În Economie AZI

Datele provizorii ale INS indică o creştere economică de 4,2% pentru România, în primele 9 luni din 2018

11 ianuarie 2019  16:15| În Economie | Economie
Datele provizorii ale INS indică o creştere economică de 4,2% pentru România, în primele 9 luni din 2018

Creşterea economică înregistrată de România, în primele nouă luni din 2018, a fost de 4,2%, serie brută, şi de 4,3%, serie ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2017.

Faţă de trimestrul II din 2018, în trimestrul III, PIB a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,9%, potrivit datelor provizorii (2) ale Institutului Naţional de Statistică.

Raportat la acelaşi trimestru din 2017, în trimestrul III din 2018, PIB a înregistrat o creştere de 4,4%, serie brută, şi una de 4,2%, serie ajustată sezonier.

Potrivit INS, seria ajustată sezonier a PIB trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul III 2018, nefiind însă, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în pe 7 decembrie 2018.

În trimestrul III 2018, în varianta provizorie (2), dinamica PIB s-a modificat cu +0,1%, comparativ cu varianta provizorie (1). Volumul valorii adăugate brute s-a majorat cu 0,2%, modificări mai importante fiind înregistrate în: comerţ cu amănuntul şi ridicata, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante (+0,6%), de la 102,1% la 102,7%; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,3%), de la 105,0%, la 105,3%; activităţi de spectacole, culturale şi recreative, reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii (+0,3%), de la 100,4% la 100,7%.

Volumul şi contribuţia impozitelor nete pe produs la creşterea PIB s-au redus cu 1,1%, respectiv cu 0,1%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB în trimestrul III 2018, între cele două estimări, a înregistrat cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la +0,2%, la +0,5%, ca urmare a majorării volumului său de la 101,5% la 103,8%.

PIB - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2018 a fost de 240,93 miliarde de lei, preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 1,9% faţă de trimestrul II 2018, şi cu 4,2%, faţă de trimestrul III 2017.

PIB estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2018 a fost de aproape 701 miliarde de lei, preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,3% faţă de perioada similară din 2017.

PIB estimat pentru trimestrul III 2018 a fost de 265,57 miliarde lei, preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,4%, faţă de trimestrul III 2017.

PIB estimat pentru primele nouă luni din 2018 a fost de 665,04 miliarde lei, preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 4,2% faţă de perioada similară din 2017.

Seria brută a PIB a fost revizuită pentru perioada 2007-2009 pentru a asigura coerenţa cu conturile sectorului Administraţii publice şi cu Balanţa de Plăţi. 

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • 2018
VOR AVEA LOC ŞI CONCURSURI CULINARE. Peste o sută de sortimente de peşte şi preparate din peşte, peste o tonă de fructe de mare şi peste 10.000 de porţii de peşte pregătite de unii dintre cei mai iscusiţi bucătari pot fi savurate şi degustate la Festivalul Pescăresc, care se va desfăşura de azi până luni în Parcul Naţional din Capitală. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Prin Lume

TREI ZILE DE DOLIU NAŢION AL. Cel puţin 100 de persoane, în majoritatea femei şi copii, şi-au pierdut viaţa într-un naufragiu pe fluviul Tigru, în plină aniversare a Anului Nou kurd şi a Zilei Mamei, fiind cel mai grav accident înregistrat în Irak în ultimii ani. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Stat de drept

ŞASE TERENURI ÎŞI SCHIMBĂ NELEGAL FUNCŢIUNEA. Deputatul Nicuşor Dan s-a prezentat azi la sediul DNA în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, pentru a depune o plângere penală împotriva primarului general Gabriela Firea. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI În cultură

CEREMONIA ARE LOC LA SFÂRŞITUL EVENIMENTULUI. Poeta Ana Blandiana a fost desemnată laureata din acest an a celui mai important premiu acordat la festivalul „Serile de Poezie de la Struga”, informează agenţia macedoneană de presă MIA. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Prin ţară

AVEA FOCOS ŞI PREZENTA UN POTENŢIAL PERICOL. Un proiectil exploziv foarte degradat, care reprezenta un potenţial pericol, a fost descoperit, azi, încastrat în betonul provenit de la o construcţie demolată în judeţul Arad, fiind preluat de pirotehnişti pentru distrugere. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Iancu a primit trofeul Inukshuk

Iancu a primit trofeul Inukshuk

Polisportivul Avram Iancu a fost premiat cu trofeul Inukshuk de către organizatorii... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Educație financiară în peste 360 de școli, din 50 de orașe

Educație financiară în peste 360 de școli, din 50 de orașe

Prin programul de educație financiară Școala de Bani, BCR se alătură, pentru al doilea an... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu 89

Iliescu 89

O stranie potrivire face ca președintele fondator al social democrației românești să împlinească... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei - Dario Fo

În romanul său postum, publicat în 2017, „Ca din întâmplare, femeie”, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile”, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învăţate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă şi mare iubitoare de artă, admirată şi detestată, imprevizibilă şi curajoasă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul album după 11 ani

Primul album după 11 ani

Trupa britanică The Cure, care va concerta în Bucureşti în iulie, va lansa un nou album de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Centru de protono-terapie în Bucureşti cu ajutor japonez

Centru de protono-terapie în Bucureşti cu ajutor japonez

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi Tsuyoshi Okada, reprezentant al companiei... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress