Magazin AZI

S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

09 noiembrie 2018  16:00| Magazin | Sport & Divertisment
S-a redeschis muzeul dedicat lui Pablo Escobar

Un muzeu controversat, dedicat celebrului traficant de droguri columbian Pablo Escobar, s-a redeschis în oraşul Medellin, potrivit presei locale, citată de DPA.

Muzeul, care are sediul în fosta locuinţă a lui Pablo Escobar, a fost închis pe 20 septembrie, din cauza lipsei autorizaţiilor necesare.

Potrivit fratelui lui Pablo Escobar, Robert Escobar, administratorul muzeului, muzeul a îndeplinit toate condiţiile legale. Roberto, care a fost contabilul cartelului, a stat şi el în închisoare 10 ani. 

Muzeul expune mobila lui Pablo Escobar, obiecte personale care au aparţinut traficantului şi automobile, unul dintre acestea având urme de gloanţe. Cei care au încurajat deschiderea muzeului spun că acesta documentează o perioadă istorică, în timp ce criticii îl acuză de glorificarea moştenirii unuia dintre cei mai mari infractori din istorie.

Conducător al cartelului de droguri din Medellin, Pablo Escobar a câştigat miliarde de dolari de pe urma traficului. Regele drogurilor, responsabil pentru circa 6.000 de crime, a fost ucis de forţele de ordine în 1993.

În timp ce agenţiile de turism îi duc pe turişti să viziteze locurile asociate cu celebrul traficant, municipalitatea încearcă să se disocieze de imaginea acestuia.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
ATENŢIONARE DE CĂLĂTORIE. Aseară au fost aduşi pe continent, de pe insula Samothraki, ultimii turişti rămaşi acolo de aproape o săptămână, din cauze încă neclare, care au dus la sistarea traficului feriboturilor. [ Citeste mai departe ]

16 august 2019

AZI Prin Lume

ÎN ZONĂ INTRĂ 10.000 DE OAMENI. Autorităţile oraşului Moscova au aprobat un miting pentru 100.000 de persoane în centrul oraşului, dar au interzis un marş al protestatarilor în afara zonei desemnate. [ Citeste mai departe ]

16 august 2019

AZI Stat de drept

INFORMAŢII NOI PENTRU CRIMINALIŞTI. La trei săptămâni de când a răpit-o pe Alexandra Măceşanu, Gheorghe Dincă s-a aflat din nou la locuinţa sa din Caracal, pentru a asista la percheziţiile criminaliştilor. [ Citeste mai departe ]

14 august 2019

AZI În cultură

COLECŢII UNICAT ÎN PATRIMONUL INSTITUŢIEI. Guvernul României a adoptat o Hotărâre privind acordarea titulaturii de muzeu de importanţă naţională Muzeului Bucovinei, arată un anunţ publicat de Ministerul Culturii. [ Citeste mai departe ]

16 august 2019

AZI Prin ţară

AL DOILEA INCIDENT ÎN ŞASE ZILE. Un vagon al trenului turistic Mocăniţa a deraiat azi în timp ce parcurgea traseul obişnuit pe defileul Văii Vaserului din Munţii Maramureşului, a precizat directorul Salvamont Maramureş, Dan Benga. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

500 de animale vor fi eutanasiate

500 de animale vor fi eutanasiate

Autorităţile din Galaţi anunţă apariţia unor noi focare de pestă porcină, în localităţile... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Act normativ pentru cuantificarea bacşişului

Ministerul Finanţelor legiferează bacşişul printr-un act normativ care îi stabileşte valoarea de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Se caută nume pentru trei pui de daman de stâncă

Se caută nume pentru trei pui de daman de stâncă

Grădina zoologică din Chester, Marea Britanie, are trei noi locatari. Este vorba de pui de daman... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

16 lei / zi pentru mâncarea celor din azile

În România, statul îi hrăneşte pe bolnavii internaţi în spitale cu mâncare de 10 lei pe zi pentru... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress