Prin Ţară AZI

Drum redeschis între Gura Apelor şi Cabana Rotunda

15 august 2019  16:30| Prin Ţară | Social
Drum redeschis între Gura Apelor şi Cabana Rotunda

Principalul drum din judeţul Hunedoara care permite accesul turiştilor spre Masivul Retezat s-a redeschis pentru autovehicule începând de azi, traficul fiind reluat pe tronsonul cuprins între Barajul Gura Apelor - Cabana Rotunda - Poiana Pelegii.

Circulaţia autovehiculelor este posibilă pe acest tronson la mai bine de un an de la instituirea unor restricţii cauzate de problemele apărute în structura de rezistenţă a carosabilului. Conform autorităţilor judeţene, turiştii vor putea urca în condiţii bune cu maşina până la Cabana Rotunda şi cu anumite limitări pe drumul forestier care pleacă de la Rotunda până în Poiana Pelegii. Accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone rămâne restricţionat.

„Din 15 august, pe sectorul de drum aflat în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, sector cuprins între barajul hidrotehnic Gura Apelor şi Cabana Rotunda, se va circula foarte bine. Pe drumul forestier cuprins între Cabana Rotunda şi Poiana Pelegii se poate circula, dar nu în condiţiile cele mai bune. Pe tronsonul acesta, aflat în administrarea Direcţiei Silvice, încă se lucrează - există două zone cu probleme mai mari, dar am primit asigurări că în maxim o săptămână intervenţiile se vor încheia şi drumul se va prezenta în condiţii excelente. Părerea mea este că nu trebuia lăsat atâta timp să treacă până să refacem acest drum”, a declarat administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram.

Lucrările realizate pe sectorul de competenţă al CJ Hunedoara au vizat refacerea unei porţiuni din corpul drumului, fiind folosite circa 1.300 de tone de material pentru umplerea unui gol creat în structura sa. De asemenea, s-au curăţat şanţurile colmatate şi s-a lărgit terasamentul drumului pe mai multe porţiuni.

Drumul Judeţean 685 a fost închis temporar pe sectorul cuprins între Barajul Gura Apelor - Cabana Rotunda - Poiana Pelegii în data de 22 mai 2018. Închiderea circulaţiei rutiere s-a impus deoarece din cauza fenomenelor de îngheţ şi dezgheţ în structura drumului s-a format un gol sau raven, existând pericolul de surpare a carosabilului. Drumul a fost închis atunci pentru prevenirea unor accidente nedorite. 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
„VINOVAT” ESTE UN CAMION DE MARE TONAJ. Un crater s-a format azi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la intersecţia Gorjului, după ce s-a surpat asfaltul, o maşină a suferit avarii, dar nimeni nu a fost rănit. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin Lume

OPOZIŢIA CONSIDERĂ CĂ DECIZIA ESTE „BRUTALĂ”. Marea Britanie va institui controale stricte la frontiere imediat după ieşirea din Uniunea Europeană, programată pe 31 octombrie, a anunţat un purtător de cuvânt al Guvernului Boris Johnson. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Stat de drept

DOAR UN CERCEL ERA AL ALEXANDREI. Anchetatorii au identificat, la percheziţia maşinii lui Gheorghe Dincă, şi o poşetă albastră care nu este a fetelor, Luiza sau Alexandra, au precizat, surse judiciare. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI În cultură

SPECTACOL MONTAT ÎN 15 ŢĂRI. Un fragment din celebrul musical „We Will Rock You” va fi prezentat pe scena Festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc între 22 şi 25 august, în Piaţa Sfatului din Braşov. [ Citeste mai departe ]

20 august 2019

AZI Prin ţară

LANSAREA UNUI PLIC FILATELIC. Împlinirea, azi, a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României va fi marcată simbolic de Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa printr-o deplasare la Oraviţa şi la Baziaş. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Decorat post mortem

Decorat post mortem

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare post-mortem a alpinistului Zsolt Torok,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Leul s-a depreciat faţă de euro

Leul s-a depreciat faţă de euro

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, azi, un curs de 4,7305 lei pentru un euro, în creştere... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ţigările electronice, la control

Ţigările electronice, la control

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Consultaţii medicale în stradă

Consultaţii medicale în stradă

Zeci de persoane în vârstă au apelat, azi, la consultaţiile gratuite asigurate în aer liber de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress