Prin Lume AZI

Victorie amară pentru Hillary Clinton

22 noiembrie 2016  10:30| Prin Lume | Externe
Victorie amară pentru Hillary Clinton

Democrata Hillary Clinton a pierdut alegerile prezidenţiale în urmă cu două săptămâni, deşi a obţinut cu 1,7 milioane mai multe voturi, potrivit ultimelor date de la autorităţile electorale statale. În schimb, rivalul ei republican a câştigat votul electorilor şi va prelua la 20 ianuarie frâiele puterii de la Casa Albă, scrie The Independent.

În timp ce ultimele buletine de vot sunt numărate, prezidenţiabila democrată are 63,6 milioane de voturi, în vreme ce preşedintele ales a reuşit să strângă în tabăra sa doar 61,9 milioane de sufragii – asta înseamnă că Hillary Clinton a primit cele mai multe voturi din istoria alegerilor americane cu excepţia lui Barack Obama.

Clinton a primit 48% din voturile exprimate, în vreme ce miliardarul republican a devenit preşedinte cu doar 46,7% din sufragii.

Deşi Clinton are un avans considerabil în ceea ce priveşte votul popular, aceasta a pierdut cu un decalaj uriaş votul electorilor care determină cine va fi următorul ocupant de la Casa Albă.

Republicanul Donald Trump a reuşit să câştige votul electorilor după ce a câştigat în statele cheie Florida, Ohio şi Carolina de Nord, dar a obţinut victorii surprinzătoare şi în Pennsylvania şi Wisconsin, considerate state sigure pentru Partidul Democrat.

Numărarea buletinelor de vot continuă. Donald Trump s-a arătat extrem de supărat pe persoanele care au sugerat că a pierdut votul popular şi a susţinut că ar fi reuşit să câştige dacă îşi propunea acest lucru.

„Dacă alegerile erau bazate pe votul popular, atunci aş fi făcut campanie doar în New York, Florida şi California. Aş fi câştigat cu un avans chiar mai mare şi mult mai uşor“, a postat Trump pe Twitter.

Este pentru a doua oară în ultimii 16 ani când un candidat democrat pierde alegerile prezidenţiale deşi primeşte mai multe voturi.

Printre prezidenţiabilii care au pierdut alegerile, deşi au primit mai multe voturi se numără Andrew Jackson (1824), Samuel Tilden (1876), Grover Cleveland (1888) şi Al Gore (2000).

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

19 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

RESTRICŢII DE TRAFIC. Traficul rutier va fi restricţionat pe bd. Unirii, la sfârşitul acestei săptămâni şi în weekendul viitor, pentru evenimentul „Simfonia apei” - Fântâni Unirii. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Prin Lume

THERESA MAY IA ÎN CONSIDERARE EXTINDEREA PERIOADEI DE TRANZIŢIE. Problema frontierei între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord ar putea duce la eşecul negocierilor asupra unui acord cu Londra privind Brexit-ul, a avertizat, astăzi, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Stat de drept

COMISIA DE LA VENEŢIA SE PRONUNŢĂ ASUPRA MODIFICĂRILOR ADUSE LEGILOR JUSTIŢIEI. Comisia de la Veneţia cere României să abroge prevederea legislativă care priveşte pensionarea magistraţilor, susţine, într-o postare pe Facebook, Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţa forului european. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI În cultură

ÎN SALA ,,MEMORIE” A HANULUI GABROVENI. Coroana Regală a României va fi expusă la Bucureşti, în perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Teatru, în Sala ,,Memorie” a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni). În an centenar, Coroana Regală, simbol al Independenţei şi al Unirii României, va putea fi admirată de publicul bucureştean între 21 şi 28 octombrie, între orele 10.00 şi 19.00. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Prin ţară

SE VA PUTEA SCHIA DE ÎNDATĂ CE VREME O VA PERMITE. Una dintre cele şase pârtii de schi care se construiesc la Vârful lui Roman din judeţul Vâlcea, va fi inaugurată în noiembrie, a declarat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, potrivit Agerpres. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Inspectorii antifraudă au dat amenzi de aproape 6 milioane de lei  după ce au verificat 44.000 de autovehicule de marfă

Inspectorii antifraudă au dat amenzi de aproape 6 milioane de lei după ce au verificat 44.000 de autovehicule de marfă

Din 8 august, până în prezent, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Play-back (eBook) - Raymond Chandler

La începutul lui 1952, un client necunoscut îl angajează pe Marlowe prin interpuşi să urmărească o splendidă roşcată care călătoreşte sub numele de Eleanor King, dar pe care, în realitate, o cheamă Betty Mayfield.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress