În Politică AZI

Iliescu, în locul lui Băsescu

21 iunie 2019  14:15| În Politică | Politică
Iliescu, în locul lui Băsescu

Consilierul general PMP Lucian Iliescu îl va înlocui în Senat pe Traian Băsescu, care a demisionat pentru a-şi prelua mandatul de europarlamentar, a anunţat preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

„Pentru că au existat diferite discuţii legate de urmaşul lui Traian Băsescu la Senat, ştiţi că, după ce s-a retras preşedintele din Senat, au apărut speculaţii în spaţiul public. În Senat va merge fi domnul Lucian Iliescu, consilier general, vicepreşedinte al partidului nostru. Toţi ceilalţi care visează că au vreo şansă vreodată să ajungă în poziţia de urmaş al lui Traian Băsescu la Senatul României nu rămân decât simpli speculatori pentru că nu mai sunt în partidul nostru, nu i-a văzut nimeni de când s-au încheiat alegerile parlamentare din 2016”, a precizat Tomac. El a spus că Iliescu nu ocupa următoarea poziţie pe listele electorale de la Senat, din partea PMP, însă ceilalţi au fost fie excluşi din partid, fie fac parte din UNPR, partid care a contestat în instanţă fuziunea cu Partidul Mişcarea Populară. Tomac a susţinut că acest lucru nu poate fi contestat din punct de vedere juridic. Băsescu şi Tomac au obţinut, în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai, mandate în Parlamentul European, dar preşedintele formaţiunii a făcut cunoscut că va participa la şedinţele comisiilor şi ale Parlamentului European, fără să se mute la Bruxelles.
  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

Xantipa

Xantipa

Copiii ăștia care mai mergeau să caște gura la ce mai îndruga nepotolitul ăla de Socrate tot trag... [ Citeste mai departe ]
O DEMONSTRAŢIE PUBLICĂ VA AVEA LOC PE 26 IULIE. Una dintre cele mai inovatoare tehnologii japoneze anticutremur a fost instalată, în premieră în România şi în Europa, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin Lume

PREŞEDINTELE AMERICAN A FOST IRONIZAT LA MONTREAL. Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk au denunţat afirmaţiile făcute de Donald Trump la adresa a 4 parlamentare democrate provenind din rândul minorităţilor, calificându-le drept „inacceptabile”, fără a menţiona explicit numele preşedintelui american. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Stat de drept

CRISTINA TARCEA A CONTESTAT CANDIDATURA. Secţia pentru judecători a CSM a validat-o pe judecătoarea Corina Corbu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. [ Citeste mai departe ]

18 iulie 2019

AZI În cultură

PESTE 1.300.000 DE EURO STRÂNŞI DE-A LUNGUL TIMPULUI. Concertul Regal Caritabil, unul dintre cele mai longevive şi de succes evenimente de strângere de fonduri din România, îi va aduce pe scena Ateneului Român, pe 25 octombrie, pe soprana Cellia Costea, tenorul Teodor Ilincăi şi Orchestra Română de Tineret, dirijată de Gabriel Bebeşelea. [ Citeste mai departe ]

19 iulie 2019

AZI Prin ţară

DECORUL ÎNSUMEAZĂ PESTE 30 DE CAMIOANE. Abonamentele de acces general pentru Festivalul Untold de la Cluj-Napoca s-au epuizat, ultima şansă pentru cei care doresc să participe sunt abonamentele VIP, vândute în proporţie de peste 90%, şi biletele de o zi, care se vând cu rapiditate. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

31 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi

3.058 de candidaţi s-au înscris la concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

România stă prost la deficitul guvernamental, dar bine la gradul de îndatorare

La nivelul Uniunii Europene, România a avut cel mai mare deficit guvernamental raportat la PIB,... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Safe-ul lui Daea și memorialul instituțional al „rotativei”

Ministerul Agriculturii a prezentat într-o conferință de presă bilanțul președinției Consiliului... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

După 26 de ani

După 26 de ani

O femeie din Statele Unite a declarat că încearcă să rezolve un mister fascinant după ce o carte... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Nu a fost asigurată mentenanţa cardurilor de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că speră ca de luni sistemul informatic al... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress