Omul De Azi AZI

Ion Caramitru

19 decembrie 2017  15:30| Omul De Azi | Sport & Divertisment
Ion Caramitru

Actorul şi regizorul ION CARAMITRU a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Constantin Brâncuşi" (UCB) Târgu-Jiu, în cadrul unei ceremonii la care au participat cadrele didactice şi reprezentanţii instituţiei de învăţământ, dar şi autorităţile locale şi judeţene.

„Întrunit în şedinţă festiv, Senatul Universităţii «Constantin Brâncuşi» Târgu-Jiu săvârşeşte azi, 18 decembrie 2017, un act de mare încărcătură valorică, prin care îl aşază pe marele actor şi regizor Ion Caramitru la locul ce i se cuvine, în avangarda galeriei înaltelor personalităţi ale mediului nostru universitar. Îi urăm bun venit în comunitatea academică născută sub patronajul spiritual al genialului Constantin Brâncuşi, asigurându-l de întreaga preţuire. Ion Caramitru este una dintre personalităţile remarcabile ale culturii naţionale şi europene actuale, o personalitate completă şi atât de complexă, încât e necesară o trudă îndelungată spre a-l defini, descoperindu-l în profunda sa esenţialitate", a declarat preşedintele Senatului UCB, Adrian Gorun.

Ion Caramitru le-a mulţumit reprezentanţilor UCB Târgu-Jiu pentru distincţia acordată. „Am 75 de ani, această vârstă am împlinit-o, o duc în spinare şi mă simt dator să vă spun că dacă evenimente importante pe care le-am petrecut şi lucruri importante pe care le-am făcut au fost cândva apreciate, cred că nimic nu poate întrece emoţia pe care v-o mărturisesc acum de a primi un titlu academic. Este mai mult decât orice decoraţie sau oricare recunoaştere directă a unei activităţi pe care cineva o face. Sunt copleşit de atenţia dumneavoastră", a spus Caramitru.

Actorul şi regizorul Ion Caramitru a primit, de-a lungul activităţii sale, numeroase premii şi decoraţii, printre care Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor, Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler sau Ordinul Soarelui Răsare, înmânat de ambasadorul ambasadorul Japoniei la Bucureşti. A fost ministru al Culturii în perioada 1996-2000, iar în prezent este manager al Teatrului Naţional din Bucureşti. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • actualitate
  • intro2
BILETUL COSTĂ 4 LEI. Peste 40 de colecţionari din toată ţara vor participa, în perioada 22 - 24 iunie, la Târgul de antichităţi de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI Prin Lume

MERKEL, FORŢATĂ SĂ GĂSEASCĂ O SOLUŢIE LA NIVEL EUROPEAN ÎN PRIVINŢA MIGRANŢILOR. Doi din cinci germani vor ca şefa executivului federal, Angela Merkel, să demisioneze în urma disputei din interiorul guvernului cu privire la gestionarea migranţilor la frontierele ţării, indică un sondaj dat publicităţii astăzi, preluat de DPA. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI Stat de drept

NU ŞTIE DE MODIFICĂRILE ULTERIOARE FĂCUTE ÎN COMISIA IORDACHE. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că proiectele de lege privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală au plecat de la Ministerul Justiţiei fiind puse în acord doar cu directivele europene privind confiscarea extinsă şi prezumţia de nevinovăţie şi că nu ştie de modificările ulterioare făcute în Comisia Iordache şi contestate de societatea civilă, de opoziţie şi de preşedintele Klaus Iohannis. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI În cultură

PRIMUL SAT TURISTIC DIN ROMÂNIA. Noaptea de Sânziene este sărbătorită în satul turistic Şirnea, comuna braşoveană Fundata, printr-o serie de manifestări care încep sâmbătă, la ora 18.00, potrivit organizatorilor evenimentului. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI Prin ţară

DIN NOU INUNDAŢII ÎN VAIDEENI. Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 22 de localităţi din 14 judeţe şi municipiul Bucureşti. ANM a emis 80 de atenţionări şi avertizări meteorologice de vremea rea. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Ploaia din cursul acestei dimineţi a provocat inundaţii pe străzile mai multor sectoare ale... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

MFP sprijină transporii rutieri printr-o schemă de ajutor de stat

MFP sprijină transporii rutieri printr-o schemă de ajutor de stat

Guvernul a aprobat joi, la propunerea MFP, Memorandumul care prevede încadrarea schemei de ajutor... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Până astăzi refrenul cârcotaşilor a fost: o fi ea numărul unu mondial, dar n-a câştigat nici un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Uciderea Comandorului. O idee îşi face apariţia. Volumul I - Haruki Murakami

Un roman despre singurătate, război şi artă, o carte uimitoare a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani, dar şi un omagiu adus Marelui Gatsby...

[ Vezi toate ]

Magazin

Lumea Disney, tema de anul acesta a celui mai mare festival de sculpturi în nisip din lume

Lumea Disney, tema de anul acesta a celui mai mare festival de sculpturi în nisip din lume

Cel mai mare festival de sculpturi în nisip, Sand Magic Festival, organizat pe o plajă din... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress