, Roger s-a impus deja la Australian Open, Indian Wells, Miami şi la Halle.

"Este adevărat că în 2001, când l-am învins pe idolul meu Pete Sampras, nu mi-aş fi imaginat că o să ajung să am asemenea succes. Speram pe atunci doar să am o şansă de a ajunge într-o zi în finală şi să mă bat pentru a câştiga turneul. Să câştigi opt titluri, nu este ceva ce poţi anticipa. Dar dacă reuşeşti, înseamnă că ai mult talent, iar părinţii tăi, antrenorii tăi te împing de la spate de când ai trei ani şi te văd ca un fel de proiect. Ei bine, eu nu am fost acest gen de copil. Eu eram doar un băiat normal din Basel, care spera să-şi câştige existenţa jucând tenis. Am visat să reuşesc, am muncit din greu şi am fost răsplătit", a declarat Federer după victoria din finală în faţa croatului Marin Cilic (6-3, 6-1, 6-4).

"Wimbledonul a fost mereu şi va fi turneul meu favorit. Eroii mei au jucat pe aceste terenuri. Graţie lor, eu cred că am devenit un jucător mai bun. Să faci istorie aici, la Wimbledon, înseamnă foarte mult pentru mine în acest sezon. Dar nici nu m-am gândit la asta, nici în timpul ceremoniei, nici pe parcursul zilei. Am fost doar bucuros că am putut câştiga Wimbledonul, pentru că drumul a fost lung. Să fii din nou campion la Wimbledon, pentru încă un an, este un moment pe care vreau să-l savurez", a mai spus jucătorul elveţian.

La vârsta de 35 de ani, Roger Federer a jucat a 11-a sa finală la Wimbledon, unde s-a impus ultima oară în 2012. În acest an, Federer a reuşit să câştige turneul londonez fără să piardă vreun set. La 35 ani şi 342 zile, Federer a devenit cel mai vârstnic jucător care se impune la Wimbledon în era modernă. Anul acesta, el a mai câştigat turneele Australian Open, Indian Wells, Miami şi Halle.

În urma acestui succes, elveţianul a urcat pe locul 3 ATP, depăşindu-l pe sârbul Novak Djokovic, care a coborât pe 4, în timp ce românul Marius Copil pe menţine pe locul 85. Britanicul Andy Murray ocupă în continuare poziţia de lider, cu un avans de doar 285 puncte faţă de spaniolul Rafael Nadal, aflat pe locul secund. La dublu, Horia Tecău a urcat două locuri şi se află acum pe 17, în timp ce Florin Mergea a coborât două poziţii, până pe 41. Tecău şi partenerul său olandez, Jean-Julien Rojer, se află în continuare pe poziţia a 10-a în ierarhia "Race to London", în care Mergea şi pakistanezul Aisam-Ul-Haq Quareshi se menţin pe 17.

Spaniola Garbine Muguruza a învins-o în finală pe Venus Williams cu 7-5, 6-0, a obţinut al doilea ei succes de Grand Slam, după cel din 2016 de la Roland Garros. Iberica a început turneul londonez de pe locul 15 în clasamentul WTA, iar succesul a urcat-o pe locul 5. Ea îşi doreşte să câştige cât mai multe trofee de Grand Slam în loc să urce în vârful ierarhiei WTA. "Am fost nr. 2, am fost nr. 3 mondial şi nu am reuşit să câştig vreun Grand Slam, aşa că nu se poate compara, a declarat Muguruza după finală. Vreau doar să câştig trofee, să joc bine în toate meciurile. Trebuie să joci 7 meciuri şi vei trebui să înfrunţi pe nr. 1, pe nr. 3, pe oricine. Nu ştiu cum e să fie nr. 1, dar sper ca într-o zi o să ajung ca să pot face o comparaţie. Dar acum mai degrabă aş fi nr. 10 şi să câştig Grand Slam-uri, decât să fiu nr. 1".

"Clasamentul e temporar, mai important e să fii un jucător bun şi să ai totdeauna o şansă la trofee. De asta mă antrenez la sală sau pe teren, iar în zilele în care nu ai chef să te mişti, îţi aminteşti, dacă munceşti din greu atunci ai o şansă să ajungi în finală şi aşa devii mai puternic", a adăugat Muguruza. Jucătoarea spaniolă a recunoscut că este foarte dificil să gestionezi situaţia după un asemenea succes major: "După Roland Garros, am pus presiune pe mine pentru că mă simţeam bine şi credeam că pot juca la fel în fiecare săptămână. Dar nu s-a întâmplat şi atunci începi să te întrebi, să devii puţin frustrat şi asta de duce în jos. Sper ca de data asta să mă descurc puţin mai bine".

Elveţianca Martina Hingis şi britanicul Jamie Murray au câştigat proba de dublu mixt, în finală învingând cu 6-4, 6-4 perechea compusă din britanica Heather Watson şi finlandezul Henri Kontinen. Acesta este al 23-lea titlu de Mare Şlem din cariera lui Hingis şi al 6-lea la dublu mixt, câştigat de jucătoarea din Ţara Cantoanelor la câteva ore după victoria la simplu masculin a compatriotului său Roger Federer. De menţionat că Martina (36 ani) a cucerit trofeul la Wimbledon în toate probele la care a participat pe parcursul carierei sale: o dată la simplu (1997), de trei ori la dublu (1996, 1998 şi 2015) şi de două ori la dublu mixt (2015, 2017). Partenerul ei, scoţianul Jamie Murray, fratele mai mare al liderului clasamentului ATP, Andy Murray, are la rândul său în palmares patru titluri de Mare Şlem: două la dublu masculin, cucerite anul trecut la Openul Australiei şi US Open, şi două la dublu mixt, ambele obţinute la Wimbledon, în 2007 (alături de sârboaica Jelena Jakovic) şi 2017. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • intro2
SĂ-ŞI CUNOASCĂ DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE. Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public au elaborat protocolul care va sta la baza educaţiei juridice în şcoli, elevii urmând a învăţa despre Constituţie, dar şi despre funcţionarea sistemului judiciar. [ Citeste mai departe ]

25 iulie 2017

AZI Prin Lume

RUŞII ŞI CAMPANIA ELECTORALĂ DIN SUA. Ginerele, şi în acelaşi timp consilierul special al preşedintelui american Donald Trump, a recurs la o declaraţie publică pentru a se apăra de acuzaţia de complot cu agenţii Kremlinului făcut, după cum s-a vehiculat, pentru a facilita victoria lui Trump. [ Citeste mai departe ]

25 iulie 2017

AZI Stat de drept

DISCUŢII DESPRE BANI. Premierul Mihai Tudose a avut, luni, o întâlnire de lucru cu membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Printre subiectele discutate au fost consultarea CSM pe modificările legislative în domeniul justiţiei şi prioritizarea cerinţelor privind investiţiile în justiţie. [ Citeste mai departe ]

25 iulie 2017

AZI În cultură

Laolaltă întru artă, la Filarmonica Piteşti. În supercântare mult încântătoare. Dar de Cireşar, din ăla mai rar şi de neuitat... [ Citeste mai departe ]

25 iulie 2017

AZI Prin ţară

TRAFICUL RUTIER, BLOCAT PE AMBELE SENSURI. Traficul rutier este întrerupt pe DN7C-Transfăgărăşan, la kilometrul 92, din cauza unei viituri, în urma căreia au căzut pe carosabil mai multe pietre de dimensiuni mari, pâmânt şi copaci, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Ultimul militar rănit în Argeş a fost externat

Ultimul militar rănit în Argeş a fost externat

Ultimul militar rănit în accidentul din Argeş, rămas în spital, a fost externat astăzi, transmit... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Credite-punte pentru fermierii beneficiari de subvenţii APIA

Credite-punte pentru fermierii beneficiari de subvenţii APIA

BRD sprijină fermierii din România prin facilitatea de credit-punte, creată pentru ca aceştia să... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

„Cârtiţa“ din Ministerul Sănătăţii

„Cârtiţa“ din Ministerul Sănătăţii

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a dezvăluit la Digitv că, în instituţia pe care a... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

La referendum, patrioţi!

La referendum, patrioţi!

Colegul Sorin Roşca Stănescu indică două „afaceri” la nivel înalt trase la indigo: achiziţionarea... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Lovitura - Philip Kerr

O singură întrebare vă poate paraliza cu totul mintea: pe cine vrea să ucidă asasinul numărul 1 al Americii?

[ Vezi toate ]

Magazin

Mustaţa lui Dali, la „10 şi 10” după 30 de ani!

Mustaţa lui Dali, la „10 şi 10” după 30 de ani!

Mormântul pictorului supra-realist Salvador Dali - aflat într-un muzeu din Spania - a fost... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

O moleculă din ciocolată poate lupta împotriva cancerului

O moleculă din ciocolată poate lupta împotriva cancerului

Cercetători de la Institutul Politehnic Naţional (IPN) din Mexic au descoperit proprietăţi... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress