În Politică AZI

Asistaţii social, obligaţi să participe la activităţile serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă

10 noiembrie 2017  14:00| În Politică | Politică
Asistaţii social, obligaţi să participe la activităţile serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă

Persoanele apte de muncă, beneficiare ale ajutorului de incluziune, vor fi obligate să participe la activităţile serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă pe durata plăţii ajutorului de incluziune, potrivit unei propuneri legislative iniţiate de 17 parlamentari ai PMP. Proiectul se referă la modificarea şi completarea Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că aceste persoane vor putea fi folosite la asigurarea realizării şi întreţinerii corespunzătoare a şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale, îndepărtarea materialului lemnos şi a deşeurilor din albiile cursurilor de apă, monitorizarea interdicţiilor cu privire la arderea miriştilor, toaletarea şi tăierea unor pomi.

De asemenea, acestea vor putea fi folosite la evacuarea apelor din inundaţii şi băltiri de pe terenurile agricole, prin săparea unor canale de scurgere, înlăturarea zăpezii în situaţia căderilor masive de zăpadă, eliberarea căilor de circulaţie de copaci, stâlpi, crengi doborâte de tornade, precum şi sprijinirea populaţiei pentru refacerea gospodăriilor afectate.

Totodată, beneficiarii de ajutor de incluziune vor fi obligaţi să participe la activitatea de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă.

„Propunerea legislativă responsabilizează o categorie de «asistaţi social», respectiv pe beneficiarii ajutoarelor de incluziune, prin implicarea acestora în activităţi de creştere a rezilienţei comunităţilor locale în faţa situaţiilor de urgenţă, astfel încât responsabilitatea să nu fie lăsată doar în seama autorităţilor”, mai menţionează iniţiatorii.

În acest sens, primarii au obligaţia să propună spre aprobare consiliilor locale condiţiile de participare, drepturile, obligaţiile, atribuţiile şi procedurile care revin acestor persoane, precum şi lista actualizată a acestora.

Proiectul prevede şi sancţiuni. Astfel, primarii vor fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei dacă nu respectă aceste obligaţii.

De asemenea, persoanelor apte de muncă, ce beneficiază de venitul de incluziune şi nu îndeplinesc aceste obligaţii pe o perioadă mai mare de 30 de zile, li se suspendă acordarea ajutorului de incluziune pentru 3 luni. La expirarea termenului, dacă aceste persoane nu îşi îndeplinesc această obligaţie, atunci vor putea solicita din nou dreptul la ajutorul de incluziune după o perioadă de 6 luni.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • sport
  • actualitate
  • intro2

15 ianuarie 2018

AZI Piaţa ştirilor de azi

ATENŢIE, POLEI. Meteorologii avertizează că, din această seară până miercuri seara, în ţară vor fi ninsori, lapoviţă şi ploi, iar în unele zone se va forma polei. La noapte vremea se va menţine geroasă în nordul, nord-estul şi centrul ţării. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI Prin Lume

TEAMĂ. Nepotul preşedintelui egiptean asasinat Anwar al-Sadat, devenit o voce a disidenţei în Egipt, a anunţat ieri că nu va mai participa la alegerile prezidenţiale din martie 2018, denunţând climatul de teamă care înconjoară acest scrutin, relatează AFP şi Reuters. [ Citeste mai departe ]

15 ianuarie 2018

AZI Stat de drept

RECUNOSCĂTOR. Cântăreţul Victor Socaciu a fost audiat, în această dimineaţă, la sediul DIICOT, în dosarul medicului Mihai Lucan, în condiţiile în care fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, i-a acuzat pe el şi pe Alexandru Arşinel că ar fi fost transplantaţi preferenţial, potrivit Mediafax. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2018

AZI În cultură

EXPOZIŢIA „ÎNCEPUTURILE CULTURII SCRISE ROMÂNEŞTI”. O expoziţie cu cărţi rare şi vechi, din secolele XVI-XIX, care fac parte din fondul Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca, a fost deschisă pentru public de Ziua Naţională a Culturii. [ Citeste mai departe ]

15 ianuarie 2018

AZI Prin ţară

MAŞINILE NU POT FI UTILIZATE DIN CAUZA LEGISLAŢIEI. Societatea Transport Public SA, care a rămas, după incendiul de la sfârşitul săptămânii trecute, cu circa 50% din parcul auto, a primit patru autobuze de la autorităţile locale din Alba şi Giurgiu, a declarat directorul societăţii, Dan Bălan. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Primul centru de chirurgie robotică pediatrică din România şi din Europa de Est, la Timişoara

Primul centru de chirurgie robotică pediatrică din România şi din Europa de Est, la Timişoara

Timişoara are primul centru de chirurgie robotică pediatrică din România şi din Europa de Est,... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

An record pentru Renault

An record pentru Renault

Grupul Renault a anunţat, luni, o creştere de 8,5% a volumului de vânzări globale, în 2017, la... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

N-au apă curentă, dar au 3 terenuri sintetice de fotbal

N-au apă curentă, dar au 3 terenuri sintetice de fotbal

Consiliul local din Şumugiu, judeţul Bihor, sat cu mai puţin de 300 de locuitori, a decis, la... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Grandșlemul anului: Dragnea - Tudose 60 - 5!

Grandșlemul anului: Dragnea - Tudose 60 - 5!

Se pare că este înscris în ADN-ul acestui partid să înceapă anul cu o criză. Anul trecut a... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Castelul de sticlă - Jeannette Walls

„Castelul de sticlă” este povestea adevărată şi tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber şi traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic.

[ Vezi toate ]

Magazin

Clooney revine în televiziune după 22 de ani

Clooney revine în televiziune după 22 de ani

Actorul şi regizorul american George Clooney va produce, va regiza şi va juca într-un nou serial... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de sărbători

Dieta de sărbători

Nutriţioniştii spun ca, după mesele încărcate din zilele de Crăciun, să se adopte o alimentaţie... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress