Prin Ţară AZI

Sfinţirea unui lăcaşul de cult din Blaj

20 mai 2019  16:15| Prin Ţară | Social
Sfinţirea unui lăcaşul de cult din Blaj

Biserica greco-catolică în care, pe 2 iunie, Papa Francisc se va întâlni, la Blaj, cu membri ai comunităţii rome, edificată în doar trei luni pe locul unei foste mori, a fost sfinţită în prezenţa a numeroşi enoriaşi din cartierul „Barbu Lăutaru”, locuit în special de membri ai acestei etnii, şi a oficialităţilor locale şi judeţene.

În predica pe care a rostit-o în cadrul slujbei de consacrare a Altarului şi a Bisericii, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, PS Claudiu Lucian Pop, a afirmat că, dacă anterior aici era o moară care producea hrană trupească, acum e o altfel de moară - una care dă pâinea spirituală. Biserica purtând hramul „Sfântul Apostol Andrei şi Fericitul Episcop Ioan Suciu”, a cărei construcţie a început pe 15 februarie, a fost ridicată de Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba, Primăriei Blaj şi al unor sponsori.

„Ştim cu toţii că, fără implicarea concretă, directă a autorităţilor locale, a autorităţilor judeţene, acest loc nu ar fi fost, nici vorbă, gata, acum. Cu toţii ne-au întrebat de la Sfântul Scaun: credeţi că veţi termina biserica până vine Sfântul Părinte? În situaţia în care, atunci când au fost aici, la începutul anului, acum două luni, era o moară, era o piaţă, şi s-au gândit «oare unde o să aducem pe Sfântul Părinte» şi, probabil, în sufletul lor, niciunul nu gândea cu adevărat că, astăzi, vom avea această biserică şi că biserica va fi gata pentru primirea Sfântului Părinte”, a afirmat episcopul Claudiu Lucian Pop.

El a apreciat că Blajul este „un exemplu” pentru întreaga ţară, fiindcă aici nimeni nu se simte exclus. „Au început cu şcolile Blajului, care au fost deschise pentru toţi, fără plată. (...) Astăzi, după o perioadă de persecuţie a Bisericii şi a Blajului, ştim cât de aprigă era persecuţia şi a Blajului ca simbol (în timpul regimului comunist - n.r.), astăzi nimeni nu se simte exclus, astăzi cu toţii mergem împreună”, a mai spus PS Claudiu, amintind astfel şi de deviza sub care se va desfăşura vizita Suveranului Pontif în România - „Să mergem împreună”.

Potrivit tradiţiei atunci când este sfinţit un lăcaş de cult, în Masa Sfântului Altar a fost introdus un hrisov, în care s-a făcut un scurt istoric al înfiinţării bisericii, precum şi, în cazul de faţă, moaştele Sfântului Casian. „Originile acestui aşezământ încep în 2017, când a fost sfinţită piatra de temelie, de cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, împreună cu Sinodul episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică”, a amintit vicarul general al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, preot Cristian Barta.

Prezent la sfinţirea celui mai nou lăcaş de cult din Blaj, primarul Gheorghe Valentin Rotar a subliniat că, într-un cartier care dispune, în prezent, de toate utilităţile, era necesară şi o biserică, pentru că trebuie să te gândeşti şi la cele sufleteşti, nu numai la cele materiale. „Vrem să avem un oraş în care să mergem împreună, să nu existe diferenţe din niciun punct de vedere, nici al modului în care sunt trataţi oamenii, dar nici al condiţiilor materiale”, a afirmat edilul. În 2 iunie, Papa Francisc se va întâlni în această biserică cu membri ai comunităţii rome din Blaj, în finalul vizitei pe care Suveranul Pontif o va efectua în România. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

„SUPLIMENT” DE 20 DE AUTOBUZE. Linia tramvaiului 41 din Capitală va fi suspendată în zilele de weekend din luna septembrie, pentru finalizarea lucrărilor la suprastructura podului peste Şoseaua Virtuţii, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti. În zilele lucrătoare, tramvaiul va circula până la ora 23.00. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Prin Lume

NOU NIVEL ÎN COOPERAREA MILITARĂ. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a efectuat o vizită oficială în Rusia în pofida faptului că Moscova a condamnat planul acestuia privind anexarea unor părţi din Cisiordania. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Stat de drept

„SPECTACOL DE PROST GUST” AL LUI IOHANNIS. Curtea Constituţională a României va discuta pe 18 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor, au declarat oficiali ai CCR. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI În cultură

STAGIUNEA DE VARĂ CONTINUĂ PÂNĂ LA FINELE LUNII. Piesa „Neguţătorul din Veneţia”, de Shakespeare, pusă în scenă de regizorul bulgar Alexander Morfov, şi montarea lui Radu Afrim după „Trei surori”, de Cehov, se numără printre premierele noii stagiuni a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). [ Citeste mai departe ]

11 septembrie 2019

AZI Prin ţară

MULŢI CULTIVATORI NU AU GARDURI SAU PAZNICI. Viticultorii arădeni reclamă că producţia de struguri din acest an este compromisă în mare parte de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile, sesizări fiind depuse şi la autorităţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Muzeu coordonat de stănepotul Elisabetei Rizea

Muzeu coordonat de stănepotul Elisabetei Rizea

Casa fostei luptătoare anticomuniste Elisabeta Rizea va fi transformată în muzeu, urmare a unui... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Datoria externă a României a crescut cu 8,194 miliarde de euro

Datoria externă a României a crescut cu 8,194 miliarde de euro

În perioada ianuarie - iulie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

French-cancan în aer liber la aniversare

French-cancan în aer liber la aniversare

Celebrul cabaret parizian Moulin Rouge va sărbători 130 de ani de la înfiinţare pe 6 octombrie,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Tehnologie de ultimă generaţie în folosul unui întreg judeţ

Tehnologie de ultimă generaţie în folosul unui întreg judeţ

Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress