Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Târgul Iconarilor şi al meşterilor cruceri la MNŢR

14 septembrie 2018  12:30| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
Târgul Iconarilor şi al meşterilor cruceri la MNŢR

O nouă ediţie a Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri va avea loc, de vineri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00, în curtea interioară şi sala Acvariu de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR).

Evenimentul îşi propune să redescopere şi să recupereze frumuseţea icoanei, evitând expresiile kitsch şi serializările industriale pentru scopuri comerciale, arată organizatorii.

 „Structura târgului rămâne, ca întotdeauna, mai aproape de atmosfera unei sărbători, celebrând prin prăznicare, sfinţi protectori, heruvimi şi Crucea în variante neîmpuţinate, toate zugrăvite şi închipuite pe icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane de vatră, cruciţe, cruci de mână, pristolnice, miniaturi religioase, izvoade, pecetare, mozaicuri, obiecte şi lucrări care se înscriu în teritoriul artei sacre. Adăugăm acestora pânzături ştergare, scoarţe, aduse în târg de colaboratorii noştri mai vechi şi mai noi”, arată organizatorii.

Atelierele de pictură pe sticlă şi lemn, dar şi cel de însemnat şi încrustat cruci vor fi prezente şi în acest an cu tehnici şi teme prin care copiii, dar şi adulţii vor descoperi cum desenau iconarii „vechi izvoadele şi zugrăveau sfinţii şi îngerii, pictând pe dosul sticlei sau pe lemn grunduit, cum se însemnează şi se încrustează pristolnicele şi icoanele de vatră, în cadrul unor întâlniri cu câţiva dintre iconarii şi crucerii al căror meşteşug prezintă atât o raportare adecvată la canon, cât şi o sursă de inspiraţie pentru noi creaţii”.

De la târg nu vor lipsi „ceaiurile de leac, cozonacii, dulceţurile, mierea, prăjiturile de casă şi zacusca”.

Intrarea este liberă.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • intro2

16 noiembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ, ÎNTRE ORELE 12.00-18.00. Comercianţii din raionul Hînceşti, dar şi ansambluri folclorice din România şi Republica Moldova vor participa, sâmbătă şi duminică, între orele 12.00-18.00, în Parcul Crângaşi la Festivalul Marii Uniri, potrivit Primăriei Sectorului 6. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE ÎL SUSŢINE ŞI ÎN EVENTUALITATEA UNEI MOŢIUNI DE CENZURĂ. Premierul ceh Andrej Babis a subliniat, astăzi, că nu va demisiona niciodată, în condiţiile în care mii de cehi au ieşit în stradă, la Praga, pentru a-l contesta, pe fondul acuzaţiilor de răpire şi fraudă ce i-au fost aduse relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Stat de drept

MAJORITATEA, CU SUSPENDARE. 12 indivizi au fost condamnaţi, astăzi, în primă instanţă, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii publice la mitingul anti-ordonanţa 13, din februarie anul trecut care a scos în stradă peste 150.000 de oameni, potrivit Digi24. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI În cultură

UN SECOL DE UNITATE ROMÂNEASCĂ ŞI 140 DE ANI DE RELAŢII DIPLOMATICE ÎNTRE ROMÂNIA ŞI TURCIA. Violonistul Alexandru Tomescu este invitatul special al Orchestrei Prezidenţiale Ankara, sub bagheta dirijorului Bujor Hoinic, într-un concert extraordinar susţinut astăzi, de la ora 20.00, în sala de concerte a Orchestrei Simfonice Prezidenţiale Ankara. [ Citeste mai departe ]

16 noiembrie 2018

AZI Prin ţară

INVESTIŢIE DE SUTE DE MII DE EURO ÎN CULTURI DE CANNABIS ŞI RIG-URI DE MINAT CRIPTOMONEDE. Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile de procurorii DIICOT iar alţi patru au fost puşi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile în urma unor percheziţii în judeţul Dâmboviţa pentru destructurarea unei grupări care, în ultimii trei ani, ar fi produs şi distribuit în Capitală şi în judeţele limitrofe peste două tone de produse cannabice. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Bucureştiul, campion european la blocaje în trafic

Clasamentului realizat anual de compania olandeză de sisteme de navigaţie TomTom pune Bucureştiul... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Black Friday pentru contribuabili: obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat că persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Terminatorul Toader: I'm back!

Terminatorul Toader: I'm back!

Dacă, să zicem, Lazăr era judecat pentru niște fapte care ar fi prevăzut pedeapsa cu (Doamne... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Cu sufletul la gură - Dean Koontz

Într-o după-amiază însorită de septembrie, Grady Adams, un fost militar de carieră singuratic, iese la plimbare cu ogarul sau irlandez şi întâlneşte o pereche de animale ciudate, care nu seamănă cu nimic din ceea ce a văzut vreodată.

[ Vezi toate ]

Magazin

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Licitaţie la Sotheby's: Bijuteriile regale ale familiei Bourbon-Parma

Zece bijuterii care i-au aparţinut Mariei Antoaneta a Franţei, soţia regelui Ludovic al XVI-lea,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în pâine

Marea Britanie vrea să introducă acid folic în făină, pentru a evita naşterea copiilor cu... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress