În Politică AZI

Mizele mari ale moţiunii de cenzură

09 octombrie 2019  10:00| În Politică | Politică
Mizele mari ale moţiunii de cenzură

Viorica Dăncilă a fost înregistrată pe ascuns în timp ce discuta cu persoane din conducerea PSD și surpriza este că în spatele ușilor închise, șefa PSD nu exclude varianta ca moțiunea de cenzură de mâine să treacă.

În înregistrarea audio obținută de jurnaliștii de la Newsweek, atitudinea Vioricăi Dăncilă oscilează între îmbărbătări și amenințări. Liderul PSD se aude vorbindu-le colegilor despre dosare, Secția Specială și pericolul întoarcerii înapoi, „acolo unde știți dumneavoastră”. Iar la capitolul „îmbărbătări” consemnăm următoarea declarație: „Cei care ne-au declarat deja morți și au făcut și prima pomană s-ar putea să vadă că a-nviat mortul și că s-ar putea să ia bătaie”.

Dăncilă le-a explicat parlamentarilor că miza moțiunii o reprezintă dosarele, secția specială și numirea procurorilor. În acest context le reamintește social-democraților de „dosare” și le spune, aparent misterios, „sper să nu vreți să ne întoarcem...”, fără a-și duce fraza la capăt, ceea ce poate fi interpretat ca o amenințare voalată: „Miza nu este neapărat un post de prim-ministru. Mizele sunt mult mai mari. Mizele sunt legate de dosare, mizele sunt legate de Secția Specială, de numirea procurorilor. Sper că nu vreți să ne întoarcem… Sper că nu vreți să ne întoarcem… și mulți din această sală știu la ce m-am referit. De fapt, asta este miza. Nu vă imaginați că au ca și miză ocuparea unor posturi de miniștri, pentru care nu au nici un program. Ce să pună în loc? Ce să pună în loc? Ce să facă?”, spune Viorica Dăncilă.

Iată câteva bucăţi din înregistrare:

„La moțiune noi nu vom vota. S-a luat decizia în Comitetul Executiv Național. Nu vom vota pentru a nu exista suspiciuni care cum a votat. Că a votat ăla, că ăla a trădat, că ăla nu a votat. Să fim siguri. În altă ordine de idei, vrem să vedem cum votează și ceilalți. Vom avea posibilitatea de a vedea, nefiind o aglomerare, neavând această posibilitate de a fi îngrămădeală și să nu vedem cum votează ceilalți”.

„Dacă cineva din sală crede că vrea să voteze la moțiune sau să plece, cred că este corect să-mi spună acum. Nu cred în ce afirmă Orban sau Ponta că vor mai pleca de la PSD nu știu câți. Nu cred că de la PSD vor mai pleca. Dimpotrivă, am convingerea că la PSD se vor întoarce... pentru că nu văd ce poate să le ofere ceilalți. Toți îl cunoaștem pe Victor Ponta”.

„Cred că este important să dăm un semnal. Nu-mi este frică că va trece moțiunea. Am încredere că nu va trece, dar trebuie să dăm și noi un semnal de forță, care ne va ajuta pentru lupta în teritoriu. Un semnal de forță care ne va ajuta să arătăm că PSD nu este dezbinat, cum vor unii să se vadă. Și că o să continuăm guvernarea cu măsurile pe care, știți foarte bine, că le avem pentru perioada imediat următoare. Sunt convinsă că vrem să avem un număr mare de primari și parlamentari. Gândiți-vă ce s-a întâmplat după ce a trecut moțiunea lui Boc. PDL s-a desființat, nu cred că vrea cineva să-și pună semnătura pe acestă decizie. Am încredere în toată lumea, în toți cei de aici, cum am încredere și în cei care-și dau seama că au greșit și vor să vină înapoi. Știu că se face o presiune foarte mare, știu că sunteți sunați și vi se fac promisiuni”.

„Știu că deja Victor Ponta a dat posturi de miniștri într-un guvern care nu va exista... știu deja cine va fi ministru de Interne, știu cine va fi minstru la Finanțe. E foarte ușor de desenat, este mai greu de transpus”.

„În partidul acesta am avut parte de multă trădare de-a lungul timpului. Nu am avut nevoie de dușmani, am fost propriii noștri dușmani. Cred că este timpul să arătăm că se poate și altfel. Şi că acesta este examenul pe care trebuie să-l dăm împreună. Îl câştigăm, e meritul nostru al tuturor. Al tuturor. Nu-l câştigăm, pierdem cu toţii”.

În ajutorul Vioricăi Dăncilă, pentru a-i convinge pe parlamentarii PSD să nu „dezerteze”, sare și și ministrul Daniel Suciu, de la Dezvoltare, încercând să-i momească cu banii din Programul Național de Dezvoltare Locală, mai scrie Newsweek. Concret, Suciu le-a promis parlamentarilor că vor fi consultați direct în legătură cu modul de împărțire a banilor publici.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • 2018
  • intro2

21 februarie 2020

AZI Piaţa ştirilor de azi

PRESIUNE PERMANENTĂ ASUPRA CURSULUI DE SCHIMB. Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu există „absolut niciun risc” de apariţie a unui dezechilibru major, menţionând că are încredere în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2020

AZI Prin Lume

UNELE VICTIME AVEAU RĂDĂCINI KURDE. 11 persoane au fost ucise aseară în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror presupus autor a fost găsit ulterior mort în locuinţa sa, a anunţat poliţia germană azi. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI Stat de drept

NAVA OLANDEZĂ VENEA DIN MAREA BRITANIE. Doi români şi un cetăţean britanic sunt cercetaţi pentru importarea ilegală de deşeuri în România, după ce poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea 16 containere cu deşeuri, care în acte figurau ca fiind obiecte de uz casnic second hand. [ Citeste mai departe ]

21 februarie 2020

AZI În cultură

GRANIŢA INVIZIBILĂ DINTRE COPILĂRIE ŞI MATURITATE. Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va fi prezentat în premieră la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” pe 3 şi 4 martie. [ Citeste mai departe ]

20 februarie 2020

AZI Prin ţară

300.000 DE LEI PENTRU SPITALUL DE BOLI INFECŢIOASE. Deputatul USR Stelian Ion a declarat că bugetul oraşului Constanţa pe anul 2020, că este unul dintre cele mai mici din ţară, el adăugând că este „ruşinos că prevede doar 10% fonduri pentru investiţii”. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

A muncit benevol de dragul copiilor

A muncit benevol de dragul copiilor

Învăţătoarea Maria Cândea a venit gratis la o şcoală din municipiul Sibiu, timp de trei... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Euro, dolarul şi francul ating noi maxime istorice

Euro, dolarul şi francul ating noi maxime istorice

Leul a continuat să se deprecieze, vineri, faţă de euro, moneda unică europeană atingând un nou... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

PUNCTUL PE Y: Ferma animalelor politice

Se spune despre acele persoane care au vână și se manifestă plenar, că sunt veritabile „animale... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Dublu campion european

Dublu campion european

Bucătarul Marius Muntean de la un hotel din Sibiu a câştigat de două ori locul întâi, la două... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Încă 4 decese din cauza gripei

Încă 4 decese din cauza gripei

Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 44, a anunţat... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress