Prin Ţară AZI

Mai există cazare gratuită cu ocazia vizitei Papei

22 mai 2019  15:45| Prin Ţară | Social
Mai există cazare gratuită cu ocazia vizitei Papei

Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat că mai are disponibile locuri de cazare gratuită pentru pelerinii care vor merge la Şumuleu Ciuc pe 1 iunie, cu ocazia vizitei Papei Francisc.

Aproape 50 de persoane au solicitat până acum cazare, au precizat reprezentanţii Primăriei, potrivit cărora cei interesaţi pot face rezervări la numărul de telefon 0267 311243 sau la adresa de email info@sepsi.ro. După finalizarea listei, autorităţile locale vor stabili locul în care vor fi cazaţi, în principiu fiind luate în calcul două variante - la noua Arena Sportivă Sepsi sau la Sala Sporturilor din municipiul Simeria. „După finalizarea listei se va decide unde şi câte zile vor fi cazaţi”, au declarat reprezentanţii Primăriei.

În februarie, autorităţile locale au anunţat că pot pune la dispoziţia pelerinilor aproape 2.000 de locuri de cazare în sălile de sport din municipiul Sfântu Gheorghe, localitate aflată la aproape 70 de de kilometri de Miercurea Ciuc, respectiv de Şumuleu Ciuc. Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în România în perioada 31 mai-2 iunie, urmând să fie prezent în Bucureşti, Iaşi şi Blaj, precum şi la Sanctuarul Marian de la Şumuleu Ciuc. Suveranul Pontif va veni la Şumuleu în data de 1 iunie şi va oficia o liturghie în altarul aflat în şaua muntelui Şumuleu, acolo unde are loc, în fiecare an, marele pelerinaj de Rusaliile catolice, care se va desfăşura, în acest an, la o săptămână după vizita Papei. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

„SUPLIMENT” DE 20 DE AUTOBUZE. Linia tramvaiului 41 din Capitală va fi suspendată în zilele de weekend din luna septembrie, pentru finalizarea lucrărilor la suprastructura podului peste Şoseaua Virtuţii, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti. În zilele lucrătoare, tramvaiul va circula până la ora 23.00. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Prin Lume

NOU NIVEL ÎN COOPERAREA MILITARĂ. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a efectuat o vizită oficială în Rusia în pofida faptului că Moscova a condamnat planul acestuia privind anexarea unor părţi din Cisiordania. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Stat de drept

„SPECTACOL DE PROST GUST” AL LUI IOHANNIS. Curtea Constituţională a României va discuta pe 18 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor, au declarat oficiali ai CCR. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI În cultură

STAGIUNEA DE VARĂ CONTINUĂ PÂNĂ LA FINELE LUNII. Piesa „Neguţătorul din Veneţia”, de Shakespeare, pusă în scenă de regizorul bulgar Alexander Morfov, şi montarea lui Radu Afrim după „Trei surori”, de Cehov, se numără printre premierele noii stagiuni a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). [ Citeste mai departe ]

11 septembrie 2019

AZI Prin ţară

MULŢI CULTIVATORI NU AU GARDURI SAU PAZNICI. Viticultorii arădeni reclamă că producţia de struguri din acest an este compromisă în mare parte de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile, sesizări fiind depuse şi la autorităţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Muzeu coordonat de stănepotul Elisabetei Rizea

Muzeu coordonat de stănepotul Elisabetei Rizea

Casa fostei luptătoare anticomuniste Elisabeta Rizea va fi transformată în muzeu, urmare a unui... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Datoria externă a României a crescut cu 8,194 miliarde de euro

Datoria externă a României a crescut cu 8,194 miliarde de euro

În perioada ianuarie - iulie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

French-cancan în aer liber la aniversare

French-cancan în aer liber la aniversare

Celebrul cabaret parizian Moulin Rouge va sărbători 130 de ani de la înfiinţare pe 6 octombrie,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Tehnologie de ultimă generaţie în folosul unui întreg judeţ

Tehnologie de ultimă generaţie în folosul unui întreg judeţ

Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress