Sport AZI

A acceptat din prima

14 iunie 2018  16:15| Sport | Sport & Divertisment
A acceptat din prima

Fernando Hierro, directorul sportiv al echipei Spaniei devenit selecţioner, a declarat că nu putea spune nu ofertei şi a precizat că nu a ezitat să „accepte frumoasa provocare” de a conduce „La Roja” la Cupa Mondială de fotbal din Rusia după demiterea lui Julen Lopetegui.

„Este o frumoasă provocare, pasionantă. Circumstanţele sunt cele care sunt, iar eu accept această responsabilitate cu curaj, considerând că avem un grup de jucători care au muncit doi ani pentru acest Mondial. Am fost director sportiv mai multe luni şi înţeleg bine că toţi jucătorii visează la asta, deci nu puteam să-i dezamăgesc. Aveam trei opţiuni: să spun nu, să plec şi am ales-o pe a treia, să fiu prezent. Nu aş fi putut spune nu, pentru că nu mi-aş fi iertat asta niciodată”, a afirmat Hierro. „Eu cred că ne înşelăm dacă vom continua să ne gândim la trecut şi nu la viitor. Cunoaştem circumstanţele, dar trecutul este trecut. Putem să vorbim zile despre această chestiune, dar acum trebuie să fim curajoşi, să mergem înainte. Avem un grup fantastic, un staff fantastic şi am venit aici pentru a rivaliza. Suntem aici pentru a disputa Cupa Mondială, este o oportunitate pe care nu o ai decât la patru ani. Iată prioritatea noastră, să concentrăm pe aspectul sportiv. Trebuie să fim focalizaţi asupra Portugaliei”, a adăugat el.

Fernando Hierro, fostul fundaş şi căpitan al clubului Real Madrid, a fost numit în funcţia de selecţioner al Spaniei, conform deciziei luate miercuri de Federaţia spaniolă de fotbal la câteva ore după demiterea, la Krasnodar, a lui Julen Lopetegui, care marţi a semnat pentru Real Madrid. Hierro, 50 de ani, care din noiembrie 2017 ocupa postul de director sportiv al naţionalei Spaniei, va conduce campioana mondială din 2010 la turneul final al Cupei Mondiale 2018 din Rusia. Ca jucător, Hierro a evoluat 14 sezoane la Real Madrid cu care a câştigat 5 titluri, 3 trofee de Liga Campionilor şi 2 în Cupa Intercontinentală. Spania face parte din Grupa B la CM 2018 şi va întâlni Portugalia vineri, la Soci, după care va juca împotriva Iranului (20 iunie, Kazan) şi a Marocului (25 iunie, Kaliningrad). 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

13 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

24 ŞI 31 DECEMBRIE AR URMA SĂ FIE DECLARATE ZILE LIBERE LEGALE. Bugetarii au anul acesta mai multe zile libere de sărbători, a anunţat, astăzi, premierul Viorica Dăncilă în deschiderea şedinţei de Guvern. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin Lume

ZONA LAZARET DIN STRASBOURG. Presupusul autor al atacului armat comis în oraşul francez Strasbourg, Chérif Chekatt, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat mortal de poliţie joi seară, în cursul unei operaţiuni desfăşurate în zona Lazaret din Strasbourg potrivit Le Figaro. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Stat de drept

REFUZUL LUI IOHANNIS DE A NUMI MINIŞTRII PROPUŞI LA TRANSPORTURI ŞI DEZVOLTARE. Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 19 decembrie sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională, după ce preşedintele Klaus Iohannis a amânat numirea miniştrilor la Transporturi şi Dezvoltare Regională. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI În cultură

O IMAGINE A OBICEIURILOR ŞI ACTIVITĂŢILOR LOCUITORILOR ORAŞULUI OTOMAN. Casa Artelor din Timişoara va găzdui, astăzi, de la ora 18.30, ultima ediţie din acest an a proiectului intitulat „Seri de patrimoniu”, iniţiat de Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, când vor fi prezentate „Vicii şi delicii în Timişoara otomană”, reţete ce răsfăţau cetatea cu dulciuri şi fructe exotice, în timp ce descoperirile arheobotanice vor completa imaginea îndeletnicirilor gastronomice ale autohtonilor. [ Citeste mai departe ]

14 decembrie 2018

AZI Prin ţară

ATELIERE GASTRONOMICE ŞI CONCERTE. Muzeul ASTRA organizează, sâmbătă şi duminică, evenimentele Tradiţii din Iarna ASTRA şi Târgul de Ţară la Ignat. Timp de două zile, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi animat cu ateliere culinare interactive şi colinde, datini şi obiceiuri de iarnă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

163 de şoferi prinşi la volan după ce au consumat droguri

163 de şoferi prinşi la volan după ce au consumat droguri

În ultimul an, 163 de şoferi din Capitală au fost depistaţi la volan după ce au consumat droguri,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Românii mai au la dispoziţie încă o săptămână pentru investi în titlurile de stat CENTENAR

Ministerul Finanţelor Publice a lansat a treia emisiune de titluri de stat către populaţie, cu o... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Moștenirea - Yrsa Sigurdardóttir

Singura persoană care ar putea deţine cheia unui tulburător caz de crimă este Margrét, fiica de şapte ani a victimei. Fetiţa a fost găsită ascunsă în camera unde a murit mama ei, însă refuză să vorbească.

[ Vezi toate ]

Magazin

Oraş inundat cu... ciocolată

Oraş inundat cu... ciocolată

Un „râu” de ciocolată, provenind de la o fabrică de praline, a inundat, la începutul săptămânii,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), arată că aproximativ o... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress