Pilula De Sănătate AZI

100.000 de euro pentru un aparat care stă degeaba de un an

15 octombrie 2019  16:15| Pilula De Sănătate | Social
100.000 de euro pentru un aparat care stă degeaba de un an

Pacienţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu nu pot beneficia de cel mai modern amplificator de imagine care se află în una din sălile de operaţie din Secţia Ortopedie de aproape un an de zile.

Aparatul a fost cumpărat cu aproape 100.000 de euro, iar banii au fost daţi de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) pentru ca medicii să aibă cele necesare ca să opereze dacă se întâmpla ceva la Summitul UE ce a avut loc în mai. Aparatul care stă degeaba de aproape un an în sala de operaţie de la Ortopedia Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu mai are nevoie de o autorizaţie care se eliberează de Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) de la Bucureşti, spun cei de la spitalul sibian. „Avem trei săli de operaţie, în care există două aparate de acest fel, vechi şi acesta, care este nou. Nu se pot face în acelaşi timp operaţii în toate cele trei săli, dacă ai nevoie de amplificator de imagine. Acest amplificator de imagine nou nu se poate folosi fără autorizaţie de funcţionare”, a explicat şeful Secţiei de Ortopedie, dr. Radu Fleacă.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu susţin că au făcut toate demersurile necesare către CNCAN, dar că deocamdată aşteaptă autorizaţia de funcţionare, pe care o poate emite doar comisia de la Bucureşti. „Aparatul acesta a venit la finalul lunii decembrie 2018. De atunci, spitalul a făcut demersurile etapizat către CNCAN şi aparatul este în curs de autorizare, pe care sperăm să o primim cât de curând”, a explicat purtătorul de cuvânt al spitalului sibian, Decebal Todăriţă.

Potrivit sursei citate, amplificatorul de imagine din sala de operaţie de la Ortopedie a costat în jur de 497.000 lei, bani daţi de Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu, ca spitalul să fie dotat corespunzător pentru Summitul din mai 2019.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

20 noiembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

Autoritatea Electorală Permanentă informează că Registrul electoral a fost actualizat prin importuri de date de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi de la Direcţia Generală de Paşapoarte, dar şi prin radieri ale persoanelor efectuate în cadrul primăriilor. [ Citeste mai departe ]

20 noiembrie 2019

AZI Prin Lume

CONDIŢII DE CONSOLIDARE A CLASEI DE MIJLOC. Premierul Mateusz Morawiecki a obţinut aseară votul de încredere pentru guvernul său din partea Sejmul, camera inferioară a parlamentului polonez. [ Citeste mai departe ]

20 noiembrie 2019

AZI Stat de drept

PREJUDICIU DE PESTE 460.000 DE LEI. Fostul şef de la Transelectrica Marius Caraşol a fost arestat preventiv de Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzat de înşelăciune şi uz de fals, într-un dosar privind angajarea, cu acte false, la o companie naţională. [ Citeste mai departe ]

19 noiembrie 2019

AZI În cultură

CINCI IPOSTAZE ÎNTR-O SINGURĂ PERSOANĂ. Cel mai important lucru în viaţă este posibilitatea de a dărui, a declarat Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), când a fost decorat cu Ordinul Soarelui Răsare. [ Citeste mai departe ]

20 noiembrie 2019

AZI Prin ţară

PATRONUL FIRMEI A FOST ARESTAT PREVENTIV. ISU Timiş a fost sesizat de directoarea unei grădiniţe private din Timişoara că aceeaşi firmă care a făcut deratizarea în blocul de pe strada Mioriţei a operat şi în grădiniţă în urmă cu o zi, astfel că la unitatea de educaţie a fost deplasată o echipă CBNR şi au fost evacuaţi aproape 50 de copii. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Tot mai mulţi minori comit infracţiuni

Tot mai mulţi minori comit infracţiuni

Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, a declarat... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Negocierile dintre consumatori şi bănci, beneficii de 2,150 de milioane de euro

Negocierile dintre consumatori şi bănci, beneficii de 2,150 de milioane de euro

Negocierile dintre consumatori şi bănci/IFN-uri prin intermediul conciliatorilor au adus, în... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Propteaua Statului de Drept

Propteaua Statului de Drept

A fost nevoie ca Iohannis să organizeze o dezbatere cu sine însuși, înconjurat de jurnaliști de... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Ce-a fost şi ce-a ajuns

Ce-a fost şi ce-a ajuns

Casa din Braunau în care s-a născut Adolf Hitler va fi transformată în secţie de poliţie, a... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Blaj are jumătate din numărul medicilor de familie necesar

Blaj are jumătate din numărul medicilor de familie necesar

Aproape o cincime din comunele din judeţul Alba nu au medic de familie, o situaţie deficitară... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress