Prin Lume AZI

Merkel merge pe varianta unui Brexit cu acord

19 august 2019  12:00| Prin Lume | Externe
Merkel merge pe varianta unui Brexit cu acord

Berlinul este pregătit pentru un eventual Brexit dezordonat, a declarat cancelarul german Angela Merkel, cu trei zile înaintea unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson, care susţine o retragere a Regatului Unit din UE fără acord la 31 octombrie dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea documentului convenit cu fostul premier Theresa May, dar respins de legislativul britanic.

„Suntem bucuroşi pentru fiecare vizită, astfel că trebuie să vorbim, trebuie să găsim soluţii”, a spus Merkel într-o discuţie panel desfăşurată la sediul guvernului german. „Suntem pregătiţi pentru orice rezultat, putem spune acest lucru, chiar dacă nu ajungem la un acord. Dar în orice caz voi face un efort pentru a găsi soluţii – până în ultima zi de negociere”, a asigurat ea. „Cred că este întotdeauna mai bună o ieşire cu un acord decât fără. Dar dacă acest lucru nu este posibil, vom fi pregătiţi şi pentru situaţia alternativă”, a indicat Merkel. Potrivit The Sunday Telegraph, Boris Johnson ar urma să susţină în discuţia cu cancelarul german că parlamentul britanic nu va putea să împiedice un Brexit fără acord.

Partidul Conservator al lui Johnson este divizat între parlamentarii care doresc o ruptură clară de UE şi cei care doresc un acord privind Brexitul care să menţină relaţii cât mai apropiate cu blocul comunitar. Aceştia din urmă ar putea vota o moţiune de cenzură împotriva noului premier, alături de opoziţia laburistă şi de liberal-democraţi. Partidul Conservator şi aliatul său nord-irlandez DUP au în prezent o majoritate de un singur vot în Camera Comunelor. Însă premierul ar putea decide convocarea unor alegeri anticipate abia după 31 octombrie.

Boris Johnson a afirmat în mod repetat că nu va accepta nicio nouă amânare a ieşirii din UE dincolo de data de 31 octombrie, indiferent dacă blocul comunitar va accepta sau nu revizuirea acordului privind Brexitul convenit cu fostul premier Theresa May, dar respins de trei ori de Camera Comunelor, ceea ce a condus la amânarea succesivă a datei Brexitului.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

16 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

UŞOARĂ AMELIORARE ÎNCEPÂND DE VINERI. Meteorologii anunţă că o masă de aer polar va traversa România de mîine, când se va răci în jumătatea de Nord a ţării. De miercuri, răcirea se va simţi şi în partea de Sud, iar de joi sunt aşteptate temperaturi negative şi brumă în depresiuni. [ Citeste mai departe ]

16 septembrie 2019

AZI Prin Lume

CASA ALBĂ NU A CONFIRMAT INFORMAŢIA. Preşedintele Coreei de Nord, Kim Jong-un, l-a invitat pe omologul său american, Donald Trump, într-o vizită la Phenian, prin intermediul unei scrisori pe care i-a transmis-o în august, scrie cotidianul sud-coreean Joongang Ilbo, care citează surse diplomatice. [ Citeste mai departe ]

16 septembrie 2019

AZI Stat de drept

AR FI ÎMPLINIT, IERI, 16 ANI. Zeci de oameni s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, în faţa MAI, oamenii spunând că au venit să protesteze faţă de modul în care se anchetează presupusele crime de la Caracal, dar şi pentru a aduce flori pentru fata dispărută. [ Citeste mai departe ]

16 septembrie 2019

AZI În cultură

ESTE BOLNAV DE CIROZĂ HEPATICĂ DE MAI MULŢI ANI. Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, este internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, sub stricta supraveghere a medicilor. Colectivul de la Bulandra „îi este alături şi aşteaptă să se întoarcă la teatru”. [ Citeste mai departe ]

16 septembrie 2019

AZI Prin ţară

A PARCURS DE-A LUNGUL TIMPULUI DE 14 ORI LUNGIMEA ECUATORULUI. Bricul „Mircea” a acostat în portul Tulcea, fiind pentru prima dată în istoria navei când se opreşte într-un port dunărean. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Nu au existat victime la incendiul de la Cheia

Nu au existat victime la incendiul de la Cheia

Un incendiu, soldat cu pagube materiale, a izbucnit azi în incinta Mănăstirii Cheia, informează... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

MFP continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație

MFP continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație

Românii pot subscrie începând de luni, 16 septembrie 2019, pentru noi emisiuni de titluri de stat... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Creatori români de modă expun în SUA

Creatori români de modă expun în SUA

Un număr de 14 firme româneşti de design vestimentar participă, până mâine, la festivalul de modă... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Secţie dotată conform importanţei sale

Secţie dotată conform importanţei sale

Prosectura Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare a fost dotată şi... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress