În Cultură AZI

Turneul Flautul fermecat ajunge la Bucureşti

07 iunie 2018  09:00| În Cultură | Cultură
Turneul Flautul fermecat ajunge la Bucureşti

„TWENTY SHADES OF MUSIC”. Flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare vor susţine, astăzi, de la ora 19.00, la Sala Teatrelli din Capitală, un recital intitulat „Twenty Shades of Music”. Concertul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, Creart şi Teatrelli.

În perioada 3 – 10 iunie turneul Flautul fermecat are în program şase recitaluri în şase oraşe din cele trei provincii istorice ale României şi marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Ion Bogdan Ştefănescu împreună cu chitaristul Costin Soare prezintă piese de Celso Machado, Béla Bártok, Astor Piazzolla, Miroslav Tadic, la care se adaugă lucrări pentru chitară de Ariel Ramirez şi Jorge Morel, care vor fi interpretate de Costin Soare. Sâmbătă, 9 iunie, ora 19 turneul mai ajunge la Tecuci, Ateneu, iar duminică, 10 iunie, ora 19 la Suceava, la Teatrul Matei Vişniec.

Programul aduce în atenţia publicului o muzică ce aparţine ţărilor sudice, o muzică cu anumite caracteristici întâlnite doar în Balcani şi America de Sud. Zone îndepărtate geografic, dar foarte apropiate din punct de vedere semantic şi ca structură artistică. Sunt douăzeci de faţete, de stări ale muzicii cu care vor lua contact cei prezenţi la recitalurile Flautului Fermecat. Vor asculta o muzică plină de lascivitate, tristeţe, resemnare, dor, dar şi exuberanţă, joc, umor şi chiar inocenţă, sentimente proprii folclorului românesc sau celui sud-american.

Programul conţine piesele: Celso Machado – Patru dansuri, Béla Bártok – Sase dansuri româneşti, Ariel Ramirez – Alfonsina y el mar (chitară solo), Astor Piazzolla - L'histoire du Tango, Jorge Morel – Danza brasilera (chitară solo), Miroslav Tadic – Patru piese macedonene.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

16 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

PALATUL NAŢIONAL AL COPIILOR ŞI PARCUL IOR. Persoanele din judeţul Ilfov care doresc să susţină proba practică pentru obţinerea permisului de conducere vor avea la dispoziţie, din 18 februarie, două noi puncte de examinare în Bucureşti, în Sectoarele 3 şi 4, potrivit şefului Biroului de Informare Publică al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), Rodica Popescu. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

UE AR PUTEA DECIDE EXTINDEREA TERMENULUI DAR NU VA RENEGOCIA ACORDUL. Premierul britanic Theresa May a dat asigurări, astăzi, că ţara sa va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie şi că blocul comunitar va lua în considerare extinderea perioadei de negociere aferente articolului 50 numai dacă există un plan alternativ de ieşire credibil, transmite Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

COPILUL ESTE ÎN CONTINUARE ÎN STARE GRAVĂ. Magistraţii suceveni au înlocuit măsura arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile pentru tânărul de 26 de ani care a lovit pe o trecere de pietoni din Suceava o jandarmeriţă şi pe fiica acesteia, potrivit RomaniaTv. [ Citeste mai departe ]

17 ianuarie 2019

AZI În cultură

CONCERTE BRAHMS. Dirijorul Cristian Mandeal va începe, de astăzi, la Sala Patria, seria concertelor Brahms cu Filarmonica din Braşov, unde a acceptat recent poziţia de dirijor invitat principal. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PĂRINŢII AU REFUZAT VACCINAREA. Trei fraţi din Rădăuţi, cu vârste sub 5 ani, au fost internaţi în spital cu rujeolă, după patru luni fără niciun caz în judeţul Suceava, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Copii nu sunt vaccinaţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Al nouălea deces provocat de gripă

Al nouălea deces provocat de gripă

Încă o persoană a murit din cauza virusului gripal, numărul deceselor ajungând astfel la nouă, a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Companiile din energie trebuie să trimită ANRE cifra de afaceri pentru calcularea contribuţiei de 2%

Companiile din energie trebuie să trimită ANRE cifra de afaceri pentru calcularea contribuţiei de 2%

Companiile din sectorul energetic trebuie să transmită Autorităţii Naţionale de Reglementare în... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Jaf cu elicopterul - Jonas Bonnier

Un om de afaceri, un dependent de adrenalină, un proaspăt tată şi un vizionar. Fiecare are propriul motiv pentru a se alătura echipei.

[ Vezi toate ]

Magazin

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Aniversarea a 90 de ani de la apariţia personajului de benzi desenate Tintin este marcată de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress