Fără Copyright AZI

Moştenitorii Revoluţiei

26 decembrie 2018  00:00| Fără Copyright | Octavian Andronic
Moştenitorii Revoluţiei

Această aniversare a Revoluţiei Române a fost, iată, mai puţin agitată decît au sperat unii sau decât s-au temut alţii. Până acum, fiecare sfârşit de an marca, aproape dramatic, creşterea tensiunilor sociale şi politice până la un punct de fierbere ce ameninţa să repete, cu consecinţe neclare, experienţa din '89. Motivul principal: revendicarea moştenirii Revoluţiei române.

Patrimoniul Revoluţiei este unic. Valoarea sa reală este greu de estimat şi pluteşte pe undeva între absolut şi zero. Între eveniment epocal şi înscenare. Între insurgenţă şi farsă. Dar, în rândul celor care o recunosc şi sunt dispuşi să e evalueze, există mai multe curente, fiecare revendicându-şi, în exclusivitate, beneficiile ei.

Sunt, mai întâi, luptătorii. Cei autentici şi cei care au mimat, cu talent, participarea. Sunt cîteva vârfuri adevărate, care într-un moment în care soarta a ceea ce avea să se numească Revoluţie nu era nici pe departe hotărâtă, n-au stat să pună în calcul ce s-ar întâmpla dacă... Este un Nica Leon - în Piaţa Palatului, un Dan Iosif şi un Dumitru Dincă - în Piaţa Universităţii. Poate şi un Petre Roman, de ce nu? Aceştia s-au aflat acolo, cu pieptul gol, au simţit suflul rece al morţii şi muşcătură fierbinte a glonţului. Ei şi numai ei au primul drept de succesiune la împărţeala moştenirii. A certificatelor. A buticurilor...

Sunt, apoi, nu mai puţin decât primii, miile, zecile de mii de necunoscuţi, de nenumiţi, care, în dimineaţa lui 22, s-au îndreptat ca un val viu strângând în cercul necruţător al numărului lor epicentrul Puterii Răului, silind-o să accepte verdictul istoriei. Şi ei au dreptul la o parte din moştenirea pe care n-au revendicat-o niciodată, pentru care nu s-au înscris pe liste, n-au adus martori, nu s-au bătut cu pumnii în piept. Au rămas ceea ce erau, înfruntând din nou viaţa, nu diferită de cea pe care o duseseră dar cu o brumă de speranţă. La care îşi câşti-gaseră ei înşişi dreptul.

Mai sunt cei care au realizat că vidul de putere trebuie acoperit, pentru ca întregul edificiu să nu se prăbuşească. Un evantai larg: foşti nomenclaturişti, îndepărtaţi de la putere, disidenţi mai mult sau mai puţin „vopsiţi“, conştiinţe autentice (mai puţine), aventurieri, arivişti pentru care intrarea într-un sediu, împinşi de val, însemna suprema confirmare. Dintre aceştia s-a ales, pe principiile clasice ale luptei pentru putere primul nucleu, din care aveau să se dezvolte structurile viitoare. În bucuria si buimăceala generală nimeni nu i-a contestat. Procesul acesta avea să se declanşeze mai târziu.

Vine la rând cea de-a doua categorie de luptători.

Cei care au apărat Revoluţia şi clădirile ei împotriva unui inamic necunoscut. Cei care, cu mâna pe arma, au tras, omorând şi murind fără să ştie prea clar de ce. Care au rămas cu infirmităţi pe viaţă sau cu nostalgia — pe acelaşi termen — a orelor astrale în care au fost Dumnezei şi Diavoli. Intră aici, într-o tragică devălmăşie, eroii în uniforme, care s-au luptat între ei, considerându-se cu toţii eroi şi considerându-i pe toţi ceilalţi inamici. Terorişti.

Şi, iată, la sfârşit, garnitura apărătorilor „revoluţiei furate“. Cei cărora li s-a părut că idealurile revoluţionare au fost trădate şi că lor le revine sarcina de a le restitui color mulţi. „Fenomenul“ Piaţa Universităţii a reunit o densitate atât de mare de "revoluţionari“, din etapa a-II-a, încât multă vreme el a putut fi cu greu catalogat. Intelectuali intransigenţi, disidenţi de profesie, foşti activişti reconvertiţi peste noapte la democraţie: aventurieri, naivi, însetaţi de absolut, manipulatori şi profitori politici — s-au întâlnit cu toţii pe coarda revendicărilor totale. Aici a fost montată borna „kilometrului zero“ al adevăratei revoluţii anticomuniste. Ai cărei exponenţi şi înfăptuitori erau ei. Cât de anticomunistă a fost revoluţia? E greu de stabilit cu exactitate. Prea puţin la început — când era greu de crezut că sistemul, ce părea a fi fost un blestem pentru vecie, ar fi putut fi înlăturat. Revolta populară era în primul rând anticeauşistă şi de aceea, printre primii lideri s-au numărat cei care i se opuseseră, într-un fel sau altul lui Ceauşescu din interior. Adevăratul început al campaniei anticomuniste l-a declanşat, în martie, „punctul 8“ de la Timişoara, şi el devenea vârful de lance al ofensivei celor care pierduseră primul tren în accesul la frâiele puterii. Piaţa Universităţii a fost creuzetul în care s-a dat formă şi impact acestui demers. Disputa dintre cripto-comunism şi anticomunism a fost şi este, mai degrabă, o luptă între două tabere, pentru putere, decât o dispută ideologică, şi faptul că balanţa a înclinat în prima fază în favoarea primilor dovedeşte doar că societatea românească nu era pregătită, la acea oră, pentru schimbările profunde, neaşteptate şi necunoscute pe care le-ar fi necesitat implementarea unui anticomunism esenţial. Că se refuza — instinctiv — un „23 august“ pe dos, cu aceleaşi metode şi cu aceeaşi „eficienţă“, pe care le-a relevat istoria.Lupta pentru putere este o constantă a oricărei evoluţii politice. Şi a oricărei revoluţii. Ea se consumă sub ochii noştri şi opune, deocamdată, pe o parte a moştenitorilor Revoluţiei — cea privilegiată de experimentul urnelor — celorlalte părţi. În arborele genealogic al momentului „22 Decembrie“ există la această oră ramuri puternice, crengi, crenguţe şi frunze în bătaia vântului. Roadele pe care le dă pomul sunt puţine mici şi acre. Le culeg cei care ajung la ele. Feluritele altoiri n-au prins încă, mai ales atât, timp cât solul pe care creşte nu a fost hrănit decât cu sângele celor care au murit fără să  ştie de ce... (27 decembrie 1993)

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro istoric
  • 2018
VOR AVEA LOC ŞI CONCURSURI CULINARE. Peste o sută de sortimente de peşte şi preparate din peşte, peste o tonă de fructe de mare şi peste 10.000 de porţii de peşte pregătite de unii dintre cei mai iscusiţi bucătari pot fi savurate şi degustate la Festivalul Pescăresc, care se va desfăşura de azi până luni în Parcul Naţional din Capitală. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Prin Lume

TREI ZILE DE DOLIU NAŢION AL. Cel puţin 100 de persoane, în majoritatea femei şi copii, şi-au pierdut viaţa într-un naufragiu pe fluviul Tigru, în plină aniversare a Anului Nou kurd şi a Zilei Mamei, fiind cel mai grav accident înregistrat în Irak în ultimii ani. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Stat de drept

ŞASE TERENURI ÎŞI SCHIMBĂ NELEGAL FUNCŢIUNEA. Deputatul Nicuşor Dan s-a prezentat azi la sediul DNA în calitate de vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, pentru a depune o plângere penală împotriva primarului general Gabriela Firea. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI În cultură

CEREMONIA ARE LOC LA SFÂRŞITUL EVENIMENTULUI. Poeta Ana Blandiana a fost desemnată laureata din acest an a celui mai important premiu acordat la festivalul „Serile de Poezie de la Struga”, informează agenţia macedoneană de presă MIA. [ Citeste mai departe ]

22 martie 2019

AZI Prin ţară

AVEA FOCOS ŞI PREZENTA UN POTENŢIAL PERICOL. Un proiectil exploziv foarte degradat, care reprezenta un potenţial pericol, a fost descoperit, azi, încastrat în betonul provenit de la o construcţie demolată în judeţul Arad, fiind preluat de pirotehnişti pentru distrugere. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Iancu a primit trofeul Inukshuk

Iancu a primit trofeul Inukshuk

Polisportivul Avram Iancu a fost premiat cu trofeul Inukshuk de către organizatorii... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Educație financiară în peste 360 de școli, din 50 de orașe

Educație financiară în peste 360 de școli, din 50 de orașe

Prin programul de educație financiară Școala de Bani, BCR se alătură, pentru al doilea an... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul Maria Zoană redefineşte geografia Europei de Est

Europarlamentarul PSD Maria Gabriela Zoană, care a ajuns în Parlamentul European pe locul... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Iliescu 89

Iliescu 89

O stranie potrivire face ca președintele fondator al social democrației românești să împlinească... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Ca din întâmplare, femeie. Regina Cristina a Suediei - Dario Fo

În romanul său postum, publicat în 2017, „Ca din întâmplare, femeie”, Dario Fo reînvie istoria unei „regine imposibile”, Cristina a Suediei, una dintre cele mai învăţate femei ale secolului al XVII-lea, suverană rebelă şi mare iubitoare de artă, admirată şi detestată, imprevizibilă şi curajoasă.

[ Vezi toate ]

Magazin

Primul album după 11 ani

Primul album după 11 ani

Trupa britanică The Cure, care va concerta în Bucureşti în iulie, va lansa un nou album de... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Centru de protono-terapie în Bucureşti cu ajutor japonez

Centru de protono-terapie în Bucureşti cu ajutor japonez

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi Tsuyoshi Okada, reprezentant al companiei... [ Citeste mai departe ]
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress