Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Avram Iancu a cedat

17 septembrie 2019  10:00| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
Avram Iancu a cedat

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, cunoscut pentru performanţa de a trece înot Canalul Mânecii sau pentru cea prin care a înotat de-a lungul întregului curs al Dunării, a renunţat să mai candideze independent pentru funcţia de preşedinte al României.

El a precizat luni că decizia pe care a luat-o de a candida independent este la fel de bună ca şi cea prin care s-a retras din cursă, menţionând că în zilele în care s-a ocupat de strângerea de semnături a reuşit să înţeleagă realitatea din societatea românească şi să constate că jumătate dintre cetăţeni nu mai sunt interesaţi de ceea ce întâmplă în prezent. El a menţionat că a reuşit să strângă 1.247 de semnături de susţinere în cele şapte oraşe în care s-a deplasat pentru a discuta cu oamenii şi pentru a se întâlni cu voluntarii care au promis să-l vor ajuta în demersul său.

Iancu este cunoscut pentru performanţele sale sportive. El a traversat înot Canalul Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017 a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Lista reuşitelor continuă cu traversarea înot a Mării Negre, în toamna lui 2018. Atunci, el a înotat 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile. Ultima dintre ele a avut loc în luna martie, când a reuşit să ajungă la finalul ultramaratonului „6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar de Nord, clasându-se pe locul al III-lea dintre cei 15 concurenţi care au luat startul în această competiţie apreciată ca fiind una dintre cele mai grele din lume.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Colecţionarul Daea

Colecţionarul Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a dat asigurări că nu îi îngheaţă „nici picioarele, nici... [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

ARENA GIULEŞTI VA FI PREDATĂ PESTE UN AN. Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Daniel Suciu, a declarat că două dintre cele trei stadioane aflate în prezent în lucrări de modernizare, Ghencea şi Arcul de Triumf, vor fi gata pentru Campionatul European de Fotbal. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2019

AZI Prin Lume

PAS ÎNAINTE ÎN REVOLUŢIA ŢĂRII. Asistenţii liderului nord-coreean Kim Jong Un sunt convinşi că acesta pregăteşte o „mare operaţiune”, potrivit media de stat din Coreea de Nord, care arată imagini în care Kim urcă pe muntele sacru Paektu călare pe un cal alb. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2019

AZI Stat de drept

NUMIREA ADINEI FLOREA CA DE PROCUROR-ŞEF AL SIIJ A EŞUAT DIN NOU. 7 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii propun revocarea judecătoarei Lia Savonea din funcţia de preşedinte. [ Citeste mai departe ]

15 octombrie 2019

AZI În cultură

ECHIPĂ CU ACTORI ENGLEZI, FRANCEZI ŞI ROMÂNI. „Maria, Regina României”, un film bazat pe fapte reale, în regia lui Alexis Sweet Cahill, va ajunge în cinematografele din România începând cu 8 noiembrie. [ Citeste mai departe ]

16 octombrie 2019

AZI Prin ţară

S-A PUS ÎN MIŞCARE NECONTROLAT. Un accident produs de o maşină fără şofer s-a produs în municipiul Botoşani, în zona intersecţiei dintre Calea Naţională şi strada Uzinei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Adio, Isoscel!

Adio, Isoscel!

Tamara Buciuceanu-Botez a murit la Spitalul Elias din Capitală, după ce fusese internată de... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Salariile din companiile private s-au majorat cu 9,4%

Salariile din companiile private s-au majorat cu 9,4%

Salariile brute ale angajaţilor companiilor private au crescut, în medie, cu 9,4%, în acest an,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Moțiunea: vrabia din mâna Guvernului și cioara de pe gardul Opoziției

Practic, ceea ce urmează să se întâmple joi poate fi sintetizat printr-o zicală strămoșească:... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Prieten cu un bolnav mintal

Prieten cu un bolnav mintal

Cântăreţul britanic Elton John descrie în memoriile sale publicate recent cum „regele pop-ului”... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

100.000 de euro pentru un aparat care stă degeaba de un an

100.000 de euro pentru un aparat care stă degeaba de un an

Pacienţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu nu pot beneficia de cel mai modern... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress