Editoriale O.ş. AZI

Moţiunea caracterelor

21 iunie 2017  16:45| Editoriale O.ş. | Octavian Ştireanu
Moţiunea caracterelor

Modul în care s-a încheiat criza politică şi deznodământul moţiunii de cenzură are câteva consecinţe şi destule semnificaţii.

A învins regula constituţională. Era anormal ca un premier să refuze decizia partidului căruia îi datora în totalitate postura în care se afla. Funcţia de premier este luată cu împrumut de la electorat, nu este o donaţie definitivă, are un conţinut public, nu privat, exprimă mai ales un vot popular şi nu un merit personal. Or, Grindeanu, prin atitudinea sa, arăta că îşi luase funcţia pe persoană fizică, că s-a împroprietărit pe funcţie – lucru nepermis, ilegal şi neconstituţional.

Şi invers era la fel de absurd! S-a pedalat excesiv pe absurditatea situaţiei că „PSD votează împotriva Guvernului PSD“. Or, la fel de absurdă era şi situaţia simetrică, în care „un premier PSD se revoltă împotriva PSD“. E-adevărat că soluţia la care a recurs PSD ca să-l scoată pe Grindeanu afară din Palatul Victoria poate părea absurdă, dar era singura posibilă. Nimeni nu e vinovat că a existat doar această soluţie, în condiţiile în care orice premier este aproape inamovibil conform prevederilor legale în vigoare.

Aer mai curat în politică. A doua victorie importantă a acestei moţiuni este înfrîngerea lui Victor Ponta.

Rezultatul şi contextul moţiunii sunt de natură să producă un act de sanitate – şi anume ca acest personaj toxic pentru spaţiul public românesc să fie scos definitiv din politică, pe uşa din dos, aşa cum a ieşit şi azi din sală, după anunţarea votului – şi aşa cum de fapt a şi intrat în politică.

Ponta reprezintă tipologia unor mutanţi politici, a unei excrescenţe în spaţiul public. Este simbolul unei generaţii neisprăvite, apărută pe scena publică imediat după revoluţie cu sentimentul că i se cuvine puterea doar în virtutea faptului că există şi că toţi „cei vechi“ sunt nişte idioţi şi nişte expiraţi. Dacă revedeţi apariţia, în premieră la tv, a fostului viitor Vicepemier şi ministru al Dezvoltării în evaporatul cabinet Ponta-Grindeanu (Doamne, Dumnezeule!), Alexandru Jianu pe numele său, vă veţi lămuri ce fel de specimene au fost infiltrate la diferite pîrghii de putere.

Ponta este întruchiparea acestei generaţii, personaj plămădit dintr-un aliaj de oportunism fără limite, de carierism devastator, de cultură aproximativă, rezumată la fraze neterminate şi de o poftă nestăvilită de publicitate. Aerul de guru al politicii pe care acest imberb l-a manifestat inclusiv în această perioadă ilustrează cu strălucire teoria formelor fără fond; sau, mai bine zis, a firmelor zgomotoase din dreptul unor rafturi goale. Acum sunt şanse ca Ponta să iasă definitiv din politică, dar eu mă îndoiesc. Un personaj ca el este ca râma: dacă o tai în două, râma nu moare, ci apar două râme!...

Propaganda în alertă. Criza politică a developat la detaliu aliniamentele care brăzdează presa şi propaganda. S-a dat alarma pe unitate, astfel că stipendiaţii, acoperiţii, frustraţii, comandaţii şi simbriaşii propagandei Sistemului au intrat în dispozitiv cu tot armamentul din dotare.(Unii dintre ei, autointitulaţi „analişti militari“, n-au înghiţit realitatea nici după exercitarea votului constituţional, acuzându-l tot pe Dragnea, la foc automat, ca la Cincu...). Excitarea până la paroxim a unora împotriva PSD şi în favoarea premierului – precum personajul cu batistuţă şi şosete colorate ce domină în televiziunea securităţii – a ajuns până acolo încât să cheme la mobilizare în favoarea lui Grindeanu exact pe aceiaşi pe care, în iarnă, îi mobiliza împotriva aceluiaşi premier!

Grăit-a Sfinxul de pe Feleac. Miza politică a debarcării lui Grindeanu a fost ilustrată şi de modul în care Sistemul a apelat la artileria grea a rezerviştilor. Ioan Rus parcă zisese acum vreo doi ani că se retrage din politică. Şi o perioadă chiar părea că aşa e. Numai că, la fel ca în alte situaţii critice, Sfinxul de la Cluj a ieşit brusc şi dintr-o dată la interval cu declaraţii dedicate, scoase din timp din puţul gândirii, doar-doar pesediştii se vor încovoia la spusele sale... Anume, el a declarat unui site, care a avut grijă să rostogolească cujetarea holteiului de pe Feleac, că intenţia unei moţiuni de cenzură a PSD „este delirantă“ , iar gestul de a-l schimba pe Grindeanu este „de-a dreptul absurd“.

Rus vorbeşte rar, dar când vorbeşte trebuie să fim atenţi. Că nu e glasul lui. Fosta viitoare mare speranţă a politicii oneste va rămâne în istoria ultimelor două decenii cu două realizări majore (averea imensă nu se pune!): torpilarea revenirii lui Ion Iliescu la conducerea PSD, în 2005, prin orchestrarea conjuraţiei pro-Geoană şi trântirea referendumului de demitere a lui Băsescu, în 2012, când, fiind ministru de Interne, a dictat la televiziuni cifra votanţilor prin care cvorumul devenea imposibil, după care şi-a luat servieta şi a demisionat. Acestea sunt marile isprăvi politice ale lui Rus, ca om al Sistemului. A treia ar fi vrut să fie salvarea lui Grindeanu şi a garnizoanei din care fac parte toţi. N-a mai ţinut...

Unicitatea situaţiei create pe scena politică a avut şi un rol pozitiv tocmai prin ieşirea la lumină a unor aspecte tenebroase, care de regulă stau ascunse prin mentalităţile diferitelor grupuri şi cercuri de putere. Mai sunt destule de spus despre rolul Sistemului în ghidonarea comportamentelor şi deciziilor politice ori despre autosuficienţa dlui Iohannis care digeră pe îndelete vizita în SUA ca pe o mare victorie personală (când, de fapt, a fost un premiu ce i s-a dat pentru cursa înarmărilor în care a angajat ţara, şi, desigur, pentru recordul de fi a 6-a ţară din NATO care alocă 2% din buget pentru înarmare şi înţelepciunea de a cheltui aceşti bani pentru cumpărarea de rachete Patriot – din America, fireşte, nemaifiind cazul de vreo licitaţie).

Poate voi reveni asupra acestor foarte interesante lucruri, devoalate de împrejurarea unei moţiuni de cenzură care a fost ca un turnesol al caracterelor.

  • prin lume
  • stat de drept
  • politica
  • actualitate
  • intro2
200 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI ION IONESCU DE LA BRAD. Banca Naţională a României lansează, astăzi, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema 200 de ani de la naşterea lui Ion Ionescu de la Brad. [ Citeste mai departe ]

25 iunie 2018

AZI Prin Lume

ALEGERI MARCATE DE ABSENTEISM PRONUNŢAT. Coaliţia de dreapta din Italia, condusă de partidul Liga (extrema dreaptă), a câştigat, duminică, mai multe oraşe mari, tradiţional de stânga, în cadrul celui de-al doilea tur al unui scrutin local parţial, informează AFP. [ Citeste mai departe ]

25 iunie 2018

AZI Stat de drept

EVAZIUNE FISCALĂ ÎN FORMĂ CONTINUATĂ ŞI DELAPIDARE. Omul de afaceri Nelu Iordache a fost trimis în judecată, astăzi, în stare de libertate, de procurorii anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată şi delapidare. [ Citeste mai departe ]

25 iunie 2018

AZI În cultură

Pană pe 30 iulie, 8 artişti de street art pictează 660 de metri pătraţti pe patru clădiri din Bucureşti, cu opere renumite din portofoliul lui Brâncuşi, dar şi picturi cu elemente din natură, galaxie şi din tradiţia romanească. [ Citeste mai departe ]

25 iunie 2018

AZI Prin ţară

AVEAU NEVOIE DE MAŞINĂ PENTRU A FUGI DE ACASĂ. Doi adolescenţi de 15 şi 17 ani, din judeţul Timiş, suspectaţi că au ucis un taximetrist şi apoi i-au aruncat trupul într-o pădure, au fost arestaţi preventiv, astăzi, pe o perioadă de 30 de zile pentru omor calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat în scop de folosinţă. [ Citeste mai departe ]

Viaţa de lângă noi

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Străzi inundate şi maşini blocate în apă, după ploaia din Capitală

Ploaia din cursul acestei dimineţi a provocat inundaţii pe străzile mai multor sectoare ale... [ Citeste mai departe ]

Bani & afaceri

Pentru recuperarea sumelor datorate de Terra Tourism, turiştii se pot adresa asiguratorului agenţiei

Pentru recuperarea sumelor datorate de Terra Tourism, turiştii se pot adresa asiguratorului agenţiei

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a luat la cunoştiinţă de pe pagina de internet a... [ Citeste mai departe ]

Efemeride

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Nicio săptămână fără gafe de protocol

Incident de protocol la inaugurarea Consulatului Estoniei de la Constanţa. Steagul Republicii... [ Citeste mai departe ]

Fără copyright

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Simona n-a câştigat. A confirmat!

Până astăzi refrenul cârcotaşilor a fost: o fi ea numărul unu mondial, dar n-a câştigat nici un... [ Citeste mai departe ]

Răsfoiţi! Merită

Piază rea - Camilla Lackberg

Deşi aflat departe de agitaţia metropolei suedeze, orăşelul Fjällbacka este din nou scenă unor întâmplări stranii.

[ Vezi toate ]

Magazin

Lumea Disney, tema de anul acesta a celui mai mare festival de sculpturi în nisip din lume

Lumea Disney, tema de anul acesta a celui mai mare festival de sculpturi în nisip din lume

Cel mai mare festival de sculpturi în nisip, Sand Magic Festival, organizat pe o plajă din... [ Citeste mai departe ]
Afcn small
banca

Parteneri pentru AZI

amos SensoTV ampress