Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Testări alergologice gratuite la Spitalul de Urgenă Bucureşti

11 ianuarie 2019  09:30| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
Testări alergologice gratuite la Spitalul de Urgenă Bucureşti

În ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti se pot face, gratuit, testări alergologice epicutanate, care sunt recomandate în cazul pacienţilor cu dermatită de contact, potrivit Agerpres.

Testarea se face la SUUB pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie şi constă în aplicarea unor plasturi cu produse standardizate (cu extracte de alergene).

„Pacienţii pot veni şi cu produsele lor. Spre exemplu, dacă o pacientă are o alergie la o anumită cremă sau un anumit fard, poate veni cu ele şi, pe lângă produsele standardizate pe care le avem, adăugăm şi produsul respectiv. Plasturii cu aceste produse puse în ei se lipesc pe piele curată, în general, pe spatele pacientului”, a declarat medicul specialist alergologie şi imunologie clinică Brînduşa Petruţescu.

Pacientul stă 48 de ore cu acel leucoplast, cu indicaţia ca în acest interval de timp să nu se spele pe zona respectivă. După 48 de ore, revine la control, şi se scoate plasturele. În cazul în care reacţia nu este clar pozitivă sau clar negativă, pacientul este chemat după 72 de ore la un alt control, pentru a vedea exact reacţia pielii în zona unde a fost aplicat leucoplastul. Medicul va stabili apoi tratamentul care trebuie urmat.

Dermatita de contact alergică reprezintă o reacţie de hipersensibilitate întârziată, în care, după contactul iniţial cu o substanţă străină, la reexpunere apare inflamaţie mediată imunologic, precizează medicul.

„În cazul dermatitei de contact alergică apar pete roşii, aspre, cu prurit pe zona în care pacientul a venit în contact cu substanţa care-i produce alergia. Petele se extind apoi la distanţă, cu mâncărime şi leziuni şi tot reapar la contactul cu alergenul respectiv”, menţionează dr. Petruţescu.

Specialiştii susţin că, în general, aceste reacţii alergice nu apar la primul contact cu un alergen, dar dacă la următorul contact cu substanţa străină se observă că roşeaţa persistă mai mult de 48 ce ore, cu senzaţie de prurit (mâncărime) intensă şi începe să se extindă, pacienţii trebuie să se adreseze medicului.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

#DISCOVEREU. 551 de tineri cu vârsta de 18 ani din România au fost selectaţi pentru a primi permise de călătorie #DiscoverEU. Participanţii vor avea posibilitatea de a călători între 15 aprilie şi 31 octombrie 2019, pe o perioadă de până la 30 de zile. Peste 14.500 de tineri din toată Europa au fost selectaţi, din cei 80.000 înscrişi. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

BREXIT ÎN CEAŢĂ. Parlamentul European a organizat, astăzi, la Strasbourg, o dezbatere pe tema crizei generate de respingerea Acordului Brexit de catre Camera Comunelor. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

A PLECAT DIN ROMÂNIA ÎN 2016. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au respins, astăzi, definitiv, cererea lui Elan Schwartzenberg de revocare a mandatului de arestare preventivă. Decizia din prima instanţă, a Tribunalului Bucureşti, a fost aceea de revocare a arestului preventiv pe numele lui Elan Schwartzenberg, însă procurorii au contestat soluţia. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI În cultură

100% HAYDN. Violonistul Alexandru Tomescu va concerta, astăzi, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio, într-un concert 100% HAYDN. Concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta unui invitat special: Ladislau Horvath. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PĂRINŢII AU REFUZAT VACCINAREA. Trei fraţi din Rădăuţi, cu vârste sub 5 ani, au fost internaţi în spital cu rujeolă, după patru luni fără niciun caz în judeţul Suceava, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Copii nu sunt vaccinaţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Al nouălea deces provocat de gripă

Al nouălea deces provocat de gripă

Încă o persoană a murit din cauza virusului gripal, numărul deceselor ajungând astfel la nouă, a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

ANCOM propune prelungirea perioadei de desemnare a CNPR ca furnizor de serviciu universal

ANCOM propune prelungirea perioadei de desemnare a CNPR ca furnizor de serviciu universal

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii propune prelungirea,... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Refugiul de la Stillhouse Lake - Rachel Caine

Gina Royal este aparent definiţia banalităţii: o gospodină timidă din Midwest, cu o căsnicie fericită şi doi copii adorabili. Dar când un accident de maşină dezvăluie viaţă secretă de criminal în serie a soţului ei, este nevoită să se reinventeze că Gwen Proctor, mamă luptătoare care ar face orice pentru a-şi apăra copiii.

[ Vezi toate ]

Magazin

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Aniversarea a 90 de ani de la apariţia personajului de benzi desenate Tintin este marcată de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress