Fără Copyright AZI

Teatrul absurdului: reprezentație de gală

15 iunie 2017  15:15| Fără Copyright | Octavian Andronic
Teatrul absurdului: reprezentație de gală

Deşi viaţa noastră politică nu a dus lipsă de momente şi episoade penibile până la absurd, parcă nici unele dintre acestea nu l-au egalat pe cel de faţă, în care partidul care a desemnat premierul vrea să scape de el şi întâmpină refuzul hotărât al acestuia.

Aşa ceva nu se poate întâmpla decât în structurile de putere necoapte, care păstrează reflexe de tip totalitar şi în care numirea într-o funcţie este confundată cu alegerea pe viaţă. Nu este primul exerciţiu de demitere/demisie al unui premier. Lista a deschis-o Roman la Mineriada din 91 şi nici astăzi nu este clar dacă şi-a „depus mandatul” sau a fost pur şi simplu înlăturat prin forţă din funcţia pe care începuse să o considere prepetuă şi meritată. Scenariul a continuat cu un Ciorbea greu de convins să facă pasul înapoi după „greva” democrată declanşată de zurbagiul Băsescu. În cazul lui Radu Vasile găsim cele mai multe similitudini cu situaţia lui Grindeanu, acesta renunţând la funcţie doar după ce a primit asigurări că i se vor acorda nişte compensaţii, pe care nimeni nu s-a mai obosit să le respecte. Singura dată când un premier a fost dat jos cu tot cu guvern a fost în mandatul lui Ungureanu, prin unica moţiune de cenzură reuşită până atunci. Ponta a demisionat sub presiunea evenimentelor declanşate de incendiul de la Colectiv, el fiind şi cel care a lansat ideea, preluată acum de Grindeanu, ca preşedintele să-şi asume obligaţia de a numi un nou premier tot de la PSD - lucru de care atunci Iohannis, îmbătat de perspectiva neaşteptată a unui guvern propriu, nici nu s-a sinchisit.

Toată piesa asta care se joacă, pe acte, de câteva zile, este de un comic absurd total. Părinţii devotaţi care îl duceau de mână pe imberbul nou şef de guvern la prima sa şedinţă se leapădă acum de acesta ca de Satana, după doar şase luni în care nu au avut timp să clădească vreun sentiment. Simulacrul de evaluare, dată imprudent pe mâna unui personaj dubios, nu are nici ea corespondent în practica guvernamentală, organul nerezultând din vreo guvernanţă corporativă ad-hoc. Premierul şi membrii Executivului au fost pur şi simplu desemnaţi de Dragnea şi de câţiva dintre noiii baroni doar pe baza intereselor sau slăbiciunilor de clan. Însuşi şeful Guvernului a ieşit din joben ca la tragerea loto, după ce biletul pe care era înscris numele lui Shaihdeh a ieşit necâştigător la Cotroceni, în criza generată de preşedinte prin refuzul de a o valida pe cea propusă de Dragnea doar în virtutea devotamentului şi a lipsei de ambiţii personale. Ce să se evalueze la nişte persoane (nici măcar personalităţi - cu mici excepţii) care pur şi simplu s-au trezit în nişte demnităţi cu care nu aveau contingenţe? Cât despre Grindeanu, nu ar mai fi de spus decât că va rămâne în memorie printr-o prestaţie finală plină de patetism ieftin şi prost jucat şi prin absurdul justificărilor (nota bene pentru rolul pe care şi l-a atribuit, de a asista o nouă propunere din scaunul de care nu concepe să se despartă prea uşor) - dincolo de evidenta absenţă a unor calităţi de autentic lider, care i-au consolidat, până la un punct, imaginea de marionetă dereglată. Dacă ar fi să-i căutăm o pereche, aceasta nu ar putea fi decât Zgonea.
Deşi este - pe undeva - de înţeles frustrarea lui Liviu Dragnea de a nu fi putut să devină premier, chiar dacă este liderul formaţiunii care a cîştigat autoritar alegerile şi a format guvernul, nu sunt de înţeles stîngăciile în serie  de care a dat dovadă în gestionarea situaţiilor critice de genul Ordonanţei 13 şi, acum, a demiterii premierului, operaţiune care naşte o serie întreagă de probleme care nu au fost luate în calcul atunci când s-au asumat nişte decizii importante. Nu ar fi exclus ca pentru a se putea debarasa de Grindeanu alianţa dintre un PSD tot mai măcinat de contradicţii interne şi ce a mai rămas din ALDE să fie nevoită să recurgă, în premieră, la o paradoxală moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, ceea ce va ridica serioase semne de întrebare în legătură cu seriozitatea administraţiei de la Bucureşti. Şi a politicii românesti în general.

  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • actualitate
  • intro2
BILETUL COSTĂ 4 LEI. Peste 40 de colecţionari din toată ţara vor participa, în perioada 22 - 24 iunie, la Târgul de antichităţi de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI Prin Lume

MERKEL, FORŢATĂ SĂ GĂSEASCĂ O SOLUŢIE LA NIVEL EUROPEAN ÎN PRIVINŢA MIGRANŢILOR. Doi din cinci germani vor ca şefa executivului federal, Angela Merkel, să demisioneze în urma disputei din interiorul guvernului cu privire la gestionarea migranţilor la frontierele ţării, indică un sondaj dat publicităţii astăzi, preluat de DPA. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI Stat de drept

NU ŞTIE DE MODIFICĂRILE ULTERIOARE FĂCUTE ÎN COMISIA IORDACHE. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţine că proiectele de lege privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală au plecat de la Ministerul Justiţiei fiind puse în acord doar cu directivele europene privind confiscarea extinsă şi prezumţia de nevinovăţie şi că nu ştie de modificările ulterioare făcute în Comisia Iordache şi contestate de societatea civilă, de opoziţie şi de preşedintele Klaus Iohannis. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI În cultură

PRIMUL SAT TURISTIC DIN ROMÂNIA. Noaptea de Sânziene este sărbătorită în satul turistic Şirnea, comuna braşoveană Fundata, printr-o serie de manifestări care încep sâmbătă, la ora 18.00, potrivit organizatorilor evenimentului. [ Citeste mai departe ]

22 iunie 2018

AZI Prin ţară

DIN NOU INUNDAŢII ÎN VAIDEENI. Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 22 de localităţi din 14 judeţe şi municipiul Bucureşti. ANM a emis 80 de atenţionări şi avertizări meteorologice de vremea rea. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Ploaia din cursul acestei dimineţi a provocat inundaţii pe străzile mai multor sectoare ale... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

MFP sprijină transporii rutieri printr-o schemă de ajutor de stat

MFP sprijină transporii rutieri printr-o schemă de ajutor de stat

Guvernul a aprobat joi, la propunerea MFP, Memorandumul care prevede încadrarea schemei de ajutor... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Până astăzi refrenul cârcotaşilor a fost: o fi ea numărul unu mondial, dar n-a câştigat nici un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Uciderea Comandorului. O idee îşi face apariţia. Volumul I - Haruki Murakami

Un roman despre singurătate, război şi artă, o carte uimitoare a unuia dintre cei mai mari scriitori contemporani, dar şi un omagiu adus Marelui Gatsby...

[ Vezi toate ]

Magazin

Lumea Disney, tema de anul acesta a celui mai mare festival de sculpturi în nisip din lume

Lumea Disney, tema de anul acesta a celui mai mare festival de sculpturi în nisip din lume

Cel mai mare festival de sculpturi în nisip, Sand Magic Festival, organizat pe o plajă din... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress