Magazin AZI

Elton John premiat pentru implicarea sa în lupta împotriva HIV/SIDA

08 noiembrie 2017  10:45| Magazin | Sport & Divertisment
Elton John premiat pentru implicarea sa în lupta împotriva HIV/SIDA

Cântăreţul britanic Elton John a primit, în această săptămână, premiul „Peter J. Gomes Humanitarian Award” din partea prestigioasei Fundaţii Harvard, pentru implicarea sa în lupta contra HIV/SIDA.

Elton John îşi va adăuga astfel numele pe lista laureaţilor din anii precedenţi ai acestui premiu, decernat de organizaţia ce îşi are sediul în cadrul Universităţii Harvard, în rândul cărora se află arhiepiscopul Desmond Tutu, fostul secretar general al ONU Ban Ki-moon şi laureata premiului Nobel pentru pace Malala Yousafzai.

Artistul britanic este şi un susţinător înfocat al cauzei persoanelor care trăiesc cu HIV şi SIDA şi a înfiinţat Elton John AIDS Foundation în urmă cu 25 de ani. De atunci, fundaţia lui a strâns donaţii de peste 385 de milioane de dolari în beneficiul programelor medicale care încearcă să stopeze această epidemie letală.

Pentru implicarea lui în programe civice, Elton John a fost recompensat de-a lungul timpului şi cu alte distincţii, precum premiul special care i-a fost decernat de Rockefeller Foundation în 2013 şi primirea titlului de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic din partea reginei Elizabeth a II-a în 1998.

Pe plan mondial, după izbucnirea epidemiei de HIV/SIDA în anii 1980, peste 70 de milioane de persoane au fost infectate cu HIV, virusul care declanşează SIDA. Dintre acestea, 35 de milioane au murit, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2

17 ianuarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

PENTRU CEI CARE AU ÎNDEPLINIT CONDIŢIILE DAR NU S-AU GĂSIT PE LISTĂ. CGMB a aprobat acordarea a 25.000 de vouchere în valoare de 500 lei participanţilor care au îndeplinit condiţiile de înscriere în proiectul ,,Biciclişti în Bucureşti” în perioada 24 - 25 iulie 2017 şi nu s-au regăsit pe lista beneficiarilor de vouchere, potrivit Primăriei Capitalei. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Prin Lume

PUTIN AR FI SUSŢINUT DE 81% DIN POPULAŢIE. Echipa de campanie a preşedintelui rus Vladimir Putin a reuşit să strângă peste un milion de semnături pentru depunerea candidaturii la viitoarele alegeri prezidenţiale, a declarat pentru agenţia Tass Andrei Kondrashov, purtătorul de cuvânt al echipei de campanie a liderului de la Kremlin. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Stat de drept

NU S-A PREZENTAT LA ULTIMELE TERMENE. Alina Bica nu s-a prezentat, ieri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în procesul în care este judecată alături de fostul ministru Adriean Videanu, într-unul dintre dosarele privind despăgubirile acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor către Gheorghe Stelian, iar avocatul acesteia ar fi anunţat în sala de judecată că este plecată de trei săptămâni în Costa Rica unde intenţionează să lucreze ca avocat, potrivit hotnews.ro. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI În cultură

INTERESAT DE CULTUL ORTODOX, PICTURĂ ŞI OLĂRIT. Premierul Japoniei, Shinzo Abe, şi soţia sa, Akie Abe, au vizitat, astăzi, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, primul-ministru fiind foarte interesat de cultul ortodox, de pictura pe lemn şi pe sticlă, ca şi de tehnica olăritului. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Prin ţară

S-A ÎNRĂUTĂŢIT VREMEA. Salvamontiştii au oprit, astăzi, pe o perioadă nedeterminată, căutările în cazul bărbatului de 30 de ani din Bucureşti care a fost surprins de o avalanşă pe Valea Coştilei din Masivul Bucegi, în condiţiile în care vremea s-a înrăutăţit, iar riscul este prea mare pentru salvatori, potrivit Agerpres . [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Centrul Social de Urgenţă din Ploieşti, neîncăpător

Centrul Social de Urgenţă din Ploieşti, neîncăpător

Centrul Social de Urgenţă Ploieşti a devenit neîncăpător în ultimele zile din cauza frigului.... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Lumea pune preţ mai mare pe energiile regenerabile

Lumea pune preţ mai mare pe energiile regenerabile

Anul trecut, investiţiile globale în energiile regenerabile au crescut cu 3%, la 333,5 miliarde... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Din România

Din România

Mai multe căsuţe din lemn comandate anul trecut de Primăria Ploieşti, care ar fi trebuit să fie... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Grandșlemul anului: Dragnea - Tudose 60 - 5!

Grandșlemul anului: Dragnea - Tudose 60 - 5!

Se pare că este înscris în ADN-ul acestui partid să înceapă anul cu o criză. Anul trecut a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Merită să mori - Lee Child

În „ţinutul porumbului” din Nebraska există un mister sinistru, iar Jack Reacher se trezeşte direct implicat în el.

[ Vezi toate ]

Magazin

Clooney revine în televiziune după 22 de ani

Clooney revine în televiziune după 22 de ani

Actorul şi regizorul american George Clooney va produce, va regiza şi va juca într-un nou serial... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de sărbători

Dieta de sărbători

Nutriţioniştii spun ca, după mesele încărcate din zilele de Crăciun, să se adopte o alimentaţie... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress