Magazin AZI

Închisoare pe viaţă plus un „bonus” de 30 de ani

18 iulie 2019  14:15| Magazin | Sport & Divertisment
Închisoare pe viaţă plus un „bonus” de 30 de ani

O instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn l-a condamnat pe liderul cartelului criminal mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, la închisoare pe viaţă, plus 30 de ani, pentru trafic de droguri şi mai multe conspiraţii în vederea comiterii unor crime.

Guzman, în vârstă de 62 de ani, fusese declarat vinovat în februarie, după un proces cu juraţi care a durat 11 săptămâni. Mai mulţi foşti asociaţi ai inculpatului au încheiat acorduri de cooperare cu procurorii, după care au depus mărturii fără precedent despre modul de operare al organizaţiei criminale respective. La audierea de miercuri pentru stabilirea pedepsei, El Chapo a declarat instanţei, prin intermediul unui translator, că detenţia sa în Statele Unite este „o tortură psihologică, emoţională şi mintală, 24 de ore pe zi” şi că SUA „nu sunt mai bune decât orice altă ţară coruptă”.

Sentinţa pronunţată de judecătorul districtual Brian Cogan era obligatorie conform legii. La pedeapsă s-a adăugat confiscarea a 12,6 miliarde de dolari, au anunţat procurorii. Ei au susţinut că suma reprezintă valoarea drogurilor vândute; revista Forbes l-a inclus la un moment dat pe Guzman printre cei mai bogaţi oameni din lume. Cartelul de narcotraficanţi Sinaloa - numele unui stat din federaţia mexicană - este cunoscut ca unul din cele mai mari şi mai violente din Mexic. Ca şef, Guzman a fost considerat vinovat de introducerea în Statele Unite a unor cantităţi de ordinul tonelor de cocaină, heroină şi marijuana, cu flote de avioane şi ambarcaţiuni. El şi-a construit reputaţia de traficant în deceniul 1980, săpând tuneluri pe sub frontiera dintre Mexic şi SUA. În anii 1990 şi 2000, şi-a consolidat puterea după războaie sângeroase cu rivalii şi a ajuns până la urmă la conducerea cartelului. Sistemul criptat de comunicaţii al traficanţilor utiliza servere secrete aflate în Canada.

El Chapo este deţinut în prezent în Centrul Corecţional Manhattan din New York, o închisoare cu aspect de fortăreaţă. Luna trecută, judecătorul Cogan i-a respins mexicanului cererea de timp suplimentar pentru exerciţii fizice pe acoperiş, după ce procurorii au argumentat că există riscul unei evadări. Înainte de a fi arestat ultima oară în 2016, Guzman a evadat de două ori din închisori de maximă securitate din Mexic. În ianuarie 2017, el a fost extrădat în SUA, pentru a fi judecat; a fost primul lider criminal mexican care a preferat un proces în locul unei recunoaşteri a vinovăţiei, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mai mică. În ciuda căderii lui El Chapo, Sinaloa a fost anul trecut cel mai mare distribuitor de droguri în SUA dintre toate cartelurile mexicane, potrivit DEA (U.S. Drug Enforcement Administration, serviciul american antidrog). 
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Pixelul albastru vs intelectualul fonf

Cel mai savuros spectacol de caractere este atunci când corb la corb încep să-și scoată ochii.... [ Citeste mai departe ]

05 decembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

VALOAREA LUCRĂRII ESTE DE 400 MILIOANE LEI. Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că va discuta cu ministrul Transporturilor şi managementul Companiei CFR SA, astfel încât să fie stabilit un calendar cât mai rapid de modernizare a tronsonului de cale ferată Bucureşti-Giurgiu. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin Lume

„RAPORT” DAT CU 5 ZILE ÎNAINTE. China a anunţat, azi, măsuri de „retorsiune” împotriva diplomaţilor americani prezenţi pe teritoriul ei, între care faptul de a anunţa autorităţile înainte de a se întâlni cu oficiali sau experţi. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Stat de drept

METODE DE INTIMIDARE A POLIŢIŞTILOR. Numele fostului ministru de Interne Mihai Fifor apare în ancheta DIICOT privind permisele de port-armă eliberate ilegal în judeţul Caraş-Severin, dosar în care prefectul de Caraş-Severin, Matei Lupu, este cercetat sub control judiciar. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI În cultură

CEA MAI MARE SALĂ DE SPECTACOLE DIN MOLDOVA. Cinematograful Victoria este inaugurat, la o lună de când municipalitatea ieşeană a demarat lucrările de reparare şi reabilitare a clădirii. [ Citeste mai departe ]

06 decembrie 2019

AZI Prin ţară

Sute de oameni au fost mobilizaţi în zona viticolă de pe Valea Târnavelor, lângă Tăuni, la ultimul cules din acest an, pentru a aduna, de pe zece hectare, struguri special păstraţi pentru producerea vinului de gheaţă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Temperaturi mai mici faţă de anii precedenţi

Luna decembrie se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteo, respectiv ninsoare,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

UE ia atitudine faţă de monedele virtuale private

UE ia atitudine faţă de monedele virtuale private

Miniştrii de Finanţe ai statelor membre ale UE au anunţat că monedele digitale, cum ar fi Libra,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Post-băsismul: Deceniul iohannist consolidat

Un veritabil paradox politic este acela că după ce a câștigat alegerile parlamentare cu cel mai... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Nu-i mai face ziua de naştere

Nu-i mai face ziua de naştere

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Trei sferturi din necesar

Trei sferturi din necesar

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat joi seara că medicii de familie au estimat un... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress