Prin Lume AZI

Incidentul putea fi evitat

13 octombrie 2017  09:45| Prin Lume | Externe
Incidentul putea fi evitat

Coliziunea între distrugătorul american John S. McCain şi un petrolier ar fi putut fi prevenită, au anunţat forţele navale SUA, precizând că în urma acestui incident a fost decisă eliberarea din funcţie a comandantului navei militare.

"Comandantul a dat dovadă de judecată slabă, iar ofiţerul executiv a condus inadecvat programul de antrenament al (echipajului) navei", se afirmă într-un comunicat al Flotei a 7-a a Statelor Unite, unitate staţionată în Japonia. În luna august, Viceamiralul Joseph Aucoin, comandantul flotei SUA din Japonia, a fost demis după patru incidente care au avut loc anul acesta, dintre care două au implicat victime.

Distrugătorul USS John S. McCain a intrat în coliziune cu petrolierul Alnic MC la est de Singapore, nava americană fiind grav avariată, patru militari au fost răniţi, iar alţi zece au decedat. Şapte militari americani au murit în iunie, după ce distrugătorul USS Fitzgerald şi o navă de transport containere s-au ciocnit în apropiere de Japonia.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

11 decembrie 2017

AZI Piaţa ştirilor de azi

VREMEA DIN EUROPA PERTURBĂ TRAFICUL AERIAN. O cursă Wizz Air şi una British Airways, care trebuiau să decoleze astăzi din Londra şi să ajungă pe aeroportul Otopeni au fost anulate, iar o alta, care urma să decoleze din Bucureşti şi să aterizeze în Londra a fost, de asemenea, anulată, din cauza condiţiilor meteo din Marea Britanie. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2017

AZI Prin Lume

BĂTAIE CU BULGĂRI CONVOCATĂ LA HAGA. Sute de zboruri au fost anulate, un aeroport a fost închis şi cursurile din şcoli suspendate luni, în timp ce traficul rutier şi feroviar a suferit serioase perturbări în Olanda, plasată sub cod roşu în urma „căderilor abundente de zăpadă şi riscului de polei” pe drumuri, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2017

AZI Stat de drept

5 ANI ŞI 6 LUNI DE ÎNCHISOARE. Vasile Balint zis „Sile Cămătaru” a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare, într-un dosar de infracţiuni de violenţă - şantaj, cămătărie, omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, potrivit Agerpres. [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2017

AZI În cultură

Pe note de Gershwin, Reinhardt, Porter, Legrand şi alţii ca ei. La modă cândva, în veacu` trecut, prin străinătăţi. Când genu` mustea şi îmbobocea în cluburi, de zor. Iar orchestrele nu pridideau a-l cânta şi lumea, pe ring, a-l dansa... [ Citeste mai departe ]

11 decembrie 2017

AZI Prin ţară

LONEA ŞI LUPENI. Un număr de 496 de mineri de la exploatările de huilă Lonea şi Lupeni au fost concediaţi colectiv în cadrul programului de disponibilizări al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), cei care au plecat din sistem definitivându-şi astăzi documentele ce ţin de încheierea relaţiilor de muncă în cadrul companiei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Rata sărăciei pe 2016: 25,3%, peste 5 milioane de români

Rata sărăciei pe 2016: 25,3%, peste 5 milioane de români

Rata sărăciei relative a ajuns la 25,3%, anul trecut, în scădere cu 0,1%, faţă de 2015, conform... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Industria IT şi-a dublat veniturile în România, ajungând la 5 miliarde de euro

Industria IT şi-a dublat veniturile în România, ajungând la 5 miliarde de euro

Numărul companiilor din IT a crescut, între 2011 – 2016, de la 9.823, la 14.339 şi ar putea... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Dragoste cu năbădăi

Dragoste cu năbădăi

O avocată din Baroul Iaşi a cerut judecătorilor emiterea unui ordin de protecţie împotriva unui... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Regele a murit, trăiască Regina!

Regele a murit, trăiască Regina!

Regele a murit, trăiască Regina! - pot spune românii, precum francezii în vremurile în care nu-şi... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ce a lăsat în urma ei - Ellen Marie Watson

Cu zece ani în urmă, mamă lui Izzy Stone l-a împuşcat mortal pe tatăl ei, care dormea. Devastată de aparentă boală mentală a mamei sale, Izzy, acum în vârstă de 17 ani, refuză s-o viziteze la închisoare.

[ Vezi toate ]

Magazin

Chrstie’s: „Salvator Mundi”, cumpărat de Ministerul Culturii din Emiratele Arabe Unite

Chrstie’s: „Salvator Mundi”, cumpărat de Ministerul Culturii din Emiratele Arabe Unite

Reprezentanţii casei de licitaţii Christie's au declarat că tabloul „Salvator Mundi”, de Leonardo... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola

Două vaccinuri experimentale împotriva virusului Ebola au fost testate cu rezultate promiţătoare,... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress