Piaţa Ştirilor De Azi AZI

25 de lei de la fiecare timişorean

11 noiembrie 2019  15:15| Piaţa Ştirilor De Azi | Echipa de serviciu
25 de lei de la fiecare timişorean

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a lansat un apel la toţi cei care vor să doneze bani pentru realizarea Monumentului Revoluţiei, estimată la circa 450.000 de euro, el adăugând că este de dorit ca acesta să fie finalizat până în data de 20 decembrie, care a marcat în 1989 ziua „eliberării Timişoarei de sub regimul comunisto-ceauşist”.

Monumentul ar urma să fie amplasat în centrul oraşului, într-un scuar între Catedrala Mitropolitană şi Podul Maria. Edilul a propus ca sumă de pornire plafonul minim al unei donaţii de 25 de lei şi a explicat că până acum au existat mai multe impedimente, inclusiv în privinţa funcţionalităţii conturilor, dar şi pentru că municipalitatea nu a dispus de aceşti bani. „Am vrut mai întâi să mergem pe Asociaţia Timişoara Capitală Culturală, dar ea devenind de utilitate publică, se supune în mare măsură legilor din sectorul public şi atunci apăreau foarte mari complicaţii. În final, au ajuns pe conturile Asociaţiei Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timişoara, care au avut şi ele anumite probleme de blocaj (...). Există o machetă a Monumentului Revoluţiei. A durat atâţia ani, pentru că nu am avut banii necesari pentru ca monumentul să fie realizat din bronz. Dacă reuşim să strângem fondurile, va fi realizat, pentru că se poate turna în bronz într-un timp destul de scurt”, a detaliat, vineri, primarul Nicolae Robu.

Potrivit edilului, Uniunea Artiştilor Plastici din Timişoara va organiza curând o licitaţie la care vor fi scoase la vânzare obiecte pentru a aduna fonduri, pe lângă care mai sunt aşteptaţi să cotizeze şi mari donatori, bănci, unităţi industriale cu cifre de afaceri importante.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

MANDATUL ESTE DE CINCI ANI. Ioan Petru Căprariu a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii, în locul acestuia fiind numit Laurenţiu Ţenţ. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Prin Lume

TOŢI PRIZONIERII VOR FI ELIBERAŢI ÎN URMĂTOARELE 3 SĂPTĂMÂNI. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au decis să lucreze pentru retragerea de trupe din trei zone disputate până la finele lunii martie, potrivit unei declaraţii comune adoptate după unui summit la Paris în format Normandia dedicat relansării procesului de pace în estul Ucrainei. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Stat de drept

DE LEGE ESTE SEC. Liviu Dragnea a fost adus, azi, de la Penitenciarul Rahova la sediul instanţei supreme, pentru dezbaterea recursului în casaţie formulat faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare din dosarul DGASPC. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI În cultură

FUNDAŢIA AJUTĂ TINERII CU PERSONALITĂŢI ARTISTICE INTERNAŢIONALE. Gala „Remember Enescu - 20 ani de Excelenţă în Muzica Clasică”, avându-l ca protagonist pe violonistul Alexandru Tomescu, va avea loc pe 19 decembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2019

AZI Prin ţară

FACILITĂŢI PENTRU GRUPURILE DE COPII ÎNSOŢITE. Singurul patinoar în aer liber din municipiul Braşov, amenajat la Baza sportivă Olimpia, a fost deschis după ce a fost dotat cu o instalaţie nouă de nocturnă, printr-o investiţie a Consiliului Judeţean Braşov în valoare de 100.000 de lei. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Flăcările nu au făcut nicio victimă

Flăcările nu au făcut nicio victimă

Trei case şi trei adăposturi de animale din satul Schitu Frumoasa, comuna Balcani, au fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte

Peste 85% din elevii de gimnaziu și liceu pun bani deoparte

BCR a realizat un studiu privind nivelul educației financiare a elevilor din România, în cadrul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

Îşi vrea animalul de companie în Cartea Recordurilor

O căţea din Marea Britanie a adus pe lume 21 de pui, iar proprietara sa susţine că evenimentul ar... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Vâlcenii vor beneficia şi în weekend de asistenţă medicală de calitate

Computerul tomograf de la Spitalul Judeţean va funcţiona din luna ianuarie în regim de... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress