În Politică AZI

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, susţinător al României

11 ianuarie 2019  12:00| În Politică | Politică
Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, susţinător al României

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, a declarat din nou că este un susţinător al României ca membru al spaţiului Schengen şi trebuie ca ţara să adere, Uniunea Europeană nefiind completă fără ţara noastră.

„Simt că această zi este una de hotar. Deschidem prima preşedinţie română a Consiliului UE. Ne aducem aminte că în 2017 România s-a alăturat familiei europene. În acea zi ne-am adus aminte de un decret care a înclinat istoria Europei, dar istoria şi geografia europeană au fost marcate în bine, în Luxembourg, în 2017, în timpul Consiliui European am decis aderarea României. Apărarea valorilor noastre comune, care trebuie respectate mereu fără îndoieli şi fără să ne slăbim. UE nu face compromisuri, chiar dacă e vorba de respectarea statului de drept, democraţiei. Nu există loc de compromisuri. UE nu e completă fără România. Locul natural al României este în Schengen. Am pledat în PE pentru ca România să facă parte din zona Schegen. Rămân fidel acestei chestiuni – România trebuie să facă parte din Spaţiul Schegen”, a declarat preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

Preşedintele CE a făcut referire şi la summitul de la Sibiu.

„Din istoria noastră comună care scrie la Sibiu, vom acord o perspectivă de viitor. La alegerile europene vor fi alese generaţiile care vor prelua ştafeta generaţiilor care i-au precedat şi trebuie să arătăm că o Europă care îşi protejează cetăţeni are ocazia să îşi respecte toate mijloacele în reprezentare. În cursul acestor luni în care România va fi la Preşedinţia Consiliului UE multe ţări vor fi lângă dvs. Astfel vom face ca Preşedinţia Consiliului UE să fie un mare moment”, a mai spus Juncker.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
PARLAMENTARUL CERE RAPORT DE ACTIVITĂŢI AL TVR PE 2018. Preşedintele Comisiei de Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu reclamă, într-un comunicat, decizia directorului TVR, Doina Gradea, de a nu trimite la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk „niciun angajat al TVR” şi îi cere demisia acesteia. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin Lume

NU A FOST FĂCUT PUBLIC CONŢINUTUL „MISIVEI”. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a primit o scrisoare personală „excelentă” din partea preşedintelui american Donald Trump, a anunţat agenţia nord-coreeană KCNA, în condiţiile în care negocierile între cele două ţări bat pasul pe loc. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Stat de drept

PROCESUL SE AFLĂ ÎN FAZA DE APEL. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat azi pentru 27 iunie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost judecat pentru trafic de influenţă. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI În cultură

ÎNTREGUL EVENIMENT POATE FI URMĂRIT ŞI PE INTERNET. Preşedintele Comisiei pentru Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu aduce la cunoştinţă că ediţia din acest an a Festivalului George Enescu nu va fi transmisă de TVR, ci de Trinitas, acuzând “incapacitatea conducerii TVR de a gestiona problemele televiziunii publice”. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin ţară

ANUNŢ SEC PE FACEBOOK. Fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a demisionat, în această dimineaţă din PNL Braşov. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc azi Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

First Bank poate prelua Leumi Bank

First Bank poate prelua Leumi Bank

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care First Bank SA a preluat Leumi Bank România... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Spitzenkandidatul român

Spitzenkandidatul român

Premierul Ddăncilă pare a fi găsit soluţia pentru desemnarea candidatului PSD la preşedinţie: un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

În vizită la James Bond

În vizită la James Bond

Producătorii francizei „James Bond” au avut parte de o vizită regală, când prinţul Charles al... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress