Pilula De Sănătate AZI

Dieta de sărbători

29 decembrie 2017  12:00| Pilula De Sănătate | Sport & Divertisment
Dieta de sărbători

Nutriţioniştii spun ca, după mesele încărcate din zilele de Crăciun, să se adopte o alimentaţie asemănătoare celei de post zilele acestea, consumând mai multe legume, supe sau lactate uşoare, pentru ca sistemul digestiv să poată lua o pauză înainte de Revelion.

Asta înseamnă mai puţine grăsimi, zahăr sau alcool. „Chiar dacă ne-au rămas de la masa de Crăciun bunătăţi, ori să mâncăm mai puţin, ori să nu le mai mâncăm deloc. Să mergem către o alimentaţie mai apropiată de post, mai pe vegetale, ca să lăsăm tubul digestiv să intre în pauză, să îşi revină. Sunt recomandate salatele, tocăniţele de legume, supele şi lactate uşoare”, spune nutriţionistul Damian Şerban.

Această cură uşoară este recomandată tocmai pentru că urmează perioada Anului Nou, când sunt pregătite, din nou, multe preparate bogate în calorii şi proteine. Sfatul nutriţionistului este ca din toate aceste bunătăţi să se aleagă un fel sau două, sau să se guste câte puţin din toate, fără a mânca, însă, porţii întregi.

De asemenea, alcoolul trebuie consumat în cantităţi reduse.

Specialiştii spun că trebuie să fim atenţi şi la ce consumă cei mici în noaptea de Revelion, precizând că pentru copii e suficient să mănânce masa de seară pentru că ei oricum nu reuşesc să stea treji până noaptea.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

24 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC. Meteorologii au emis atenţionări meteo şi coduri galbene, valabile de astăzi şi până miercuri, perioadă în care temperaturile scad drastic, şi cu 10 grade mai mici decât normalul acestei perioade, iar vântul va bate cu putere, ajungând la 120 de km la oră. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin Lume

„ITALIA MAI SIGURĂ”. Guvernul italian adoptat, astăzi, la iniţiativa ministrului de Interne, Matteo Salvini, o lege mult criticată privind siguranţa şi migraţia în Italia, care va uşura expulzarea şi revocarea naturalizării migranţilor, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Stat de drept

LUARE DE MITĂ, OPERAŢIUNI FINANCIARE, CORUPEREA ALEGĂTORILOR. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată. [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI În cultură

Pe când John F. Kennedy era şef de stat. Un slujbaş mărunt la ziar află dintr-un anunţ că-i muri un prieten. Merge la biserică, da` nici urmă de mort. Faptu-i dă de gândit, se duce la un procuror, îl convinge să se implice şi, împreună, pornesc o anchetă. Ale cărei iţe-i poartă până-n Chinatown, printre cei bogaţi. Asasini plătiţi vor a-i omorî. Ca să salveze banii unei muieri frumoase, viclene, periculoase. Numai că fleru` lor şi şansa necurmată îi vin şi dânsei de hac... [ Citeste mai departe ]

24 septembrie 2018

AZI Prin ţară

JUDEŢUL BRĂILA ESTE ÎN CARANTINĂ. Pompierii brăileni au recuperat, astăzi, două cadavre de porci care pluteau pe Dunăre în zona industrială a oraşului. Animalele moarte au fost văzute în apropierea malului, în oraşul Brăila, şi după ce au fost luate din apă, au fost predate veterinarilor pentru a fi incinerate, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Michael Kors oferă două miliarde de dolari pentru casa Versace

Compania lui Michael Kors ar urma să cumpere casa de modă Versace, pentru două miliarde de dolari. [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Al treilea manual cu probleme

Al treilea manual cu probleme

După greşelile semnalate în presă din manualele de geografie şi biologie pentru clasa a VI-a, un... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

În ape adânci - Paula Hawkins

Nel Abbott este moartă. E ultima dintr-un lung şir de femei înghiţite de apele întunecate ale râului.

[ Vezi toate ]

Magazin

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Take That, turneu la 30 de ani de la înfiinţare

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress