În Politică AZI

OUG pe amnistie şi graţiere, „un pas înapoi”

11 ianuarie 2019  13:00| În Politică | Politică
OUG pe amnistie şi graţiere, „un pas înapoi”

Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, vineri, că o eventuală ordonanţă pentru amnistie şi graţiere ar fi „un pas înapoi” şi că, chiar dacă „Europa e făcută din compromisuri, dar nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale”.

„Este vorba de respectarea absolut necesară a statului de drept. Am spus că Europa e făcută din compromisuri, dar nu trebuie să existe compromisuri pe aspectele esenţiale, pentru că aceste aspecte esenţiale ar fi afectate negativ dacă s-ar acorda amnistia, aşa cum preconizează unii din ţara dvs, dacă aceasta ar intra în vigoare. Ar fi un pas înapoi”, a declarat Jean Claude Juncker.

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a spus că statul de drept nu este, pentru el, negociabil.

„Această poziţie am reiterat-o de multe ori şi voi rămâne la această poziţie. Discuţia pe legile justiţiei şi pe coduri din România este o discuţie complicată. Sper spă existe înţelepciune de a duce această discuţie spre un final cobnform nu numai cu aşteptările mele, ci cu aşteptările românilor, cu cele ale Comisiei de la Veneţia şi Greco. Noi nu putem să construim un sistem de justiţie care nu e compatibişl cu celelalte siteme din Europa”

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
PARLAMENTARUL CERE RAPORT DE ACTIVITĂŢI AL TVR PE 2018. Preşedintele Comisiei de Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu reclamă, într-un comunicat, decizia directorului TVR, Doina Gradea, de a nu trimite la Jocurile Olimpice Europene de la Minsk „niciun angajat al TVR” şi îi cere demisia acesteia. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin Lume

NU A FOST FĂCUT PUBLIC CONŢINUTUL „MISIVEI”. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a primit o scrisoare personală „excelentă” din partea preşedintelui american Donald Trump, a anunţat agenţia nord-coreeană KCNA, în condiţiile în care negocierile între cele două ţări bat pasul pe loc. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Stat de drept

PROCESUL SE AFLĂ ÎN FAZA DE APEL. Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat azi pentru 27 iunie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost judecat pentru trafic de influenţă. [ Citeste mai departe ]

21 iunie 2019

AZI În cultură

ÎNTREGUL EVENIMENT POATE FI URMĂRIT ŞI PE INTERNET. Preşedintele Comisiei pentru Cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu aduce la cunoştinţă că ediţia din acest an a Festivalului George Enescu nu va fi transmisă de TVR, ci de Trinitas, acuzând “incapacitatea conducerii TVR de a gestiona problemele televiziunii publice”. [ Citeste mai departe ]

24 iunie 2019

AZI Prin ţară

ANUNŢ SEC PE FACEBOOK. Fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a demisionat, în această dimineaţă din PNL Braşov. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi

Sărbătoare mare pentru ortodocşi

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc azi Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, cunoscută în popor şi... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

First Bank poate prelua Leumi Bank

First Bank poate prelua Leumi Bank

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care First Bank SA a preluat Leumi Bank România... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Spitzenkandidatul român

Spitzenkandidatul român

Premierul Ddăncilă pare a fi găsit soluţia pentru desemnarea candidatului PSD la preşedinţie: un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

În vizită la James Bond

În vizită la James Bond

Producătorii francizei „James Bond” au avut parte de o vizită regală, când prinţul Charles al... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Discuţii pe marginea unei legi a vaccinării

Ministrul Sorina Pintea a precizat că încă sunt discuţii privind o lege a vaccinării însă, pentru... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress