Efemeride AZI

Dragoste cu năbădăi

06 decembrie 2017  18:15| Efemeride | Xantipa
Dragoste cu năbădăi

O avocată din Baroul Iaşi a cerut judecătorilor emiterea unui ordin de protecţie împotriva unui coleg avocat. Între cei doi ar exista o relaţie amoroasă de mai multă vreme, însă în urmă cu câteva săptamâni lucrurile au luat-o razna, iar avocata a mers la instanţa de judecată pentru a solicita ca fostul său iubit să fie ţinut la distanţă, scrie BZI.

„A exercitat acte de violenţă psihică asupra mea”, a declarat avocata.

„M-a chemat acasă la ea să-i schimb o butelie şi după aceea m-a reclamat. Avea şi un scurt-circuit pe care i l-am rezolvat”, a declarat amantul-avocat-instalator în apărarea sa.

 „Este o doamna conflictualistă şi nu înţeleg de ce anume a deschis acest proces. Probabil să mă hărţuiască. Au părăsit-o alţii înaintea mea şi am căzut eu de prost acum”, a precizat bărbatul pentru BZI.

Judecătoria Iaşi a decis că nu se poate lua o astfel de măsură de protecţie împotriva unei persoane care nu este membru de familie, urmând ca în perioada următoare să-şi spună cuvântul şi  judecătorii de la Tribunalul Iaşi, în apel.

  • prin lume
  • stat de drept
  • in economie
  • politica
  • actualitate
  • intro2

Efemeride

S-a stabilit scorul la prezidențiale

S-a stabilit scorul la prezidențiale

Pe vremea mea, oamenii se duceau la Oracolul din Delphi să-l consulte despre diverse afaceri... [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Piaţa ştirilor de azi

„SUPLIMENT” DE 20 DE AUTOBUZE. Linia tramvaiului 41 din Capitală va fi suspendată în zilele de weekend din luna septembrie, pentru finalizarea lucrărilor la suprastructura podului peste Şoseaua Virtuţii, a anunţat Societatea de Transport Bucureşti. În zilele lucrătoare, tramvaiul va circula până la ora 23.00. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Prin Lume

NOU NIVEL ÎN COOPERAREA MILITARĂ. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a efectuat o vizită oficială în Rusia în pofida faptului că Moscova a condamnat planul acestuia privind anexarea unor părţi din Cisiordania. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI Stat de drept

„SPECTACOL DE PROST GUST” AL LUI IOHANNIS. Curtea Constituţională a României va discuta pe 18 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor, au declarat oficiali ai CCR. [ Citeste mai departe ]

13 septembrie 2019

AZI În cultură

STAGIUNEA DE VARĂ CONTINUĂ PÂNĂ LA FINELE LUNII. Piesa „Neguţătorul din Veneţia”, de Shakespeare, pusă în scenă de regizorul bulgar Alexander Morfov, şi montarea lui Radu Afrim după „Trei surori”, de Cehov, se numără printre premierele noii stagiuni a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB). [ Citeste mai departe ]

11 septembrie 2019

AZI Prin ţară

MULŢI CULTIVATORI NU AU GARDURI SAU PAZNICI. Viticultorii arădeni reclamă că producţia de struguri din acest an este compromisă în mare parte de porcii mistreţi, care s-ar fi înmulţit excesiv şi ar ataca în turme culturile, sesizări fiind depuse şi la autorităţi. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Muzeu coordonat de stănepotul Elisabetei Rizea

Muzeu coordonat de stănepotul Elisabetei Rizea

Casa fostei luptătoare anticomuniste Elisabeta Rizea va fi transformată în muzeu, urmare a unui... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Datoria externă a României a crescut cu 8,194 miliarde de euro

Datoria externă a României a crescut cu 8,194 miliarde de euro

În perioada ianuarie - iulie 2019, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Rotirea cadrelor

Rotirea cadrelor

Cu fiecare lucru grav care se întâmplă în societate, la fiecare analiză aprofundata reies... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

La hotelul Bertram (Miss Marple) - Agatha Christie

Când Miss Marple vine în vacanţă la Londra, găseşte la hotelul Bertram ceea ce caută: decor tradiţional, servicii impecabile, brioşe pregătite ca pe vremuri şi amintirile copilăriei.

[ Vezi toate ]

Magazin

French-cancan în aer liber la aniversare

French-cancan în aer liber la aniversare

Celebrul cabaret parizian Moulin Rouge va sărbători 130 de ani de la înfiinţare pe 6 octombrie,... [ Citeste mai departe ]

Pilula de sănătate

Tehnologie de ultimă generaţie în folosul unui întreg judeţ

Tehnologie de ultimă generaţie în folosul unui întreg judeţ

Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi... [ Citeste mai departe ]
jos-jos
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress