În Cultură AZI

Centru cultural palestinian deschis a Bucureşti

13 iunie 2018  16:30| În Cultură | Cultură
Centru cultural palestinian deschis a Bucureşti

Centrul cultural palestinian Mahmoud Darwish a fost inaugurat, marţi seară, la Bucureşti, printr-un eveniment la care au participat invitaţi palestinieni de marcă, membri ai corpului diplomatic, precum şi membri ai comunităţii palestiniene din România, potrivit Agerpres.

Noul centru cultural - care are printre membrii fondatori atât români, cât şi palestinieni care locuiesc în România – are, ca scop declarat, „promovarea culturii şi valorilor culturii palestiniene, valori cu rădăcini străvechi şi asupra cărora şi-au pus amprenta cele mai însemnate civilizaţii ale istoriei universale”.

În cadrul evenimentului, invitaţii palestinieni - arhiepiscopul Theodosios din Sebastia din cadrul Patriarhiei Ortodoxe a Ierusalimului şi directorul Muzeului Mahmoud Darwish, Sameh Khader - au mulţumit României pentru ce a făcut de-a lungul timpului pentru poporul lor şi au precizat că lansarea noii instituţii este un prilej de a-şi prezenta nemijlocit românilor moştenirea culturală şi identitatea, dincolo de percepţiile formate în urma relatărilor din media despre conflictul israeliano-palestinian.

 „Această instituţie vă va aduce imaginea reală a palestinienilor, a acestui popor cult. Ştiţi că în Palestina există 0% analfabeţi? Ştiţi că poporul palestinian este unul dintre cele mai culte popoare arabe şi cele mai progresiste? Ştiţi că în Palestina există cultură, gândire, instituţii, presă, intelectuali, oameni de litere, scriitori, printre care şi marele Mahmoud Darwish dispărut dintre noi? Aceasta este Palestina a cărei imagine duşmanii vor să o mutileze. Noi suntem un popor care iubeşte viaţa, cultura, filosofia, gândirea, dar înainte de toate iubeşte libertatea. Şi vom lupta, ca palestinieni, până când vom trăi liberi în patria noastră”, a spus prelatul palestinian creştin ortodox.

Theodosios din Sebastia a avut şi o întâlnire cu Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Directorul general al Muzeului Mahmoud Darwish din Palestina, Sameh Khader, care a studiat şi literatura israeliană, a vorbit despre conceptul unei „culturi a păcii” şi spune că unul dintre principalele scopuri ale culturii în general este de „a crea punţi între oameni”.

„România este o ţară foarte importantă în percepţia publică a palestinienilor. Mii de palestinieni au fost educaţi în universităţi româneşti, mulţi dintre ei s-au căsătorit cu doamne din România, motiv pentru care avem o legătură socială cu ţara dvs, într-un fel”, a spus scriitorul palestinian.

Khader a mai spus că speră că deschiderea centrului cultural la Bucureşti să fie o platformă pentru cei interesaţi de literatura şi de arta arabă în general.

„Am vrut să fie nu doar o poartă de intrare pentru palestinieni, ci şi o poartă de intrare pentru români (...) Am dorit să fie un loc pentru a cultiva speranţa, declaraţiile pacifiste, nu discursul care incită la ură, în special cu toate nebunia care există acum în lume, cred că a venit vremea ca oamenii raţionali să acţioneze şi să adune oamenii în jurul valorilor umane care rămân”, a pledat scriitorul palestinian.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric

15 ianuarie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

#DISCOVEREU. 551 de tineri cu vârsta de 18 ani din România au fost selectaţi pentru a primi permise de călătorie #DiscoverEU. Participanţii vor avea posibilitatea de a călători între 15 aprilie şi 31 octombrie 2019, pe o perioadă de până la 30 de zile. Peste 14.500 de tineri din toată Europa au fost selectaţi, din cei 80.000 înscrişi. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin Lume

UE AR PUTEA DECIDE EXTINDEREA TERMENULUI DAR NU VA RENEGOCIA ACORDUL. Premierul britanic Theresa May a dat asigurări, astăzi, că ţara sa va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie şi că blocul comunitar va lua în considerare extinderea perioadei de negociere aferente articolului 50 numai dacă există un plan alternativ de ieşire credibil, transmite Reuters. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Stat de drept

COPILUL ESTE ÎN CONTINUARE ÎN STARE GRAVĂ. Magistraţii suceveni au înlocuit măsura arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile pentru tânărul de 26 de ani care a lovit pe o trecere de pietoni din Suceava o jandarmeriţă şi pe fiica acesteia, potrivit RomaniaTv. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI În cultură

100% HAYDN. Violonistul Alexandru Tomescu va concerta, astăzi, de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio, într-un concert 100% HAYDN. Concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio se va derula sub bagheta unui invitat special: Ladislau Horvath. [ Citeste mai departe ]

16 ianuarie 2019

AZI Prin ţară

PĂRINŢII AU REFUZAT VACCINAREA. Trei fraţi din Rădăuţi, cu vârste sub 5 ani, au fost internaţi în spital cu rujeolă, după patru luni fără niciun caz în judeţul Suceava, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Copii nu sunt vaccinaţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Al nouălea deces provocat de gripă

Al nouălea deces provocat de gripă

Încă o persoană a murit din cauza virusului gripal, numărul deceselor ajungând astfel la nouă, a... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Unul din 5 angajaţi români s-a săturat de domeniul în care lucrează

Unul din 5 angajaţi români s-a săturat de domeniul în care lucrează

Doi din cinci angajaţi români sunt nemulţumiţi de situaţia lor profesională şi iau în calcul o... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Varianta emoţională a birocraţiei europene

Surse din interiorul Comisiei Europene ne-au declarat că membrii delegaţiei care s-a deplasat la... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Refugiul de la Stillhouse Lake - Rachel Caine

Gina Royal este aparent definiţia banalităţii: o gospodină timidă din Midwest, cu o căsnicie fericită şi doi copii adorabili. Dar când un accident de maşină dezvăluie viaţă secretă de criminal în serie a soţului ei, este nevoită să se reinventeze că Gwen Proctor, mamă luptătoare care ar face orice pentru a-şi apăra copiii.

[ Vezi toate ]

Magazin

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Tintin împlineşte 90 de ani. Aniversare cu acuzaţii de rasism

Aniversarea a 90 de ani de la apariţia personajului de benzi desenate Tintin este marcată de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Dieta de după Sărbători

Dieta de după Sărbători

Efectele exagerărilor din perioada Sărbătorilor, cu mese multe şi copioase, ore de masă... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress