Prin Lume AZI

Frans Timmermans vrea să candideze la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

11 octombrie 2018  14:30| Prin Lume | Externe
Frans Timmermans vrea să candideze la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans, va candida la funcţia de preşedinte al executivul european, după ce expiră mandatul lui Jean-Claude Juncker.

Fostul ministru olandez de Externe şi-a anunţat intenţia în oraşul său natal, pregătindu-şi astfel terenul pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.

„Mi-aş dori ca în următorul mandat să fiu preşedinte al Comisiei Europene. Ca să realizez asta, mi-ar plăcea să fiu candidat şi să conduc social-democraţii în Europa. Şi sper să obţin sprijinul tuturor partidelor social-democrate din Europa şi să facem o campanie frumoasă şi optimistă”, a declarat Frans Timmermans, care provine din familia socialiştilor europeni.

Timmermans a obţinut deja sprijinul socialiştilor germani. Într-o scrisoare trimisă preşedintelui socialiştilor europeni, Serghei Stanishev, Andrea Nahles şi-a declarat susţinerea pentru Timmermans ca „Spitzenkandidat”. „Sunt convinsă că Frans Timmermans va uni şi va întări familia noastră europeană şi ne va conduce la un rezultat comun mai bun la alegerile pentru Parlamentul European de anul viitor”, se arată în scrisoarea datată 5 octombrie.

Considerat mâna dreaptă a actualului preşedinte al Comsiei încă de la preluarea mandatului, în 2014, Frans Timmermans este responsabil de problemele legate de statul de drept, iar în această calitate a fost foarte activ în controversele privind justiţia din România.

Timmermans este cel de-al doilea candidat pentru nominalizare în cadrul Partidului Socialist European. Luna trecută, vicepreşedintele Comisiei, Maroš Šefčovič, a anunţat că doreşte să fie candidatul propus de socialişti.

Partidele socialiste au dată limită 18 octombrie pentru nominalizarea candidaţilor. Candidatul PES va fi nominalizat la congresul din decembrie de la Lisabona.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

19 octombrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

RESTRICŢII DE TRAFIC. Traficul rutier va fi restricţionat pe bd. Unirii, la sfârşitul acestei săptămâni şi în weekendul viitor, pentru evenimentul „Simfonia apei” - Fântâni Unirii. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Prin Lume

THERESA MAY IA ÎN CONSIDERARE EXTINDEREA PERIOADEI DE TRANZIŢIE. Problema frontierei între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord ar putea duce la eşecul negocierilor asupra unui acord cu Londra privind Brexit-ul, a avertizat, astăzi, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit AFP. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Stat de drept

COMISIA DE LA VENEŢIA SE PRONUNŢĂ ASUPRA MODIFICĂRILOR ADUSE LEGILOR JUSTIŢIEI. Comisia de la Veneţia cere României să abroge prevederea legislativă care priveşte pensionarea magistraţilor, susţine, într-o postare pe Facebook, Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţa forului european. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI În cultură

ÎN SALA ,,MEMORIE” A HANULUI GABROVENI. Coroana Regală a României va fi expusă la Bucureşti, în perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Teatru, în Sala ,,Memorie” a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni). În an centenar, Coroana Regală, simbol al Independenţei şi al Unirii României, va putea fi admirată de publicul bucureştean între 21 şi 28 octombrie, între orele 10.00 şi 19.00. [ Citeste mai departe ]

19 octombrie 2018

AZI Prin ţară

SE VA PUTEA SCHIA DE ÎNDATĂ CE VREME O VA PERMITE. Una dintre cele şase pârtii de schi care se construiesc la Vârful lui Roman din judeţul Vâlcea, va fi inaugurată în noiembrie, a declarat primarul oraşului Horezu, Nicolae Sărdărescu, potrivit Agerpres. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Campanie MAI împotriva live-urilor la volan

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) face apel către şoferi să nu mai facă live-uri pe Facebook... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Inspectorii antifraudă au dat amenzi de aproape 6 milioane de lei  după ce au verificat 44.000 de autovehicule de marfă

Inspectorii antifraudă au dat amenzi de aproape 6 milioane de lei după ce au verificat 44.000 de autovehicule de marfă

Din 8 august, până în prezent, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

L-au „masacrat” şi pe Topîrceanu

„Balada unui greier mic”, a lui George Topîrceanu, din manualul de clasa a II-a, nu mai seamănă... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Flotările ministrului Daea

Flotările ministrului Daea

După ce i-a fugărit pe colaboratorii care l-au însoţit şi pe jurnalişti însetaţi de noutăţi (de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Play-back (eBook) - Raymond Chandler

La începutul lui 1952, un client necunoscut îl angajează pe Marlowe prin interpuşi să urmărească o splendidă roşcată care călătoreşte sub numele de Eleanor King, dar pe care, în realitate, o cheamă Betty Mayfield.

[ Vezi toate ]

Magazin

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume: Singapore-New York, în 17 ore şi 25 de min

Cel mai lung zbor din lume, de la Singapore la New York, a ajuns la destinaţie, după 16.700 de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress