În Politică AZI

Horia Georgescu, audiat mâine la Comisia de Control al SRI

11 aprilie 2018  16:15| În Politică | Politică
Horia Georgescu, audiat mâine la Comisia de Control al SRI

Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a anunţat, astăzi, că Horia Georgescu va fi audiat din nou, joi, de la ora 11.00 pentru a lămuri unele neconcordanţe între declaraţiile sale şi afirmaţiile fostului şef al SRI George Maior.

„Mâine (joi - n.r.) dimineaţă la ora 11.00 (a.m.- n.r.) o să avem şedinţă de comisie. O să avem audierea dlui Horia Georgescu. Sunt câteva lucruri pe care vrem să le lămurim, neconcordanţe între declaraţiile făcute de dl. Maior la audiere şi de dl. Horia Georgescu. Inclusiv după audierea dlui Maior, dl Horia Georgescu a apărut în spaţiul public şi făcut o serie de afirmaţii şi declaraţii în plus. Am avut o discuţie cu domnia sa şi a confirmat că va veni mâine (joi - n.r.). Înţeleg că va veni cu probe şi va susţine lucruri pe care nu le-a mai spus până acum în faţa comisiei să dovedească unele lucruri care presupune a fi neadevărate cele spuse de dl Maior”, a declarat preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda.

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a mai fost audiat în comisia de control SRI pe 14 noiembrie 2017.

La acea vreme a declarat că George Maior şi Florian Coldea îşi ţineau zilele de naştere la sediul SRI K2, unde participau politicieni de la PSD, PDL, PNL, dar şi persoane din zona justiţiei. Totodată, a susţinut că în 2011 s-a semnat un protocol între ANI şi SRI, în condiţiile în care SRI neagă existenţa unui astfel de protocol, potrivit corespondenţei dintre Comisie şi Serviciu.

Horia Georgescu şi-a dat demisia de la şefia ANI în 2015, după ce a fost reţinut şi dus în arest, unde a stat patru luni, într-un dosar legat de activitatea sa la Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

25 septembrie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

TEMPERATURILE VOR FI CU 4 - 8 GRADE MAI COBORÂTE. Meteorologii au emis o informare meteo valabilă până joi dimineaţă, anunţând frig, vânt puternic şi brumă timpurie în toată ţara. Temperaturile vor fi cu 4 - 8 grade mai coborâte decât valorile normale ale acestei perioade. De joi, vremea se încălzeşte uşor. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI Prin Lume

EVACUĂRI. Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marţi în regiunea Toscana din nordul Italiei, ceea ce a dus la evacuarea a aproximativ 500 de persoane ca măsură de precauţie, au anunţat media italiene, citate de AFP. Nu au fost raportate decese sau personae rănite, dar oficialităţile se tem că flăcările vor ajunge în curând în zonele locuite. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI Stat de drept

DOSARUL VIOLENŢELOR DIN 10 AUGUST. Parchetul General anunţă că este necesară declasificarea unor documente privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august, pentru ca actele să poată fi consultate de părţile din dosarul instrumentat de procurorii militari. Precizările vin în contextul afirmaţiilor din cadrul audierilor de la Senat. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI În cultură

ARTĂ CONTEMPORANĂ. Şase galerii de artă din România participă, în perioada 27-30 septembrie, la târgul de artă Viennacontemporary, care va reuni, sub acoperişul Marx Halle, 118 galerii din 27 de ţări. [ Citeste mai departe ]

25 septembrie 2018

AZI Prin ţară

SPITALUL NU LE PLĂTEŞTE ACEST SERVICIU. Ginecologii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui nu mai fac întreruperi de sarcină la cerere în unitatea sanitară. Principalul motiv îl constituie neplata acestui serviciu, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Pacient suspect de febră tifoidă, dus la Victor Babeş

Un bărbatul, care venea din Guineea cu o aeronavă Turkish Airlines preluată din Istanbul, a fost... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Michael Kors plăteşte 2,12 miliarde pentru casa de modă Versace

Michael Kors plăteşte 2,12 miliarde pentru casa de modă Versace

Compania designerului american Michael Kors a anunţat, marţi că a achiziţionat casa de modă... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Performanţă la parcare

Performanţă la parcare

Un conducător auto este autorul unei „performanţe” care nu stă chiar la îndemâna oricărui şofer…... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Rechizitoriul lui Giuliani și „greaua moștenire” democrată a Deep State

Maiorul George încearcă să ne convingă că faţă de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Dublă identitate - S.K. Tremayne

La un an după ce Lydia, una din fetele lor gemene, a murit într-un accident, Angus şi Sarah Moorcraft se mută pe o insuliţă din Scoţia, pe care Angus a moştenit-o de la bunica lui.

[ Vezi toate ]

Magazin

Diamant roz „intens”, scos la licitaţie de Christie’s

Diamant roz „intens”, scos la licitaţie de Christie’s

Un diamant roz de aproape 19 carate va fi scos la licitaţie, pe 13 noiembrie, în Geneva, şi s-ar... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Lupta pentru medicamente mai ieftine împotriva tuberculozei

Statele membre ale ONU au convenit, vineri, asupra unui plan global destinat să intensifice lupta... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress