În Politică AZI

PSD nu susţine „autonomia specială” propusă de UDMR

05 decembrie 2018  17:00| În Politică | Politică
PSD nu susţine „autonomia specială” propusă de UDMR

PSD nu susţine proiectul depus recent de UDMR în legătură cu implementarea prevederilor referitoare la minorităţi, din Rezoluţia de la Alba Iulia, a declarat, astăzi, liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu. Deputatul a spus că UDMR a luat act de poziţia social-democraţilor.

„Ieri (marţi - n.r.) am purtat o discuţie cu omologul meu de le UDMR. Nici măcar în grupul parlamentar de la UDMR nu s-a discutat foarte serios despre acest subiect. Eu vă spun în calitate de lider de grup de la PSD: acel proiect de lege nu va trece. Nu am de gând să fac nici înflorituri, nici să sar în sus până la tavan că vindem ţara, o spun la fel de rezervat ca data trecută când a fost un proiect de hotărâre pe această temă în Parlament: niciodată acest lucrur nu se va întâmpla, cel puţin nu cu voturile deputaţilor PSD. Este un subiect închis în ceea ce ne priveşte şi nenegociabil. Colegii noştri de la UDMR ştiu acest lucru”, a declarat Daniel Suciu.

UDMR propune ridicarea la rang de lege a subpunctului 1 din punctul III al Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, astfel că a depus, luni, în Parlament, un proiect de act normativ prin care cer „transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”.

Subpunctul 1 al punctului III din Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 prevede: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.

În acest context, UDMR solicită adoptarea în procedură de urgenţă a prevederii legislative care să asigure minorităţilor naţionale „reprezentare proporţională în instituţiile administrative la nivel local, judeţean, naţional şi european, reprezentare proporţională a minorităţilor naţionale în instanţe şi tribunale, iar la nivelul ministerelor, precum şi la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale acestora, să se asigure angajarea/numirea de personal, inclusiv de conducere, proporţional cu numărul persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale istorice, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, UDMR solicită ca modul de administrare autonomă a vieţii culturale, a învăţământului şi a culturii minorităţilor naţionale istorice să se reglementează prin Legea privind statutul minorităţilor naţionale din România.

UDMR îşi doreşte posibilitatea înfiinţării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obţine, prin lege, un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă.

„UDMR consideră că, în Anul Centenar, a sosit momentul ca principiile care vizează convieţuirea interetnică să fie transpuse în lege, astfel cum au fost formulate în Rezoluţia adoptată la Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Democraţia se bazează pe statul de drept, iar democraţia românească poate fi împlinită numai dacă prevederile Rezoluţiei de la Alba Iulia se implementează în legislaţia română”, se arată în documentul citat.

  • prin lume
  • in cultura
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

10 decembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

NOUĂ EMISIUNE NUMISMATICĂ BNR. Din 14 decembrie 2018, Banca Naţională a României va lansa, vineri, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Prin Lume

UN SINGUR MANDAT PENTRU PARLAMENTARI. Peruanii au aprobat, duminică, prin referendum, interzicerea realegerii membrilor actualului Congres (parlament unicameral), una din cele patru reforme constituţionale anticorupţie propuse de preşedintele Martin Vizcarra, relatează AFP. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Stat de drept

10 ZILE. Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a cerut un răgaz de 10 zile pentru votul în cazul cererii de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu. Motivul acestei cereri, a spus Cazanciuc, este ca senatorii să aibă timp să citească dosarul lui Tăriceanu. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI În cultură

CENTENARUL MARII UNIRI. Institutul Cultural Român va amplasa, pe 12 decembrie, în oraşul Ashford din Marea Britanie, un monument dedicat Reginei Maria, figură emblematică pentru istoria României. [ Citeste mai departe ]

10 decembrie 2018

AZI Prin ţară

URMEAZĂ ACHIZIŢIA A 50 DE AUTOBUZE HIBRID. Primăria municipiului Galaţi a anunţat că oferta declarată câştigătoare a acordului – cadru având ca obiect „Achiziţie 18 tramvaie noi” este cea depusă de Astra Vagoane Călători. Preţul total al ofertei este de 100.530.000 lei fără T.V.A. pentru 18 tramvaie noi, respectiv 5.585.000 de lei/bucată. Durata acordului-cadru este de 24 de luni. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Încă cinci bebeluşi internaţi la Spitalul Alexandrescu

Încă cinci bebeluşi internaţi la Spitalul Alexandrescu

Încă cinci bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti, au fost internaţi în la Spitalul „Grigore... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pentru zeci de mii de firme, 2018 a fost ultimul an de activitate

Pentru zeci de mii de firme, 2018 a fost ultimul an de activitate

În primele 10 luni din 2018, 116.952 de firme din România s-au închis ori s-au aflat în... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Drepturile Omului şi Statul de Drept

Românii au făcut o revoluţie pentru a recâştiga drepturile fundamentale de care un regim... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Filiera Bellarosa şi alte povestiri – Saul Bellow

Povestirea care dă titlul volumului este relatarea unui „expert în amintiri“, ce rememorează relaţia sa cu Harry Fonstein şi soţia lui, Sorella.

[ Vezi toate ]

Magazin

Scarabei şi pisici mumificate descoperite în situl arheologic de la Saqqara

Scarabei şi pisici mumificate descoperite în situl arheologic de la Saqqara

Şapte morminte care conţineau scarabei şi pisici mumificate, dintre care patru datează de mai... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Risipa, „boala” sistemelor medicale din Europa

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), arată că aproximativ o... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress