Piaţa Ştirilor De Azi AZI

Atenţionări ANM de ploi şi vijelii

Atenţionări ANM de ploi şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis azi noi atenţionări cod galben de vijelii şi ploi torenţiale, pentru aproape toate judeţele din ţară, valabile până mâine.

Începând de azi până mâine la ora 22.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 - 25 l/mp şi pe arii restrânse 35 - 40 l/mp.

Până mâine la ora 6.00, în Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi zonele montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp. Totodată, până mâine la ora 23.00, în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-vestul Moldovei vor fi perioade în care se vor semnala intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
VOR FI LIMITATE LA VITEZA DE 25 KM/H. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat un nou acord de cooperare cu o companie care va pune la dispoziţie 1.000 de trotinere electrice în Capitală. [ Citeste mai departe ]

27 iunie 2019

AZI Prin Lume

EVENIMENTUL ARE LOC PE 28 IUNIE. Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni cu premierul britanic la final de mandat Theresa May şi cu preşedintele american Donald Trump în această săptămână, la summitul G20 din Japonia. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI Stat de drept

FUSESE CONDAMNAT LA 5 ANI DE ÎNCHISOARE. Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost achitat definitiv de magistraţii ÎCCJ, acesta fiind acuzat de procurori că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu. [ Citeste mai departe ]

26 iunie 2019

AZI În cultură

La Ateneu întâlnindu-se iară soliști și orchestre de tineret, neapărat de (re)auzit. În iulie și august. Sub egida ”București 560”. Adică, ediție aniversară, Capitalei închinată. [ Citeste mai departe ]

27 iunie 2019

AZI Prin ţară

VOR „ACOPERI" TOATE TIPURILE DE INFRACŢIUNI. Peste 180 de poliţişti vor fi detaşaţi din ţară pe litoral, începând cu 27 iunie şi până la sfârşitul sezonului estival, acţionând în zona staţiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiştii să îşi petreacă vacanţa în siguranţă, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Serviciile de ride-sharing vor intra în legalitate

Serviciile de ride-sharing vor intra în legalitate

Premierul Viorica Dăncilă a precizat că Guvernul va stabili, după un proces de consultare publică... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Bulgaria se grăbeşte spre euro

Bulgaria se grăbeşte spre euro

Bulgaria speră să intre în mecanismul ERM II, pre-etapa trecerii la euro, înainte de finalul anului. [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Ultima redută a legalităţii: Birchall

Ultima redută a legalităţii: Birchall

Noul ministru al Justiţiei şi-a luat foarte în serios rolul de veghetor în lanul de secară al... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Sheryl Crow a pierdut toate originalele şi copiile primelor înregistrări

Sheryl Crow a pierdut toate originalele şi copiile primelor înregistrări

Cântăreaţa americană Sheryl Crow spune că toate înregistrările sale muzicale originale şi copiile... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress