Magazin AZI

Tabloul „Salvator Mundi”, expus la Luvru din Abu Dhabi din septembrie

28 iunie 2018  12:00| Magazin | Sport & Divertisment
Tabloul „Salvator Mundi”, expus la Luvru din Abu Dhabi din septembrie

Reprezentanţii muzeului Luvru din Abu Dhabi au anunţat că vor expune, celebrul tablou „Salvator Mundi”, realizat de Leonardo da Vinci începând din 18 septembrie, informează AFP.

În noiembrie 2017, acest tablou a stabilit un record mondial de preţ, fiind  vândut cu 450 de milioane de dolari.

„Pierdută şi ascunsă mult timp, această capodoperă a lui Leonardo da Vinci va fi cadoul pe care noi îl facem lumii întregi”, a declarat într-un comunicat Mohamed Khalifa al-Mubarak, preşedintele Autorităţii pentru Cultură şi Turism din Abu Dhabi.

Luvru Abu Dhabi - singura instituţie muzeală care poartă numele celebrului muzeu parizian în afara Franţei - a păstrat secretă identitatea cumpărătorului acestui tablou renumit, confirmând doar că lucrarea a fost achiziţionată în numele Autorităţii pentru Cultură şi Turism din Abu Dhabi.

În decembrie 2017, cotidianul american The New York Times anunţa că a identificat cumpărătorul în persoana prinţului saudit Badr ben Abdallah.

The Wall Street Journal a spus, ulterior, că acest prinţ a participat la licitaţie în numele influentului prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, care însă nu a confirmat niciodată - şi nici nu a negat - această informaţie.

Prinţul Badr ben Abdallah a devenit o persoană influentă în ultimele luni şi a fost numit la conducerea ministerului Culturii din regatul saudit în urma unei remanieri guvernamentale.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • actualitate
  • intro2
PAŞAPORTUL TEMPORAR, OBŢINUT DOAR CU MOTIVE SERIOASE. Valabilitatea paşapoartelor simple se dublează, începând de astăzi, de la cinci la zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani. [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI Prin Lume

ZECE ANGAJAŢI SUNT SUSPECTAŢI DE COOPERARE CU SERVICIILE SPECIALE OCCIDENTALE. Serviciul de Securitate Federal din Rusia a făcut, astăzi, mai multe percheziţii la un centru de cercetare al agenţiei spaţiale de stat Roskosmos, în urma suspiciunii privind scurgerea de informaţii despre noile arme hipersonice către statele occidentale, relatează Reuters. [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI Stat de drept

DOSARELE DE MARE CORUPŢIE ŞI CELE MAI VECHI DE 10 ANI. Inspecţia Judiciară a anunţat controale în a doua jumătate a anului 2018 la toate instanţele, privind respectarea termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătoreşti, dosarele mai vechi de 10 ani şi dosarele de mare corupţie. [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI În cultură

43 FILME. 16 CONCERTE. 20 PRELEGERI, DEZBATERI ŞI ATELIERE. 70 DE INVITAŢI SPECIALI. 5 EXPOZIŢII. Peste 40 de producţii cinematografice, dintre care opt avanpremiere, vor fi prezentate în perioada 20-29 iulie în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (FFIR). [ Citeste mai departe ]

20 iulie 2018

AZI Prin ţară

TÂRGUL DE FETE. Mii de oameni sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, la cea mai mare sărbătoare populară din România, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, organizat din vremuri străvechi în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Ziua Aviaţiei: Ion Dobran, ultimul as al aviaţiei de vânătoare din al Doilea Război Mondial

Ziua Aviaţiei: Ion Dobran, ultimul as al aviaţiei de vânătoare din al Doilea Război Mondial

Câteva sute de persoane au asistat, astăzi, la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Aviaţiei,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

PAID a înregistrat 262 de dosare de daună ca urmare a inundaţiilor din perioada iunie - iulie

PAID a înregistrat 262 de dosare de daună ca urmare a inundaţiilor din perioada iunie - iulie

PAID România - Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale a încheiat prima jumătate a... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Centenar bicentenar

Centenar bicentenar

Consiliul Judeţean Hunedoara marchează Centenarul Marii Uniri printr-o gafă monumentală.... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

„După 20 de ani” muşchetarii din colonii aduc Regelui Emanuel I un nou titlu mondial

„După 20 de ani” muşchetarii din colonii aduc Regelui Emanuel I un nou titlu mondial

Geopolitica gazonului şi-a spus din nou cuvântul. În confruntarea dintre „marile puteri” şi... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Câinii de vânătoare - Jorn Lier Horst

În urmă cu 17 ani, detectivul William Wisting a condus una dintre cele mai mediatizate anchete din Norvegia, deschisă în urmă uciderii Ceciliei Linde.

[ Vezi toate ]

Magazin

Submarinul care a fost prea greu să plutească, acum e prea lungă să încapă în port

Submarinul care a fost prea greu să plutească, acum e prea lungă să încapă în port

Un submarin din dotarea Marinei spaniole nu încape în baza militară Cartagena din sudul ţării,... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress